„Tribunalul anulează decizia Comisiei (Europene) în întregime”, a declarat instanța din Luxemburg într-un comunicat, adăugând că „instituția a comis erori în evaluarea sa”.
Astfel, transmite instanța, Bruxelles-ul „nu a luat în considerare toate circumstanțele relevante în evaluarea duratei clauzelor contractuale pe care Comisia le-a considerat abuzive”, a spus instanța.
Comisia Europeană a anunțat că „ia notă” și că va „studia cu atenție hotărârea și va reflecta asupra posibililor pași următori”, care ar putea include un apel.
Câștigul de cauză dat Google de data asta vine după ce cea mai înaltă instanță a UE a confirmat săptămâna trecută o amendă din 2017 în valoare de 2,42 miliarde de euro. Google a fost amendată pentru abuzul de poziție dominantă prin favorizarea propriului serviciu de comparare a prețurilor.
Ca parte a unui efort major de a viza abuzurile marilor companii de tehnologie, UE a aplicat Google amenzi în valoare totală de 8,2 miliarde de euro între 2017 și 2019 pentru încălcări ale normelor antitrust.
Amenda de 1,49 miliarde de euro respinsă miercuri de instanța europeană este a treia dintre aceste sancțiuni, axată pe serviciul Google AdSense.
Google contestă, de asemenea, o amendă de 4,3 miliarde de euro impusă de Bruxelles pentru că a impus restricții asupra smartphone-urilor Android pentru a-și stimula afacerea de căutare pe internet. Amenda din 2018 rămâne cea mai mare sancțiune antitrust aplicată vreodată de UE.
În 2022, o instanță europeană a redus ușor amenda la 4,1 miliarde de euro, dar a susținut în principal argumentul Comisiei potrivit căruia Google a impus restricții ilegale.
Google a făcut apel la Curtea Europeană de Justiție.
De atunci, autoritățile europene au un instrument juridic mai puternic pentru a controla comportamentul giganților IT, legea Digital Markets Act (DMA).
În loc ca autoritățile de reglementare să descopere încălcări flagrante ale antitrust după investigații care durează mulți ani, DMA oferă companiilor o listă cu ceea ce pot și nu pot face firmele online.
Scopul este ca titanii tehnologiei să-și schimbe obiceiurile înainte de a fi nevoie de amenzi.
Google este deja subiectul unei investigații în cadrul DMA, alături de Meta și Apple.
Probleme juridice pentru Google și în SUA
Google este și în vizorul autorităților de reglementare din SUA.
Săptămâna trecută, titanul tehnologic s-a confruntat cu al doilea proces antitrust major în mai puțin de un an. Guvernul SUA acuză Google de monopol în tehnologia publicitară, sistemul complex care determină ce reclame online văd oamenii și costul acestora.
Un judecător american a constatat în august că afacerea de căutare a Google este un monopol ilegal, o decizie care amenință cu o posibilă separare a activităților gigantului tehnologic.
Tehnologia publicitară se află în centrul mai multor investigații ale autorităților de reglementare din întreaga lume.
Autoritățile de reglementare britanice au declarat la începutul acestei luni că Google a abuzat de poziția sa dominantă pe piață.
UE a concluzionat anul trecut că Google denaturează concurența pe piață și a recomandat ca compania să fie forțată să renunțe la afacerea sa de tehnologie publicitară.
Google are dreptul de a răspunde în cazurile britanice și europene înainte ca autoritățile de reglementare să ajungă la concluziile finale.
Compania mamă Alphabet a declarat în iulie că veniturile din căutările de anunțuri online au urcat la 48,5 miliarde de dolari în al doilea trimestru al acestui an.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăDaca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!