Un atac cu dronă al forțelor ucrainene a vizat o plajă municipală din orașul Kursk, situat în apropierea graniței cu Ucraina, o zonă frecventată de familii, potrivit guvernatorului regiunii, Alexander Kinștein.
Oficialul spune că atacul a ucis trei persoane, inclusiv un sergent superior al Gărzii Naționale ruse, care încerca să evacueze civili după ce oamenii au raportat prezența dronelor.
„A ajuns la plajă împreună cu colegii săi după ce au început să apară informații despre atacul cu dronă. Sergentul a început evacuarea oamenilor când a avut loc o a doua explozie. Din păcate, nu a supraviețuit”, a declarat Kinștein pe Telegram.
Dintre cei șapte răniți, cinci, inclusiv un copil de 5 ani, se află în stare gravă la spital. Într-un alt incident, o dronă ucraineană a lovit un spital din orașul Rilsk, mai aproape de graniță, rănind două persoane, avariind ferestrele și provocând un incendiu pe acoperiș, potrivit autorităților ruse.
Atacul rusesc asupra Ucrainei
În aceeași zi, armata rusă a efectuat un atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete balistice Kinjal, rachete de croazieră și sute de drone de atac.
În regiunea Kiev, o femeie a fost rănită și a suferit o fractură toracică închisă.
„În prezent, ea este internată într-un spital local, unde primește toată îngrijirea medicală necesară”, a raportat administrația militară regională.
În orașul Luțk, primarul Ihor Polilciuk a descris atacul drept „cel mai masiv atac inamic folosind drone și rachete”.
Atacul a provocat un incendiu și daune la garaje pe teritoriul unei cooperative și un incendiu la o întreprindere locală.
„Din fericire, în acest moment nu există informații despre victime fatale ca urmare a atacului inamic”, a declarat primarul, precizând că pagubele sunt încă evaluate.
Atacurile rusești au obligat Polonia să activeze avioane militare pentru a securiza spațiul aerian, după ce alerte de raid aerian au fost emise în vestul Ucrainei miercuri dimineață, timp de aproape trei ore, conform Comandamentului Operațional al forțelor armate poloneze.
Articol redactat cu informații oferite de Serviciile Ucrainean și Rus ale RFE/RL, Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!





































