Netanyahu dizolvă Cabinetul de Război

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Acțiunea vine la câteva zile după ce un membru cheie al guvernului a plecat din Cabinet din cauza neînțelegerilor privind modul în care liderul israelian a gestionat războiul.

Dizolvarea cabinetului era anticipată de analiști, după demisia lui Benny Gantz, un fost șef militar moderat, la începutul acestei luni. Absența lui Gantz din guvern îl face pe Netanyahu mai dependent de aliații săi ultranaționaliști.

Oficialii citați de AP, care au vorbit sub condiția anonimatului, au spus că, în viitor, Netanyahu va organiza forumuri mai mici cu unii dintre membrii guvernului său pentru probleme sensibile legate de război.

Forumurile vor include Cabinetul de securitate, în care sunt membri partenerii de guvernare de extremă dreaptă care se opun acordurilor de încetare a focului, și și-au exprimat sprijinul pentru reocuparea Gazei.

Cabinetul de Război a fost format în primele zile ale războiului, când Gantz, pe atunci lider de opoziție și rival al lui Netanyahu, s-a alăturat coaliției, într-o demonstrație de unitate după atacul Hamas asupra sudului Israelului, din 7 octombrie 2023.

Dizolvarea Cabinetului de Război vine într-un moment în care Israelul se confruntă cu decizii esențiale.

Israelul și Hamas cântăresc cea mai recentă propunere de încetare a focului în schimbul eliberării ostaticilor luați de Hamas în timpul atacului din octombrie. Trupele israeliene sunt încă blocate în Fâșia Gaza, luptă în orașul Rafah, din sud, și împotriva focarelor insurgente Hamas din alte zone. Iar violența continuă fără încetare între Israel și gruparea militantă libaneză Hezbollah – cu un reprezentant al administrației Biden în regiune în încercarea de a evita un război mai larg pe un al doilea front.

Netanyahu a încercat, de când a început războiul, să mențină un echilibru între presiunile din partea principalului aliat al Israelului, SUA, și opoziția globală tot mai mare față de război, dar și cea din partea partenerilor săi guvernamentali. Printre ei, ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich și ministrul Securității Naționale Itamar Ben-Gvir.

Criticii spun că deciziile luate de Netanyahu în timpul războiului au fost influențate de ultranaționaliștii din guvernul său și de dorința lui de a rămâne la putere. Netanyahu neagă acuzațiile și spune că are în vedere interesele cele mai bune ale țării.

Plecarea lui Gantz, deși nu reprezenta o amenințare directă la adresa guvernării lui Netanyahu, a zguduit clasa politica israeliană într-un moment sensibil. Popularul fost șef militar a fost văzut ca un om de stat care a sporit credibilitatea Israelului față de partenerii săi internaționali într-un moment în care țara este din ce în ce mai izolată. Gantz este acum lider de opoziție în parlament.

sursa: AP

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Recensământul general al circulației rutiere

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că începe recensământul general al circulației rutiere pe drumurile de...

Read More...
biblioteca municipala lugoj

Ziua Mondială a Cărții la Biblioteca Municipală Lugoj

Biblioteca Municipală Lugoj va găzdui joi, 23 aprilie, un eveniment cultural de excepție dedicat Zilei Mondiale a Cărții,...

Read More...
David Polei, în lotul național lărgit de juniori la Fizică – stiriest.ro

Performanță și Pasăre – David Polei, elev model din Huși[embed]https://www.youtube.com/watch?v=eV9_YxiHqds[/embed]

Un elev de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși a reușit să treacă de una dintre cele...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online