Promovarea Hidratarii_corecte

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Compania Aquatim se alătură campaniei de conștientizare #VaraAstaBeauApa, aflată în 2025 la cea de-a opta ediție. Inițiată în vara anului 2017, acest demers promovează importanța hidratării corecte, cu accent pe categoriile vulnerabile, precum pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, în special în sezonul cald, când riscul de deshidratare este crescut.

Campania #VaraAstaBeauApa este organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara și Programul TimMedfest, având ca partener și societatea Aquatim.

Hidratarea nu este doar o recomandare generală, ci o necesitate vitală pentru buna funcționare a organismului. În acest context, campania își propune să informeze publicul larg cu privire la efectele deshidratării și la beneficiile unui consum adecvat de apă, în special în zilele caniculare.

Anul acesta, pe lângă diseminarea de materiale informative în mediul online, organizatorii vor pune la dispoziția publicului un punct de hidratare, în data de 11 iulie 2025, începând cu ora 12, pe platforma din fața Spitalului Județean Timișoara. Cu acest prilej, Aquatim va oferi apă rece și proaspătă de la Stația de Tratare a Apei Bega, ca mesaj de susținere pentru o hidratare corectă, constantă și ieftină.

Aquatim rămâne fidelă misiunii sale de a furniza apă de calitate și de a sprijini inițiativele care aduc un impact real în comunitate. Prin implicarea în campania #VaraAstaBeauApa, reafirmăm angajamentul nostru față de sănătatea consumatorilor și față de educația pentru prevenție. (Aquatim, Serviciul Performanță Organizațională și Comunicare)

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

Sursa: www.impactpress.ro
Foto: Impactpress.ro

Compania Aquatim se alatura campaniei de constientizare #VaraAstaBeauApa, aflata in 2025 la cea de-a opta editie. Initiata in vara anului 2017, acest demers promoveaza importanta hidratarii corecte, cu accent pe categoriile vulnerabile, precum pacientii cu afectiuni cardiovasculare, in special in sezonul cald, cand riscul de deshidratare este crescut.

Campania #VaraAstaBeauApa este organizata de Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara, in colaborare cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Pius Branzeu” Timisoara si Programul TimMedfest, avand ca partener si societatea Aquatim.

Hidratarea nu este doar o recomandare generala, ci o necesitate vitala pentru buna functionare a organismului. In acest context, campania isi propune sa informeze publicul larg cu privire la efectele deshidratarii si la beneficiile unui consum adecvat de apa, in special in zilele caniculare.

Anul acesta, pe langa diseminarea de materiale informative in mediul online, organizatorii vor pune la dispozitia publicului un punct de hidratare, in data de 11 iulie 2025, incepand cu ora 12, pe platforma din fata Spitalului Judetean Timisoara. Cu acest prilej, Aquatim va oferi apa rece si proaspata de la Statia de Tratare a Apei Bega, ca mesaj de sustinere pentru o hidratare corecta, constanta si ieftina.

Aquatim ramane fidela misiunii sale de a furniza apa de calitate si de a sprijini initiativele care aduc un impact real in comunitate. Prin implicarea in campania #VaraAstaBeauApa, reafirmam angajamentul nostru fata de sanatatea consumatorilor si fata de educatia pentru preventie. (Aquatim, Serviciul Performanta Organizationala si Comunicare)

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

 



Acest articol a fost scris de inteligență artificială chat GPT, unele date pot fi incorecte. Pentru stirea originala, verificati sursa: Link catre sursa

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Salonul Industriei Ușoare: Ocazia Perfectă pentru Înnoirea Garderobei tale

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor...

Read More...
FB_IMG_1780981555776

Farmacia Alcris organizează un eveniment dedicat sănătății și prevenției pentru comunitate – Redeșteptarea

În perioada 18 – 19 iunie, Farmacia Alcris invită comunitatea locală să participe la o amplă acțiune dedicată...

Read More...

Situatia Pietei Muncii din Timis in Mai 2026: Rata Somajului la 0,99%

Rata șomajului în județul Timiș a înregistrat o scădere la finalul lunii mai, situându-se la 0,99%, față de 1,08%...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online