5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele și a atins o notorietatede 72% la nivel național

BY: stiridinromania.ro In Articole, Business

București, 20 aprilie 2023: Brandul românesc 5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele deschise, aproximativ 50% dintre acestea situate în București, ceea ce explică și notorietatea în creștere, ajunsă la 72% la nivel național și 93% la nivelul capitalei (față de 63% național, respectiv 90% în București înregistrate în urmă cu un an), conform unui studiurealizat de Reveal Marketing Research la începutul anului 2023*. În plus, se remarcă un grad de cunoaștere a brandului semnificativ mai mare, de 86%, în rândul tinerilor cu vârste între 18-24 de ani.

În 2023 au fost deschise sau sunt în curs de deschidere aproximativ 50 de cafenele, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile un nou spațiu aduce gustul 5 to go mai aproape de consumatori. Cifra de afaceri la nivel de grup a ajuns la 11.5 milioane de euro în primul trimestru al anului 2023, iar planurile de expansiune continuă. Studiul realizat de brand din dorința de a rămâne conectat cu consumatorii, cu dorințele și nevoile lor, a pus în evidență mai multe informații relevante despre percepția consumatorilor cu privire la brandul 5 to go. Pe lângă notorietatea în creștere, se remarcă un trend crescător și în ceea ce privește intenția de a cumpăra de la 5 to go în viitor, la 74% dintre respondenți (față de 72% în 2022). Conform aceleiași cercetări, top motive pentru care consumatorii aleg 5 to go sunt calitatea produselor (52%), gustul (40%), proximitatea (38%), faptul că le place brandul (37%) și prețul (32%).

Obiectivele principale setate pentru acest an sunt creșterea cifrei de afaceri și a cotei de piață, iar acest lucru îl vom obține păstrând ritmul accelerat de dezvoltare regională, dar și prin diversificarea ofertei din cafenele, care să creeze noi oportunități de consum pentru produsele noastre și să ofere mai multe motive de a intra într-o cafenea 5 to go. Am crezut întotdeauna în importanța construirii unei relații solide cu consumatorii, iar pentru asta suntem întotdeauna atenți la feedbackul lor. Loialitatea clienților noștri și nivelul de notorietate pe care l-am atins se datorează înainte de toate politicii centrate pe consumator și actualizării permanente a strategiei de business, prin care ne propunem să oferim o experiență plăcută, adaptată evoluției pieței, oricărui client care trece pragul cafenelelor noastre. Cercetarea realizată cu ajutorul Reveal Marketing Research ne-a arătat încă o dată că viziunea și valorile pe care am dezvoltat brandul 5 to go sunt percepute și de cei care ne aleg. Astfel, consumatorii asociază 5 to go cu cafea/cafea bună, urmat de rapiditate, aromă și preț bun, care se regăsesc și în filozofia noastră de brand ”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Pentru a susține evoluția spectaculoasă, 5 to go a demarat de curând o campanie națională provocatoare alături de Radio Guerrilla – „Pune-ți semnătura pe 1.000.000 de pahare 5 to go“. Lansată sub forma unui concurs adresat comunității 5 to go, campania îi încurajează pe toți cei care sunt inspirați de brand să creeze un design unic, spectaculos și cool, care să surprindă cât mai fidel spiritul 5 to go, iar câștigătorul își va vedea creația pe 1 milion de pahare, parte din noua colecție RETROGRAND de pahare de 650 ml, dar va câștiga și un premiu în bani, de 3.000 de euro.

Totodată, 5 to go continuă să surprindă prin lansarea de noi produse, precum Italian Sparkling Espresso, adresat în special zonei de retail, și urmărește dezvoltarea masivă la nivel național și internațional. În perioada imediat următoare, acest lucru se va concretiza și prin deschiderea a două noi locații în Ungaria, unde în 2022 a fost deschisă prima cafenea, devenind astfel a patra piață internațională, alături de Marea Britanie, Franța și Belgia.

Alături de serviciile și produsele de calitate premium, evoluția și succesul 5 to go sunt rezultatul eforturilor permanente ale unei echipe de oameni pasionați. Ionuț Lefter, Chief Operating Officer Franchising Chain și Ștefania Scurtu, Head of District Manager 5 to go chain, s-au alăturat echipei 5 to go și au depus eforturi constante pentru consolidarea mărcii 5 to go, contribuind cu idei curajoase.

*Studiul a fost realizat prin metodologia CAWI (chestionare autoaplicate online), pe un eșantion reprezentativ național de 1.003 persoane și subliniază nevoia de a diversifica modalitățile de acces la produsele 5 to go, pentru a răspunde atașamentului consumatorilor față de brandul preferat.

Despre 5 to go 

5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent se apropie de pragul de 500 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. De asemenea, brandul 5 to go s-a extins și în retail cu o gamă de produse dedicată ce cuprinde caspule de cafea, cafea la IBRIK, apă cu vitamine VIWA by 5 to go, sirop cafea, cookies organici și multe alte produse în dezvoltare.

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 13 ani companii din România și Europa.




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Noul BMW M2

Performanta si eleganta: Noul BMW M2

Noul BMW M2 a fost lansat recent, aducând cu el o mulțime de inovații și upgrade-uri care îl fac...

Read More...

Sărbătorita zilei la CS Dinamo – 13 iunie: Bianca BECALI, medaliată cu bronz la Mondiale și Europene în proba individuală de sabie

Astăzi, la CS Dinamo, sărbătorim o sportivă de succes, Bianca Becali, născută în 1988, care a obținut medalii de...

Read More...
[FOTO] Respect și memorie eternă! Ziua Eroilor a fost marcată și la Lugoj

Omagierea Eroilor în Lugoj, de Ziua Înălțării Domnului

În ziua de 13 iunie, orașul Lugoj a comemorat Ziua Eroilor, marcând totodată și sărbătoarea Înălțării Domnului. Evenimentul a...

Read More...

One commentOn 5 to go se apropie de pragul de 500 de cafenele și a atins o notorietatede 72% la nivel național

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro