Doi medici, cărora procurorii nu le fac publice numele, ci doar inițialele, sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă.
Până acum, procurorii au date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină.
Miercuri, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi medici anesteziști de la secția de Terapie Intensivă a spitalul „Sf. Pantelimon” din București.
Punerea în mișcare a acțiunii penale denotă un stadiu avansat al anchetei și premerge realizării rechizitoriului prin care inculpații sunt trimiși în judecată.
Ce spun procurorii
Procurorii spun că cele două doctorițe au avut din start „ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă”, dar pentru care au apreciat că „nu mai este oportună menținerea în viață”.
Cei doi medici de la terapie intensivă, spun procurorii, au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
Astfel, pe 26 martie 2024, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, un pacient de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, M.M.A. a încercat să-i suprime viaţa pacientului.
Doctorița i-a redus acestuia doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la 15ml/h, la valoarea minimă de 1ml/h, care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp, spun procurorii.
Decesul bărbatului nu s-a produs doar grație intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie, spune Parchetul Capitalei.
Pe 4 aprilie, ambele doctorițe au acționat „cu intenţia de a suprima viaţa pacientului” reducându-i doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.
Tot miercuri, 7 august, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de asistenta C.M, de la aceeași secție de terapie intensivă a spitalului, pentru mărturie mincinoasă în formă continuată.
În cazul ei, procurorii au reținut că atunci când a fost audiată ca martor, pe 26 aprilie, 6 iunie și 19 iunie, a dat declarații mincinoase și a ascuns adevărul, adică „nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei”, spun procurorii.
Aceștia au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă a celor două doctorițe de la terapie intensivă pentru 30 de zile.
M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de omor calificat cu premeditare, iar P.M. este acuzată de omor calificat cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, transmite Parchetul Capitalei.
Procurorii și polițiștii au făcut miercuri dimineață percheziții la domiciliile unor angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti în dosarul deschis după ce 17 pacienţi internaţi la terapie intensivă au decedat în doar patru zile.
Decesele au fost considerate suspecte după ce un angajat al spitalului a reclamat nereguli în administrarea unui medicament în luna aprilie.
Patru cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti au fost duse la audieri în dosarul morţilor suspecte, deschis în urma sesizării unui angajat.
Potrivit acestuia, unele cadre medicale ar fi scăzut intenționat rata de administrare a noradrenalinei – medicament utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale – pentru pacienții de la terapie intensivă (ATI), motiv pentru care 17 oameni au murit în decurs de patru zile (4-7 aprilie).
Cele patru cadre medicale au fost duse la audieri la Serviciul Omoruri al Poliției București, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat.
Ministrul Sănătății cere demisii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut miercuri demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Bogdan Socea, respectiv Mihai Cornel Dimitriu.
Rafila invocă „funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare”.
„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru reușita reformelor și investițiilor derulate de Ministerul Sănătății, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, spune ministrul, potrivit unui comunicat de presă furnizat după anunțul perchezițiilor.
știre în curs de actualizare
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăDaca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!