Al doilea sistem Patriot din România a fost pus în funcțiune

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Exerciţiul Ramstein Legacy24, din poligonul Capu Midia, în care a fost testat al doilea sistem de apărare Patriot s-a încheiat cu succes.

Ambasada SUA în România a transmis vineri seară că aplicația demonstrează că România „are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul naţional”.

„Acest exerciţiu cu trageri reale este încă un exemplu al capacităţii României de a descuraja ameninţările regionale, de a apăra România şi de a contribui la apărarea colectivă a NATO”, a declarat însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Michael Dickerson, conform Agerpres.

Ce s-a întâmplat la RALY 24

Aproximativ 1.300 de militari români şi aliaţi (din Cehia, Franţa, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia şi Ungaria) au participat timp de 11 zile la aplicația RALY 24.

Exerciţiul are drept scop creşterea interoperabilităţii şi exersarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor pentru operaţiuni defensive.

„În timpul acestui exerciţiu, participanţii au certificat pregătirea operaţională a celui de-al doilea sistem Phased Array Tracking Radar to Intercept on Target (“PATRIOT”) prin doborârea unei ţinte vii în poligonul de pregătire din Capu Midia”, se mai arată în comunicatul reprezentanţei diplomatice a Statelor Unite la Bucureşti.

Este al doilea exerciţiu tactic de apărare aeriană cu sistemele Patriot ale României, primul având loc în noiembrie 2023.

Potrivit Ambasadei SUA, exerciţii precum Ramstein Legacy demonstrează „conducerea şi angajamentul României faţă de securitatea aliată, inclusiv capacitatea de a găzdui forţe NATO şi de a utiliza cele mai moderne sisteme de apărare într-o coaliţie multinaţională”.

În opinia oficialităților americane, România a demonstrat un nivel ridicat de expertiză tehnică şi competenţă, pentru a se apăra împotriva ameninţărilor aeriene avansate.

„Încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy demonstrează că România are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teritoriul naţional”, se mai arată în comunicat.

Ședință CSAT pe tema trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina

Exercițiile de la cap Midia vin în contextul în care joi, 20 iunie, este convocată o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială, ordinea de zi a ședinței CSAT de joia viitoare va fi și „analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forțele Armate ale Ucrainei”.

Ministerul Apărării a cumpărat, în 2017, șapte sisteme americane de acest tip pentru care a plătit aproximativ 4 miliarde de dolari. Patru dintre ele se află în țară. Următoarele trei vor fi livrate, în cel mai bun caz, începând cu 2027.

Președintele Klaus Iohannis a declarat pe 7 mai, imediat după vizita la Casa Albă, că a discutat cu președintele Joe Biden despre posibilitatea ca România să trimită în Ucraina unul dintre sistemele Patriot pe care le deține.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Zile de sărbătoare la Ghiroda: Ruga comunei aduce surprize pentru toți

Se anunță distracție mare, la Ghiroda. Muzica, dansul și tot felul de activități pentru copii se întâlnesc la...

Read More...

Movenita aduce zâmbete – Ziua Copilului la Casa Rafa

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea Movenita din Moșnița Nouă organizează un eveniment special pentru a aduce un...

Read More...

Prabusirea unei drone militare rusesti pe un bloc din Galati: Ancheta Parchetului General

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online