Ministrul Radu Marinescu spune că schimbarea legilor Justiției ar fi „greoaie” după ce au fost deja acceptate de Comisia Europeană în PNRR

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

„Este inacceptabilă orice formă de persecuție a unei persoane pentru ca ar sesiza aspecte care, în opinia sa, constituie disfuncționalități sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate nu reprimate”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook.

Radu Marinescu afirmă că sprijină verificarea tuturor afirmațiilor din documentarul Recorder, și că acestea „pot fi confirmate sau infirmate factual”.

Ministrul a spus pentru Europa Liberă că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare informații despre „situații în care au fost semnalate persecuții”.

În același, Radu Marinescu declară că, în calitate de Ministru al Justiției, nu a primit nicio sesizare privind persecuții sau nereguli în CSM”

„Dacă un magistrat ar fi venit către mine punctual, să zicem, să-mi spună «domnule Ministru, vă informez să este această situație», bineînțeles că aș fi putut să întreb punctual sau măcar să semnalez”, spune Radu Marinescu.

Ministrul mai spune că Legile Justiție, adoptate în 2022, au primit deja evaluări favorabile din partea Comisiei Europene. Adoptarea legilor este un jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).

„Acum urmează să depunem cererea de plată exact pentru chestiunea asta. Deci aici vom avea o problemă, pentru că modificarea unor repere din jaloanele PNRR atrage consecințe. Lucrurile nu sunt așa de simple. (…) E o procedură destul de greoaie și, exact cum spunea așa noastră, din partea sistemului n-a venit nimeni cu niște reclamații substanțiale sau nici public, a precizat Radu Marinescu.

Reacția ministrului vine după ce aproape 200 de magistrați au semnat o scrisoare publică prin care confirmă că în sistemul de Justiție problemele semnalate de magistrați în investigația Recorder și, ulterior, de judecătoarea Curții de Apel București (CAB), Raluca Moroșanu.

Jurnaliștii Recorder susțin că marile dosare corupție sunt „îngropate în mod sistematic” prin metode puse la punct de-a lungul ultimilor ani, inclusiv cu modificarea legilor.

Publicația face această constatare în baza mai multor mărturii, asumate public sau cu protejarea identității, ale magistraților încă în funcție sau ale celor care au ieșit din sistem.

Joi, judecătoarea Raluca Moroșanu, a confirmat înaintea unei conferințe de presă a conducerii CAB, că tot ce a spus judecătorul Laurențiu Beșu în documentarul Recorder despre presiunile puse asupra magistraților onești e adevărat.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Expoziția Coifuri de războinici și măști rituale la Muzeul de Artă din Timișoara

Cum ar fi să poți atinge istoria? Să simți în palme forma unui obiect vechi de mii de...

Read More...
Revizie la fântânile de alimentare cu apă din municipiu

Mai multe fântâni din Lugoj, închise temporar pentru igienizare

Aquatim, operatorul regional de distribuție a apei, a demarat astăzi, 15 iunie, o amplă operațiune de dezinfecție și...

Read More...

Consilierii discuta suplimentarea locurilor in programele “Scoala de Vara” si “Gradinita de Vacanta” din Sectorul 1

Vacanța de vară aduce, pentru mulți părinți, provocarea de a găsi un program sigur și util pentru copii. Pentru...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online