Elevul cu reușită școlară și rolul cadrului didactic în dezvoltarea acesteia

Reușita școlară a elevilor reprezintă teoretic o preocupare permanentă a cadrelor didactice. Ea este strâns legată de adaptarea elevului la cerințele școlare și de dezvoltarea armonioasă a personalității sale. Pornind de la principiul determinismului psihopedagogic, conform căruia factorii externi acționează prin intermediul condițiilor interne vom aduce în atenție în cele ce urmează importanța maturității cognitive și socio-afective în atingerea succesului școlar, precum și rolul esențial al cadrului didactic în cultivarea acestora

Ce este reușită școlară?

Reușita școlară este rezultatul adaptării elevului la cerințele educaționale și se exprimă prin randamentul școlar, adică prin concordanța dintre cerințele programelor școlare și nivelul de cunoștințe, abilități și competențe dobândite de elev. Randamentul școlar poate fi adecvat sau scăzut, iar succesul sau eșecul școlar reprezintă factori cu un impact major asupra motivației și echilibrului emoțional al elevului. Succesul școlar acționează ca un stimul motivațional, în timp ce eșecul are un efect inhibitor. În consecință, înțelegerea mecanismelor care stau la baza reușitei este esențială pentru orice cadru didactic.

Care sunt factorii reușitei școlare?

Factorii care determină reușita școlară sunt de două categorii: externi și interni. Factorii externi includ mediul familial, școlar și social, precum și nivelul de instruire și personalitatea profesorului, calitatea relațiilor educaționale, resursele materiale ale școlii și climatul educațional general. Un profesor empatic, echilibrat și competent contribuie decisiv la menținerea motivației elevului și la crearea unui mediu favorabil învățării. Factorii interni pot fi cognitive, (gândire, memorie, imaginație, capacitate de analiză și sinteză), sau noncognitive, (efortul voluntar, motivația, aspirațiile, voința, perseverența). După Emil Păun (1998), un elev cu reușită școlară prezintă maturitate cognitivă și maturitate socio-afectivă, condiții fundamentale pentru adaptarea optimă la activitatea școlară.

O maturitate cognitivă dezvoltată se caracterizează prin:

• Memorie activă și selectivă, capabilă să rețină și să redea informații relevante;
• Capacitate de analiză, sinteză, comparație și generalizare, care permite integrarea noilor cunoștințe în structuri mentale coerente;
• Gândire flexibilă și independentă, cu abilitatea de a aplica cunoștințele în contexte variate;
• Spirit de observație și atenție concentrată pe sarcini de învățare, menținută constant pentru perioade de aproximativ 30 de minute;
• Bagaj bogat de cunoștințe generale și capacitate de transfer a acestora între domenii.

Maturitatea socio-afectivă, după Emil Păun (1998), include o bună adaptabilitate la mediul școlar și la relațiile interpersonale, autonomie progresivă față de adult, spirit de cooperare și întrajutorare în activitățile de grup, respectarea normelor de conduită și a regulilor collective, inițiativă și responsabilitate în sarcinile școlare.

Elevul cu reușită școlară manifestă încredere în propriile sale forțe și motivație intrinsecă pentru învățare, are stabilitate emoțională și un bun control al impulsurilor afective, dovedește perseverență, autodisciplină și spirit de competiție constructiv. Acestareacționează pozitiv la evaluare și feedback și este capabil să transforme emoțiile de anxietate în motivație pentru progres.

Rezonanța afectivă între sarcina de lucru și personalitatea elevului determină gradul de implicare și eficiența proceselor cognitive. Cu alte cuvinte, emoțiile susțin inteligența, iar inteligența reglează emoțiile.

Elevul cu reușită școlară prezintă o atitudine pozitivă față de învățare, este sociabil, echilibrat și capabil să mențină relații armonioase cu colegii și profesorii. În același timp, el își dezvoltă treptat identitatea academică, înțelegând valoarea educației ca mijloc de autorealizare.

Aceste caracteristici formează fundamentul inteligenței școlare, care, după Piaget, se construiește prin interacțiunea activă dintre individ și mediul său educațional.

Care sunt cauzele eșecului școlar?

Eșecul școlar poate fi determinat, la fel ca și cei ai succesului de factori externi (situații familiale dificile, conflicte profesor-elev, lipsa sprijinului parental) și factori interni, cum sunt cei cognitivi (întârzieri în dezvoltarea intelectuală, dificultăți de învățare) și cei necognitivi (probleme de adaptare socio-emoțională, tulburări de comportament, lipsă de motivație sau dependențe).

Eșecul școlar extrem este reprezentat de abandonul școlar precoce, fenomen care are consecințe grave asupra integrării sociale și profesionale.

Care este rolul cadrului didactic în facilitarea reușitei școlare?

Cadrul didactic are un rol extrem de complex în facilitarea reușitei școlare. El este formator, model și sprijin emoțional. Un bun cadru didactic este un bun observator al individualității fiecărui elev și adaptează strategiile și metodele de predare la nivelul de dezvoltare cognitivă al acestuia. Creează un climat educațional pozitiv, bazat pe încredere, colaborare și respect reciproc, încurajează gândirea critică și creativitatea. prin metode active, centrate pe elev (învățare prin descoperire, jocuri educative, proiecte colaborative). Are cabilitatea de a stimula motivația intrinsecă a elevilor și are o colaborare deschisă cu familia elevilor pentru a le susține progresul și a transmite semnele de eșec școlar și intervine prin măsuri de sprijin sau implicarea altor specialiști (pentru consiliere psihologică sau recuperare a starii de bine).

Reușita școlară este un proces dinamic, determinat de interacțiunea dintre potențialul elevului și mediul educațional, sub îndrumarea unui cadru didactic reflexiv și implicat. Astfel, reușita școlară devine rezultatul unui parteneriat educațional între elevi, profesor și mediu, mediat de o înțelegere profundă a nevoilor psihologice ale copilului.

Concluzii

Reușita școlară nu depinde exclusiv de inteligența sau de capacitățile cognitive ale elevului, ci și de factori emoționali, sociali și pedagogici. Profesorii este important să-și asume un rol activ în crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea integrală a elevului, încurajând atât performanța academică, cât și echilibrul afectiv.

Bibliografie

1. Păun, Emil (1998). Pedagogie. Provocări şi dileme contemporane. București: Editura Polirom.
2. Cucoș, C. (2006). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
3. Cerghit, I. (2002). Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii. București: Editura Aramis.
4. Cristea, S. (2017). Dicționar de pedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică.
5. Ionescu, M. (2005). Teoria și metodologia instruirii. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

Prof. cons. șc. dr. Gabriela-Violeta Iordăchiță (CJRAE Galați)

Pentru consiliere psihologică online accesați: www.cabinetonline.ro