Cât plătește PNL ca să-i facă imagine lui Nicolae Ciucă în campania „Un ostaș în slujba țării”

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Pentru perioada 15 mai – 15 iunie, care s-a suprapus aproape total cu campania electorală la alegerile locale și europarlamentare, PNL a plătit 510.000 de euro ca pe marginea drumurilor din România să fie afișată imaginea lui Nicolae Ciucă, potrivit unui răspuns furnizat de partid pentru snoop.ro.

Suma a reprezentat chiria, taxa pe valoarea adăugată și taxe locale.

O altă plată – de 450.000 de euro la începutul campaniei și făcută o singură dată de liberali – a fost pentru producerea panourilor în care era promovată cartea lui Nicolae Ciucă și pentru montarea lor, mai scrie site-ul de investigații.

În total, PNL a plătit 2 milioane de euro pentru publicitatea outdoor, care a presupus 400 de panouri instalate în aproape toată țara.

Snoop.ro mai scrie că promovarea imaginii liderului PNL va continua până la finalul anului, iar costul total al campaniei va fi de peste 4 milioane de euro.

Înainte de reclama cărții, pe panouri a fost afișat chipul președintelui PNL, ca un mesaj politic, în lunile martie și aprilie, considerate de precampanie. Asta deoarece, până în luna mai, legea nu a impus restricții pentru publicitatea politică.

Deoarece afișele au rămas și în campania electorală, PSD și AUR au făcut reclamație. În timp ce unele birouri electorale județene au decis că sunt legale, altele au spus că sunt interzise și trebuie date jos. În ciuda acestor decizii, panourile au rămas sus, mai scrie site-ul.

Contactat de publicație, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a răspuns că nu vede niciun conflict de interese în a finanța din bani publici o carte privată.

„Faptul că vorbim despre o carte pe mine mă bucură. După mult timp, de la Cățeluș cu părul creț și Capra cu trei iezi, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte”, a spus el pentru Snoop.ro.

Potrivit site-ului nicolaeciuca.ro, cartea autobiografică va apărea „în scurt timp”, iar toate încasările „vor fi donate către inițiative caritabile”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Primaria Timisoara organizeaza licitatie pentru 6 spatii comerciale si cabinete medicale

Primaria Municipiului Timisoara organizează o noua licitație publica cu strigare pentru inchirierea a 6 spatii aflate in cladiri din...

Read More...

Reorganizarea serviciilor sociale din Sectorul 1: Centre mai mici și adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor

Reorganizarea serviciilor sociale din Sectorul 1 vizează adaptarea acestora la nevoile reale ale beneficiarilor, respectând legislația națională și europeană....

Read More...

Redeschiderea Transalpinei: O bucurie pentru șoferi și motocicliști

Vești bune pentru șoferi și pasionații de drumuri montane spectaculoase. Circulația rutieră pe Transalpina se redeschide vineri, 29...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online