Președintele Comisiei pentru investigarea ingerințelor externe în afacerile interne ale Rusiei din Duma de Stat, Vasili Piskarev, a declarat că „faptele relevate de ingerință ale autorităților române în afacerile interne ale Rusiei au fost transferate Procuraturii Generale și Ministerului de Externe al Rusiei”.
Parlamentarul rus spune că declarațiile făcute la forumul desfășurat în clădirea Parlamentului de la București sunt semne ale unor infracțiuni pedepsite de codul penal rus pentru că ar cere public încălcarea integrității teritoriale a Federației Ruse și „dezlănțuirea unui război agresiv”.
Piskarev a clarificat că e vorba despre forumul „Marea Neagră: Frontiera viitorului pentru o Europă sigură și stabilă”, care s-a desfășurat în clădirea Parlamentului României cu participarea unei organizații neguvernamentale poloneze, care este interzisă în Federația Rusă.
„S-a stabilit că, în timpul evenimentului, au existat apeluri repetate către țările occidentale, inclusiv din partea agenților străini, de a obține înfrângerea militară a Rusiei și de a o dezmembra în multe state independente, pentru «a scoate Rusia din Marea Neagră»”, a spus Piskarev.
În replică, ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a negat acuzațiile. „Resping categoric aceste afirmații”, a spus Predoiu, marți, în declarații făcute reporterilor.
Plângerea parlamentarului rus pare să facă referire la un eveniment organizat pe 19 martie la București, iar implicarea autorităților române în organizarea evenimentului nu este menționată de cei patru organizatori: Center for Economy and Society, Fabiz, PanEuropa România și Forum – Free nation of PostRussia.
În noiembrie 2024, Curtea Supremă a Rusiei a declarat organizația Forum – Free nation of PostRussia drept grupare teroristă, fiind acuzată că promovează separatismul și urmărește desființarea Federației Ruse în state independente sub influență străină.
De asemenea, acuzația oficialului rus vine în contextul discuțiilor publice legate de eforturile Rusiei de a manipula și influența opinia publică din România.
Alegerile prezidențiale din România au fost anulate în decembrie 2024 ca urmare a desecretizării către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a unor rapoarte ale serviciilor de informații românești care menționau inclusiv interferența Rusiei.
DIICOT a deschis o investigație sub acuzația de trădare și alte infracțiuni împotriva mai multor cetățeni români, aflați în legături documentate cu Rusia.
Acuzațiile aduse de parlamentarul rus vin și pe fondul înrăutățirii relațiilor diplomatice dintre România și Rusia, mai ales după invadarea Ucrainei. Cele două țări și-au expulzat reciproc diplomați.
În cel mai recent episod, autoritățile românie au cerut la începutul lunii martie ca atașatul militar al Rusiei la București și adjunctul săă să părăsească România pentru „activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.
Moscova a criticat măsura autorităților române și a promis că va răspunde la rândul său.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!



































