Zeci de percheziții DNA în Portul Constanța și în mai multe județe

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024 – 2025, de către funcționari publici și oameni de afaceri a unor infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța”, arată un comunicat DNA.

DNA mai transmite că procurorii au realizat percheziții domiciliare în 41 de locații din județele Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiului București. Dintre acestea, una din percheziții are loc la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Compania care administrează Portul Constanța a transmis, la solicitarea G4Media, că actuala conducere pune la dispoziția procurorilor DNA toate documentele solicitate, toate informațiile necesare în sprijinul desfășurării anchetei.

„Administrația Porturilor Maritime oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare. Directorul general și directorul financiar pun la dispoziția procurorilor DNA toate documentele solicitate, toate informațiile necesare în sprijinul desfășurării anchetei. Orice informație pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituțiile abilitate”, a transmis Administrația Porturilor Maritime.

Sursele judiciare citate de HotNews au precizat că în dosar ar fi vizați, printre alții, șefi și funcționari din cadrul Portului Constanța, iar valoarea mitei s-ar ridica la peste 6 milioane de euro.

Potrivit G4Media și Digi24, printre persoanele vizate de anchetatori se află Ion Dumitrache, șeful PSD din municipiul Constanța, dar și pe oameni de afaceri locali influenți și foști vameși.

De asemenea, ar fi vizați și funcționari din Compania Națională Administrație Porturilor Maritime Constanța.

Știre in curs de actualizare.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Vizita de nivel inalt a reprezentanților Comisiei Europene la AJOFM Timiș: dialog constructiv cu echipa locală

Reprezentanții Comisiei Europene, domnul Tadej Breznik și doamna Chloe Hass, au vizitat ieri sediul AJOFM Timișoara, alături de doamna...

Read More...
FOTO Vernisaj Expo Catharsis Pro Arte 2026-05-08 at 19.42.18

Reuniunea Catharsis: Artă contemporană la Galeria Pro Arte – Redeșteptarea

Galeria Pro Arte din Lugoj a găzduit un eveniment deosebit, vernisajul expoziției de artă contemporană intitulată ”Catharsis”, semnată...

Read More...
Miruna Fecioru, mândria Vasluiului, urcă diseară pe scena semifinalei „Românii au talent” – stiriest.ro

Miruna Fecioru, mândria Vasluiului, strălucește în semifinala „Românii au talent”

Vasluiul se pregătește pentru o seară plină de emoție, odată cu apariția unei adolescente pe scena semifinalei show-ului...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online