ACTIVITATE DE INSTRUIRE PENTRU PREVENIREA CORUPȚIEI ȘI PROMOVAREA INTEGRITĂȚII INSTITUȚIONALE, DESFĂȘURATĂ LA INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN TRANSPORTURI – INCERTRANS S.A.

BY: stiridinromania.ro In Comunicate

În Planul de integritate al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție sunt cuprinse activități de instruire a personalului propriu și a angajaților din unitățile aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea ministrului

Rolul acestor acțiuni constă, în principal, în conștientizarea consecințelor faptelor de corupție, diminuarea riscurilor de corupție și promovarea integrității organizaționale.

Pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Planul de integritate al ministerului în vederea implementării SNA, specialiști din cadrul Serviciului Integritate, Direcția Corp Control Ministru, au desfășurat în data de 22 aprilie 2026 activitatea de prevenire a corupției pentru angajați ai Institutului de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS S.A.

La această activitate a participat atât personalul de conducere, cât și cel de execuție de laINSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN TRANSPORTURI – INCERTRANS”  unitate aflată sub autoritatea ministrului.

În cadrul acestei activități au fost prezentate, succint, obiectivele Strategiei Naționale Anticorupție, prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la funcționarul public, precum și legislația privind infracțiunile de corupție, avertizorul de integritate și obligațiile de sesizare a faptelor de corupție. Totodată, au fost prezentate și analizate cazuri concrete în care au fost săvârșite fapte de corupție.

Activitățile de prevenire a corupției sunt în desfășurare și continuă potrivit actelor normative în vigoare.

Link catre sursa si foto

Pentru stirea originala, verificati sursa.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Grădiniță din Vaslui, în finala națională pentru câștigarea unui parc de joacă. Copiii au nevoie de sprijinul vasluienilor – stiriest.ro

Grădinița din Vaslui în finala națională pentru un parc de joacă: Copiii așteaptă sprijinul vasluienilor

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 din Vaslui a fost selectată printre cele cinci unități de învățământ finaliste...

Read More...
Pescărușul Sarichioi este campioana județului și merge la barajul pentru Liga a III-a

Pescărușul Sarichioi, campioana județului și în drum spre Liga a III-a

Pescărușul 1969 Sarichioi a reușit să-și păstreze titlul de campioană a județului Tulcea după ce a câștigat meciul...

Read More...

Școala de Vară de la Centrul de Cultură și Artă din Timișoara

Vrei să urmezi cursuri de pian, vioară, canto, dans, pictură sau fotografie, în această vară? Centrul de Cultură...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online