S-a deschis sezonul de parașutism la mare! Adrenalină și senzații tari pe litoral cu TNT Brothers

BY: stiridinromania.ro In Lifestyle, STIRILE ZILEI
tandem tnt brothers

După ce weekendul trecut TNT Brothers a sărbătorit, în stilul caracteristic, împlinirea a 12 ani de la înființare, pe aerodromul din Clinceni, cu super energie, salturi în formație (belly, track, freefly), tandemuri, prieteni la aerodrom, show-uri aviatice și multă voie bună, anunță acum deschiderea noului sezon de la mare. Acesta debutează printr-un eveniment de 4 zile cu salturi în tandem alături de instructori specializați și salturi efectuate de parașutiști licențiați. Peste 100 de oameni și-au programat în prealabil saltul în tandem pe litoralul românesc, în stațiunea Tuzla, în cele 4 zile ale acestui sfârșit de săptamână.

Tot în acest weekend, se pregătește o surpriză de proporții, o activare pe o cunoscută plajă din Constanța, în cadrul căreia instructorii TNT Brothers vor ateriza împreună cu doi dintre invitații la eveniment și managerul locației, chiar la locul acțiunii. Plecarea se va face de pe aerodromul TNT Brothers Tuzla, iar aterizarea va fi pe bine cunoscuta plajă Zoom Beach. Până se va deschide ușa avionului, pasagerii de tandem vor survola litoralul românesc la orele apusului, bucurându-se de o senzație și o priveliște de nedescris.

Aerodromul TNT Brothers Tuzla și-a deschis porțile încă din anul 2019, ca urmare a cererii oamenilor de a experimenta saltul cu parașuta la mare. Aici, 13 instructori sunt gata să ofere experiența saltului în tandem, în cele mai sigure condiții posibile, cu ajutorul echipamentelor performante de ultimă generație.

În cadrul unui salt cu parașuta, senzația este una neimaginabilă, adrenalina atinge cote maxime, iar view-ul pe care îl oferă litoralul privit de la înălțime este unul inedit.

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed

Avionul urcă până la 4000m în aproximativ 15 minunte, oferind pasagerilor de tandem o priveliște de neegalat, căderea libera este de aproximativ 50 de secunde, timp în care viteza maximă ce poate fi atinsă ajunge până la 200 km/h – acestea sunt coordonatele unui salt cu parașuta. Pe tot parcursul saltului, pasagerii de tandem sunt legați de instructor, iar la altitudinea de 1700 m, parașuta se va deschide și va pluti în aer timp de 5 – 6 minute.

“Activăm de 12 ani pe aerodromul de la Clinceni, și, din dorința de a oferi mai mult, atât parasutiștilor individuali, cât și celor care își doresc să experimenteze saltul în tandem, acum 2 ani am decis să deschidem o a 2-a locație, pe cea de la Tuzla. De-a lungul timpului, am sărit în multe locuri din lume, iar salturile deasupra mării ni s-au părut mereu că au ceva aparte. De la cum se simte, la priveliștea pe care o ai, toate elementele crează o experiență spectaculoasă, de neuitat. Asta am vrut să oferim și noi prin activitatea de pe aerodromul.

TNT Brothers Tuzla”, afirmă Dragoș Boeru, co-fondator al Asociației Club Sportiv TNT Brothers.

Astfel, începand de joi, 23 iunie și până la finalul lunii septembrie, în funcție de condițiile meteorologice, în fiecare final de săptămână, de joi până duminică, se vor putea efectua salturi în tandem deasupra Mării Negre. Doritorii sunt invitați să își rezerve saltul direct pe site-ul www.tnt-brothers.ro.

Cei care vor să efectueze un salt în tandem trebuie să fie majori sau să aibă acordul părinților, dacă au vârste cuprinse între 16 și 18 ani, să fie îmbracati sport, să prezinte cartea de identitate și să se bucure din plin de cea mai tare experiență din viața lor, alături de parasutiștii experimentați de la TNT Brothers.

Despre TNT Brothers

Asociația Club Sportiv TNT Brothers este o școală de parașutism care a fost înființată de către frații Bogdan și Dragoș Boeru, în anul 2010. Este cea mai mare asociație de parașutism din România și una dintre cele mai mari din SE Europei, cu 80.000 de lansări solo, 18.000 lansări tandem și peste 500 de studenți, de la înființare până la momentul actual.

Din 2019 desfasoară activități de parașutism în 2 locații: Clinceni și Tuzla, iar 13 instructori sunt gata să ofere experiența saltului în tandem, în cele mai sigure condiții posibile, cu ajutorul echipamentelor performante de ultimă generație.

Aeronavele cu care se desfăsoară activitatea sunt marca Pilatus Porter, cu 9 locuri.

TNT Brothers oferă pentru membri săi salturi cu parașuta în Tandem, precum şi cursuri de iniţiere şi licenţiere în parașutism prin metodele AFF (Accelerated Free Fall – cea mai rapidă şi modernă metodă de iniţiere în parașutism ), IAD (Instructor Assisted Deployment), SL (Static Line) şi Tandem. Pentru dețînătorii de licență de parașutism TNT Brothers oferă cursuri avansate pentru pilotarea parașutei , formații în cădere liberă, freefly, wingsuit şi alte discipline.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: Iulia Ciortan, PR TNT Brothers Tuzla, 0728280650, iulia.ciortan@tomcm.ro.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Condiții moderne de studiu, la Universitatea de Vest din Timișoara! Vezi aici noile dotări de care vor beneficia studenții!

Uniunea Europeană schimbă legea, pentru a putea suspenda mai ușor regimul fără vize

Esența propunerii este să se extindă lista de criterii care pot servi drept temei pentru suspendarea călătoriilor fără viză....

Read More...

SUA ar putea abandona eforturile de pace, dacă nu există progrese rapide, spun Donald Trump și Mark Rubio

„Repede, vrem să ducem (demersurile de pace, n.r.) la bun sfârșit”, le-a spus Donald Trump reporterilor de la Casa...

Read More...
Divizia Națională A1, Play Off: Lugojul cedează cu 1-3 acasă, calificarea în semifinale se joacă sâmbătă, la Brașov

Analiză | China domină piața globală a pământurilor rare și profită de asta în războiul comercial cu SUA

Au nume greu de pronunțat, le găsești în multe dintre echipamentele electronice pe care le folosești și se află...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online