Armata israeliană a anunțat joi seară că a realizat noi raiduri aeriene în Liban împotriva sistemelor de lansatoare de rachete ale Hezbollah „pregătite să fie folosite imediat pentru a trage asupra teritoriului israelian”, relatează AFP. Potrivit Agenției Naționale de Știri de stat libaneză, Israelul a lovit sudul Libanului de cel puțin 52 de ori.
Hezbollah, susținut de Iran, a declarat că a lansat cel puțin 17 atacuri asupra site-urilor militare israeliene din nordul Israelului.
Exploziile dispozitivelor și barajul de atacuri aeriene de joi au venit după ce Israelul a anunțat că își mută obiectivele de război la granița sa de nord cu Libanul.
Timp de aproape un an, Israelului și-a concentrat puterea militară împotriva grupului militant palestinian Hamas din Gaza, însă trupele sale au fost angajate și în ciocniri aproape zilnice cu militanții Hezbollah de la granița de nord a Israelului.
Mediatorii internaționali au încercat în mod repetat să evite un război extins între Israel și Liban și să limiteze la maxim consecințele regionale ale războiului din Gaza, declanșat de atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.
Hezbollah sprijină Hamas și a transmis că atacurile sale asupra Israelului vor continua atâta timp cât va dura războiul din Gaza.
Schimburile de focuri de la frontieră au ucis sute de oameni în Liban, majoritatea luptători, și zeci în Israel, inclusiv soldați. Zeci de mii de oameni de ambele părți ale graniței au fost forțați să-și părăsească casele.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat miercuri că „Hezbollah va plăti un preț din ce în ce mai mare”, în timp ce Israelul încearcă să „asigure întoarcerea în siguranță” a cetățenilor săi în zonele din apropierea graniței.
Război extins
Ministrul de externe Abdallah Bou Habib a declarat că „asaltul flagrant asupra suveranității și securității Libanului” este o evoluție periculoasă care ar putea „semnala un război mai larg”.
Vorbind înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, ministrul a spus că Libanul a depus o plângere împotriva „agresiunii teroriste cibernetice a Israelului, care echivalează cu o crimă de război”.
Gărzile Revoluționare iraniene au declarat că Israelul se va confrunta cu „un răspuns zdrobitor din partea frontului de rezistență” după ce exploziile l-au rănit pe ambasadorul Teheranului la Beirut.
Secretarul de stat american Antony Blinken, care s-a străduit să salveze eforturile de încetare a focului în Gaza și de eliberarea ostaticilor, a cerut reținere din partea tuturor părților.
„Nu vrem să vedem acțiuni de escaladare din partea niciunei părți” care ar pune în pericol obiectivul încetării focului în Gaza, a spus el în timp ce se alătura unui summit al miniștrilor europeni de externe la Paris.
Secretarul de presă Karine Jean-Pierre a declarat că președintele Joe Biden crede în continuare că o soluție diplomatică între Israel și Hezbollah este „realizabilă”.
Președintele palestinian Mahmud Abbas, aflat la Madrid, a cerut o nouă conferință de pace pentru a pune capăt conflictului israeliano-palestinian.
Atacurile Hamas din 7 octombrie, care au declanșat războiul din Gaza, au dus la moartea a 1.205 persoane, majoritatea civili, de partea israeliană, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre oficiale israeliene care includ ostatici uciși în captivitate.
Din cei 251 de ostatici capturați de militanți, 97 sunt încă deținuți în Gaza, inclusiv 33 despre care armata israeliană spune că sunt morți.
Ofensiva militară de represalii a Israelului a ucis cel puțin 41.272 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Sănătății al teritoriului condus de Hamas. Organizația Națiunilor Unite a declarat că cifrele sunt credibile.
Concluzii preliminare privind exploziile dispozitivelor Hezbollah
Concluziile preliminare ale unei investigații libaneze au descoperit că pagerele au fost pregătite să explodeze înainte de a ajunge în Liban și au fost detonate prin trimiterea de e-mailuri către dispozitive.
O sursă apropiată Hezbollah, care a cerut să nu fie identificată, a declarat că pagerele au fost importate recent și par să fi fost „sabotate la sursă”.
Pagerele care au explodat au fost produse de BAC Consulting din Ungaria în numele producătorului taiwanez Gold Apollo.
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta a declarat că firma este „un intermediar comercial, fără unitate de producție sau operațională în Ungaria”.
Compania japoneză Icom a declarat că a încetat în urmă cu zece ani să mai producă modelul de stații de emisie-recepție folosit în exploziile de miercuri din Liban.
Autoritățile din Israel nu au comentat exploziile a mii de pagere și stații de emisie-recepție ale Hezbollah, care au ucis 37 de persoane și a rănit aproape 3.000 în două zile.
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a promis joi că Israelul se va confrunta cu represalii.
Descriind atacurile ca fiind un „masacru” și un posibil „act de război”, Nasrallah a spus că Israelul se va confrunta cu „represalii dure și pedepse juste, acolo unde se așteaptă și unde nu”.
În timp ce își ținea discursul televizat, avioanele de război israeliene au survolat Beirutul.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăDaca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!