Aseară, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Avanpremieră cu piesa „Omul bun din Seciuan”, de Bertold Brecht, în regia lui Dumitru Acriș. Scenografia creată de maestrul Mc Ranin.
Sala, plină ochi de public. Scena, învăluită într-un fum misterios care, ușor, lin, dulce, pe nebăgate de seamă, conectase spectatorii la cele ce aveau să se întâmple în acel perimetru. Decorul minimalist. Panouri cu oglinzii, mult spațiu pentru dezlănțuirea jocului actoricesc.
Începe. În fundal o proiecție alb-negru. Pașii grei ai unui om desculț, care călca apăsat, pe un teren mlăștinos. De fapt, o orezărie. Vine de undeva, se duce undeva. Nedefinit. Importante, ca de obicei, în acest spectacol montat de Dumitru Acriș, muzica și luminile care intrau într-o simbioză plăcută cu coregrafia, cu gestul expresiv folosit din abundență de actori pentru a crea trăiri, caractere, stări, situații.
O piesă despre condiția umană, despre păcat și credință, despre răutate și bunătate. Despre dragoste și ură, sperență și deznădejde.
Pe parcursul a mai mult de două ore, actorii de la Tony Bulandra au fost parcă prinși într-un adevărat maraton al esteticului, creând un tablou viu al unei societăți, al unei existențe. Un amalgam de caractere și personaje aflate într-un ritual păgân, dar și divin.
O poveste de viață neîmplinită, împlinită prin implicarea imaginară a Divinului, prăbușită, până la urmă din prea multă iubire și încredere. Ca o crucificare.
Piesa începe cu o rugăciune și se încheie cu o rugăciune. Sacagiul cere celor din comunitate care își duceau viața în ignoranță, desfrâu, nepăsare, să-l găzduiască pe Dumnezeu, pe Salvatorul omenirii așteptat de peste 2000 de ani. Nu interesează pe nimeni rugile tânărului care vinde apă, speranță.
Regizorul a știut să arate excelent această stare de indiferență manifestată de comunitate prin gestul complex, printr-un dans conținând elemente ușor de decodificat de public.
Până la urmă, răspunde rugăminților sacagiului Vang o tânără prostituată, Shen Te , o fată îngenuncheată de destin, de viață, dar în care, se pare, mai licărea bunătatea, speranța, încrederea. Dumnezeu o răsplătește cu bani pentru faptul că și-a deschis porțile sărăciei sale și l-a primit să se odihnească. O îndeamnă să se schimbe, să ducă o altfel de viață.
Shen Te, prinsă în acest nou miraj, devine un alt om. Investește banii într-un magazin. O tutungerie. Comunitatea, fățarnică, profitoare, își schimbă atitudinea, căutând, după ce a ignorat-o și a detestat-o atâta vreme, să îi intre în grații celei recompensate de Dumnezeu, să profite de banii ei, de bunătatea revărsată, așa cum se întâmplă de obicei, necalculat, orbește, naiv.
O societatea a corupției, a profitorilor, a sfâșietorilor de inimi reflectată ingenios de concepția regizorală a lui Acriș. O intrigă complexă scrisă de Brecht, pusă în scenă și mai complex, ca într-un ritual, ca într-o poveste biblică.
Apare și aviatorul, legat printr-un cordon nevăzut de mama sa. Dependent. Un individ rămas parcă pradă copilăriei și naivității, interpretat impecabil de Liviu Cheloiu. Salvat de Shen Te când, cuprins de deznădejde, vrea să se spânzure, ulterior, pătrunde în inima sa naivă, deschisă și profită, își urmărește interesul, dorința aproape patologică de a zbura, de a deveni aviator. Influența vărului Shui Ta care, în prima fază, dorește să o ajute, să o sprijine în mica sa afacere, să o ferească de influența nefastă a celor din jur, dar, în final, și acesta este infestat de tarele societății, de fals, de corupție, de dorința de mărire. Shen Te, omul bun din Seciuan, devine o pradă ușoară. Un binefăcător într-o lume care vrea doar să profite…
Vânzătorul de apă, transformat parcă într-un vânzător de iluzii, este oprimat de comunitate. Bătut de frizer, cel mai prosper și influent om. Când este vorba de intervenția societății, de aflarea adevărului, de pedepsirea celui vinovat, toți dau înapoi. Nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea. Lașitatea este condiție existențială.
Binele, printr-un concurs de împrejurări creat de lumea coruptă, mincinoasă, se transformă în rău, în suferință. Gestionat de Shen Te doar cu iubirea și încredere devine falit. O roată care se învârte. Ajunge de unde a plecat. Un joc al vieții într-un cerc.
Obositor, epuizant jocul actorilor de a arăta publicului, folosind ca efecte doar gestul și muzica bine aleasă, degringolada unei societăți, calvarul unei iubiri înfrânte. Deznădejdea unei lumii care nu trăiește mai departe de prezent, care preferă să lase viitorul în incertitudine, la voia întâmplării.
Finalul unul original. Totul dispare. Neant. Nimic nu rămâne. Tânărul vânzător de apă încheie cu rugăciunea sa către Divinitate de data aceasta spusă dureros, dezamăgit parcă și el de cele întâmplate, de dragostea pe care o arăta către Shen Te, dar care rămăsese neîmpărtășită de aceasta. Proiecția. Pașii omului desculț prin mlaștina orezăriei. Și apoi liniștite. Încheiere ingenioasă. Simbolică.
Publicul aplaudă. Se așteaptă, ca de obicei, apariția actorilor pe scenă. Dar nu se mai întorc… Rămâne golul. Liniștea completă, profundă, ca după furtună.
