Marți seară, 10 decembrie, Casa Regală a României a organizat receopția tradițională dededicată Corpului diplomatic, ocazie cu care custodele Coroanei române, MS Margareta, a rostit un discurs în care a vorbit și despre contextul social și politic actual.
La întâlnire participă ambasadori și alți diplomați din cele câteva zeci de țări cu care România întreține relații diplomatice și ai unor organizații internaționale reprezentate la București.
Principesa Margareta a vorbit mai întâi de contextul „plin de tragedii” al anului 2024, în care invazia Rusiei asupra Ucrainei a continuat, „cu atacuri de rachete, bombe și alte arme barbare, care s-au abătut asupra vecinilor noștri.”
„Sunt mândră de faptul că țara mea a rămas fermă în sprijinul pentru Ucraina și și-a sporit asistența militară și umanitară. România rămâne hotărâtă să contribuie încă mai mult la securitatea colectivă”, a spus custodele Coroanei române.
Chiar dacă „rolul Coroanei române nu este acela de a se pronunța asupra chestiunilor politice”, a spus principesa Margerata, a ținut să vorbească despre „actualele controverse care ne afectează țara.”
Mai întâi, a subliniat faptul că și în multe alte țări europene alegerile au fost marcate de dispute legate de proceduri, semne de îndoială legate de acuratețea rezultatelor și schimbări în opțiunile electoratului. Astfel, România „nu reprezintă o excepție, ci reflectă o situație des întâlnită în rândul democrațiilor contemporane.”
Custodele Coroanei române a spus că există trei aspecte îngrijorătoare în mediul social și politic românesc actual. Primul este legat de tendința, inclusiv a unor personalități publice, de a pune la îndoială beneficiile apartenenței României la UE și NATO.
„Niciodată în istoria sa modernă, România nu s-a bucurat de un nivel mai ridicat de securitate și de condiții mai bune pentru prosperitate economică decât cel din prezent, în calitate de membru cu drepturi depline în UE și NATO”, a subliniat Margareta a României.
„Orice politician care sugerează că România ar putea prospera cumva în afara acestor instituții nu face decât să ne condamne națiunea la sărăcie și servitute.”
Ea a relatat despre eforturile depuse de tatăl său, regele Mihai, de a convinge guvernele din alte țări că România aparține familiei occidentale și „merită să fie tratată ca un partener egal.”
„Nu ar trebui să permitem ca uriașa realizare a integrării României să fie subminată sau pusă în pericol. Sper ca întreaga națiune să rămână unită și să își mențină poziția din acest punct de vedere”, a spus principesa Margareta.
Custodele Coroanei a vorbit apoi despre „interferența străină” în procesul electoral, descris, de asemenea, ca un fenomen mai larg.
„Una dintre cele mai puternice operațiuni de destabilizare conduse de agenți străini în Europa vizează discreditarea procesului electoral însuși, semănând îndoieli cu privire la procedurile noastre democratice”, a transmis custodele Coroanei.
Astfel, „este esențial ca procesele noastre electorale să fie cât mai transparente posibil și să respingem neadevărurile în momentul în care acestea sunt concepute.” Soluțiile „simpliste”, „însoțite de teorii conspiraționiste absurde”, „ar trebui să le respingem direct”, a mai spus Margareta a României.
Nu în ultimul rând, principesa Margareta a subliniat faptul că numeroși alegători „se simt ignorați și neglijați de sistemul nostru politic actual” și că dezvoltarea României este una „rapidă, dar dezechilibrată.”
„Avem un showroom Rolls Royce în București, dar în satele noastre există sărăcie”, „avem profesioniști bine plătiți care călătoresc prin lumea 3 întreagă, în timp ce în satele pustiite pensionarii abia își pot permite hrana de zi cu zi”, a spus.
Custodele Coroanei a îndemnat clasa politică să se apropie mai mult de oameni și să abordeze relația cu diaspora într-un mod diferit, „mai eficient și mai constant.”
„Nu mai este de ajuns doar să le oferim servicii consulare gratuite și să uităm de cetățenii români din străinătate până cu o săptămână înainte de alegeri, când le solicităm să iasă la vot”, a insistat principesa Margareta.
În ciuda celor semnalate, custodele Coroanei a declarat că nu este pesimistă cu privire la națiunea română.
„Țara noastră rămâne puternică. Deși instituțiile sale sunt puse sub semnul întrebării ele funcționează în continuare. Economia noastră rămâne atractivă pentru investitori. Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale. Iar românii vor beneficia pe deplin, în sfârșit, de acordurile Schengen”, a subliniat principesa Margareta.
Și-a exprimat, în încheiere, speranțele legate de buna colaborare cu viitoare administrație a SUA – odată ce va fi instalat Donald Trump ca președinte – și cu privire la finalizarea discuțiilor legate de călătoriile fără viză ale românilor în SUA, subliniind și susținerea reciprocă pe care și-o acordă România și Republica Moldova, cu privire la orientarea pro-europeană.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!





































