Astazi, 13.11.2024, la Teatrul National „Mihai Eminescu” din Timisoara s-a tinut conferinta de presa, moderata de Ada Hausvater, cu unul dintre cei mai renumiti actori de teatru si film, dar si directori americani, John Malkovich.
Subiectul discutiei a vizat atat aspecte din viata actorului, cat si tema abordata in spectacolul The Infamous Ramirez Hoffman, ale carui reprezentatii sunt programate: joi (14.11.2024, de la ora 18 si de la ora 20) si vineri (15.11.2024, de la ora 18) in Sala Mare a Teatrului National.
Piesa de teatru anuntata anterior este bazata pe o nuvela din literatura nazista, scrisa de poetul cilian Roberto Bolaño, pe care John Malkovich reuseste sa o ofere oamenilor, intr-o ipostaza intriganta si unica cu fiecare reprezentatie teatrala, asa cum afirma si marele actor: „Tine teatrul in viata…, mereu sa aduci ceva nou, ceva diferit”.
Alaturi de pianista faimoasa international, Anastasya Terenkova, aduce aceasta carte la viata prin contopierea teatrului cu muzica si poezia. Acesta fiind si motivul principal care l-a impins in a realiza acesta piesa de teatru, considerand ca este o noua oportunitate atat pentru cei ce adora teatrul, dar si pentru fanii muzicii clasice: „Expune in fata oamenilor care merg la teatru un alt tip de muzica cu care nu sunt obisnuiti”. Totodata, afirma actorul cu un zambet larg, urmat de surasul oamenilor din sala, „pentru a fi pus toata cartea in scena, ar fi luat o saptamana intreaga, non-stop”, motiv pentru care au abordat metoda de prezentare ce poate fi urmarita in zilele si orele enuntate mai sus.
Din momentul patrunderii in sala, bliturile pe alocuri orbitore al cameramanilor, marea de microfoane aranjate prin toate colturile salii, muntii de montaje audio-video, zborul susotelilor care mai de care si fiorii agitatiei par a te intimida. Doar par. Linistea apare cu observare locului usor luminat de pe scena, cu decorul cortinelor aramii in spate, doua scaune simple, cu doua microfoane, totul gata pregatit pentru a-l primi pe renumitul si mult asteptatul actor John Malkovici. Un loc modest destinat pentru un om modest: „Fac ce fac pentru ca imi place, nu pentru a fi admirat sau pentru ca cineva sa isi aminteasca de mine”.
Actorul apare pe scena, se aseaza degajat, iar dicutia incepe. Un raspuns neasteptat, dar foarte intrigant pentru intrebarea moderatoarei („Cat de important este spectatorul pentru o piesa de teatru?”), se iveste. O comparatie poetica si care starneste rasete si zambete printre cei prezenti, intrucat John Malkovich afirma hotarat, cu o voce blanda, zambind, ca „teatrul este ca si surfingul… daca ai un subiect bun, ai valul, iar job-ul nostru (al actorilor) este sa il manam si sa invatam sa stapanim acest val pentru a fi pregatiti de coliziunea piesei de teatru (valul) cu publicul”. Mai mult decat atat, sustine ca „publicul este cel fara de care o piesa de teatru nu ar putea exista si actorii se supun lui”.
Discutia continua, dezbatandu-se apoi diferenta dintre film si piesa de teatru. Moment in care, cu un zambet foarte larg si un scurt suras, John Malkovich raspunde: pentru teatru „trebuie sa fii acolo”, sa poti intelege si simti pe deplin emotiile transmise, in schimb in cazul filmelor le poti urmari de oriunde si oricand.
La intreabrea „Credeti ca teatrul va disparea?”, continua bucuria pe fata actorului, raspunzand cu o voce calda: „Ni s-a spus la Facultate ca teatrul nu mai exista ca atare de 200 de ani, dar 200 de ani este o durata prea lunga sa fie considerata moarte, mai degraba ar fi considerat in viata. Exista putine lucruri pe care oameni le-au creat si au abilitatea de a opri timpul…”, iar teatrul si filmele fac parte din aceasta categorie, insa cand teatrul este in discutie se poate observa superioritatea sa fata de filme. Asa cum afirma si invitatul „Unele lucruri pe care le poti face in teatru, in cazul filmelor nici nu ti le poti imagina.”
In timpul sesiunii de intrebari, o doamna cu parul de taciune din primul rand, se face remarcata si il intreaba entuziasmata: „Care este cea mai mare greseala facuta in cariera dumneavoastra, dar pe care ati transformat-o intr-o oportunitate?”. Actorul o asculta linistit, zambind, urmand o mica pauza in care isi culege gandurile: „Suntem, intr-un fel, nascuti cu esecul in noi, este companionul nostru constant. Desi nu ne dorim ca unele lucruri sa fie greseli, sunt anumite greseli cu care putem trai. Este normal sa ne dormim sa fim mai buni”, iar acest lucru il putem atinge prin esec, invatare si perseverenta. Chiar si celor mai talentati si experimentati se pot intalnii cu esecul uneori. Important este sa ne urmarim „propriile fantome”, cum sustine actorul, si sa ne indreptam mereu spre varianta noastra mai buna.
Au fost si intrebari care au schimbat cadrul, fiind inconjurati de o atmosfera grea, sufocanta, caci subiectul abordat era unul dureros. O doamna cu parul scurt, carliontat, din al treilea rand ii pune o intrebare despre nazisti si Holocaust, subiecte legate de piesa anuntata mai sus, The Infamous Ramirez Hoffman, moment in care mimica lui John Mlakovich se transforma intr-o privire goala, buzele stranse, zambetul disparand. Raspunde la intrebare cu voce joasa, cuvinte tremurande – greu de articulat – pauze lungi, iar in coltul ochilor se remarca inceputul aparitiei lacrimilor pentru cateva secunde. Totodata, talentul sau nemarginit te uimeste, caci reuseste sa ne transmita sentimentele sale intr-o maniera atat de detaliata, dar si sa le controleze perfect in secunda urmatoare.
Intalnirea cu John Malkovich se incheie cu o intrebare pusa de Ada Hausvater care ne readuce la situatia prezenta: „Va face placere sa reveniti in Timisoara?”. Acesta zambeste, publicul surade si raspunsul lui bucura urechile celor din sala: „Ador sa revin aici.” (Ana-Maria Brehui)
Foto: Raluca Nagy
