Astăzi – 29 august 2023, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, s-a consumat un spectacol unic, dramatic, trist. Un omagiu prietenesc, colegial, adus din suflet celui care a fost și rămâne veșnic în amintiri, în sufletele prietenilor, ale celor cu care a lucrat, în analele artei dramatice: Hugo Wolff.
Renumitul coregraf sibian, părticică din echipa Teatrului Tony Bulandra, unde, de-a lungul anilor, a contribuit la punerea în scenă a unor adevărate capodopere, a trecut la cele veșnice ieri. A suferit un atac de cord care nu i-a mai dat nicio șansă.
Sala Mare de la Tony Bulandra era gătită astăzi ca de spectacol. Ultima apariție a maestrului Hugo Wolff. Acorduri muzicale solemne. Pe scenă, în partea din față, la rampă, fuseseră înșirate candele care ardeau monoton. În spate, erau proiectate imagini cu marele dispărut, însoțite de un fond muzical echilibrat.
În sală, triști, bulversați încă de vestea care le-a dat peste cap firavul echilibru existențial, actori ai Teatrului Tony Bulandra, tineri, jurnaliști, mulți dintre cei care l-au cunoscut și s-au bucurat de prietenia sinceră, pe față, a coregrafului Hugo Wolff.
A apărut maestrul Mc Ranin. Impecabil, dar copleșit de tristețe. Durerea, un soi de chin, încolțise pe chipul său de obicei greu de descifrat. S-a așezat în fața microfonului și, înainte de a rosti primul cuvânt, i-au luat-o înainte lacrimile. Vorbele i-au fost săgetate de unda de durere pornită din inimă. Și-a lăsat durerea liberă, să curgă, așa cum îi stă bine unui artist. Erau buni prieteni. Tovarăși de bucurie și de suferință pe tărâmul mereu în mișcare al creației teatrale.
„Cred că este pentru prima oară când vorbesc la moartea unui prieten. Pentru mine este cel mai greu, pentru el este cel mai ușor. Am discutat în ultimii doi-trei ani cu el despre viață și despre moarte. Vă mărturisesc că nu am înțeles nimic. Așa cum nu am înțeles ce este arta, ce este teatrul. Majoritatea l-ați cunoscut. Și toți l-ați iubit dacă l-ați cunoscut. Era generos. Nu vorbea foarte clar. Nu vorbea foarte bine. Nu avea cuvintele la el tot timpul. Se înfuria. Mai ales când lucra la scenă…”.
Mc Ranin a mai spus că Hugo Wolff avea o fereastră mereu deschisă spre sufletul său. Cine voia, putea să privească.
„A încercat să trăiască din plin pentru că avea intuiția morții. A avut și conștiința propriei sale valori artistice. De asta, știa să fie respectos”.
Maestrul Ranin le-a împărtășit celor de față frânturi, secvențe din bogatele amintiri, plăcute sau mai puțin plăcute, cu Hugo Wolff. A mai mărturisit celor de față regizorul Mc Ranin că lui Hugo Wolff îi plăcea să bea vin. Dulce, roșu și prost. Maestrul Ranin a adus de acasă, pentru acest remember, o sticlă de vin bun. Avea și două pahare. Apăsat de durere, dar precis, a turnat în ele. A băut cu Hugo Wolff. El, aici. Celălalt, dincolo. Dar, împreună.
Aplauze prelungi, grele, triste. Zgomotul produs, parcă radia în eternitate. Să le audă Hugo Wolff!
Actorul Liviu Cheloiu a citit mesajele transmise de prietenii actori din Turcia, din Coreea, ale celor de pe alte meridiane ale planetei care l-au cunoscut pe Hugo Wolff, ca artist și ca om.
La finalul acestui ceremonial-evocare trist, toți cei prezenți s-au apropiat de rampă și, înainte de a părăsi sala, înlăcrimați, au stins lumânările. Una câte una… Luminile rampei ce duce spre veșnicie… Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Urmărește Incomod Media și pe Google News