Kirill Shevchenko a fost primit la București ca un adevărat campion la întoarcerea de la Campionatul European Individual…

BY: stiridinromania.ro In Articole, Stiri Sport
Kirill Shevchenko a fost primit la București ca un adevărat campion la întoarcerea de la Campionatul European Individual de Șah, unde a câștigat medalia de argint pentru România. Suntem convinși că ucraineanul recent transferat sub culorile României va impulsiona întreg șahul românesc spre alte performanțe în viitor. “Înseamnă mult pentru mine, pentru că doar de puțin timp m-am transferat la Federația Română de Șah. Le mulțumesc pentru sprijin, încerc să dau ce am mai bun. …Trofeul mă bucură, îmi pare rău că nu am reușit să câștig chiar aurul, dar vor veni și alte ocazii și voi fi mai bun”, a declarat Kirill în fața presei, la Aeroportul Otopeni. “Am întâlnit o mulțime de oameni minunați. Am lucrat cu antrenorul naționalei, Ivan Sokolov, ceea ce mi-a dat fiori, dar m-am simțit mai încrezător. Cred că în asemenea turnee, când sunt 600 de jucători în concurs, trebuie să începi bine, să câștigi 5-6 partide la rând, și apoi te poți relaxa puțin să câștigi locul 1. Pentru mine startul a fost puțin mai rău, dar am câștigat 4 partide spre final și așa am reușit să fiu le egalitate cu primul loc. Visul meu cel mai mare este să îmi ating potențialul maxim!”, mai spune noul vicecampion european. Mulțumiri partenerilor principali care ne ajută să ducem șahul românesc tot mai sus: Fundația Superbet și One United Properties. Să fie șah!

Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook. Link catre articol 

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Tragedie pe strada Dragos Voda din Timisoara: Un caine a pierit in urma unei explozii de butelie GPL

Astăzi, în jurul orei 15,55, pompierii militari de la ISU Timiș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui...

Read More...

Beneficii pentru absolvenți și tineri la primul loc de muncă

Absolvenții de liceu sau facultate pot beneficia de indemnizație de șomaj, imediat după finalizarea studiilor. Agenția Județeană pentru Ocuparea...

Read More...

Evenimentele dedicate prieteniei dintre copii și animale au loc în 3 locații importante din București

Prietenia dintre copii și animale este specială, construită din curiozitate și afecțiune. De 1 Iunie, în Piața Amzei, Parcul...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online