Zelenski le prezintă parlamentarilor ucraineni Planul Victoriei împotriva Rusiei

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Prezentarea lui Zelenski vine în contextul în care Ucraina se luptă să împiedice avansul Rusiei în est și în timp ce orașele și infrastructura ei sunt lovite în mod frecvent de atacurile rusești.

Zelenski s-a aflat săptămâna trecută într-un tur european, în timpul căruia s-a întânit cu cei mai importanți aliați europeni ai Ucrainei – Marea Britanie, Franța, Germania și Italia – pentru a-și prezenta planul. Luna trecută, el a discutat și cu președintele american Joe Biden.

Kievul se aștepta la un răspuns de la aliați cu privire la Planul Victoriei în timpul unei întâlniri a grupului Ramstein – planificată săptămâna trecută, în Germania. Întâlnirea a fost amânată însă după ce Biden și-a anulat călătoria, deoarece Statele Unite se confruntau cu efectele uraganului Milton.

Detaliile planului sunt puține, dar se crede că acesta include aderarea la NATO a Ucrainei, obținerea permisiunii aliaților pentru a lansa lovituri mai adânc în interiorul Rusiei folosind sisteme de arme occidentale cu rază lungă de acțiune, obținerea mai multor resurse militare de la aliații săi pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, și intensificarea sancțiunilor împotriva Moscovei.

Nu se știe cât de mult din plan va fi dezvăluit în timpul discursului lui Zelenski din Parlamentul ucrainean, care a fost anunțat pe 14 octombrie de consilierul prezidențial Serhiy Leshchenko.

Consilierul prezidențial Mihailo Podolyak a declarat televiziunii ucrainene, pe 15 octombrie, că Zelenski nu va dezvălui parlamentarilor toate detaliile planului, iar anexele la document vor rămâne secrete.

„Există prevederi [în planul de victorie] care cu siguranță nu vor fi discutate public”, a spus Podolyak.

„Acesta se referă la componenta numerică, adică câte arme, sub ce formă și așa mai departe ar trebui furnizate Ucrainei”, a spus el.

Podolyak a adăugat că „partenerii cheie în ceea ce privește aprovizionarea cu arme către Ucraina rămân SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Italia”.

Zelenskii se așteaptă la un răspuns la plan înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite – principalul aliat al Ucrainei și furnizor de ajutor financiar și militar – unde o victorie a candidatului republican și fostului președinte Donald Trump ar putea pune la îndoială sprijinul Washingtonului pentru Kiev.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

„Un spital modern înseamnă oameni care oferă speranță” – stiriest.ro

Un spital modern: oameni care oferă speranță

Deputatul PSD Ana Rinder a participat la prima ediție a „Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Elena Beldiman” din...

Read More...

De la idee la succes: 26 de startup-uri la Demo Day-ul Vest Ventures

Prima cohortă a programului de Pre-Accelerare Vest Ventures s-a încheiat printr-un Demo Day care a adus împreună peste...

Read More...

Incendiu pe Centura Ocolitoare a Timișoarei: Două persoane s-au salvat din autoutilitara în flăcări

Un incendiu la o autoutilitară a blocat traficul pe centura Timișoarei în dimineața aceasta, în zona Giarmata Vii. Potrivit...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online