
Ediția din acest an a Festivalului Filmului European sărbătorește 30 de ani de existență și revine la Cinema Studio din Timișoara cu șapte filme europene premiate la festivaluri internaționale...

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music....

CS II dr. Daniela Matei, Institutul de Cercetări Economice și Sociale Gh. Zane CS II dr. Krisztina Melinda Dobay, Institutul de Cercetări Economice și Sociale Gh. Zane CS II dr. Camelia...

Echipa de robotica CyberMoon (#19256), din cadrul Colegiului National „C.D. Loga” Timisoara, va participa la European Premier Event 2026, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internationale din cadrul programului...

Deputatul de Tulcea, Andrei Cosmin, a solicitat accelerarea absorbției fondurilor europene destinate sectorului pescăresc, după vizita oficială a Comisarului European pentru Oceane și Pescuit, Costas Kadis, în regiunea...

Astăzi, la Caraorman (Delta Dunării), a avut loc vizita oficială a Comisarului European pentru Pescuit și Oceane, domnul Costas Kadis, la situl demonstrativ dezvoltat în cadrul proiectelor europene...

Această vizită a Comisarului European pentru Oceane și Pescuit în județul Tulcea evidențiază importanța investițiilor europene în sectorul pescuitului și acvaculturii din România. Costas Kadis a subliniat necesitatea...

Municipiul Timișoara împreună cu Ministerul Afacerilor Externe va organiza, începând din acest an, Timișoara Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și...

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș) lansează un curs gratuit de Manager de Proiect, organizat în cadrul proiectului „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de...

Guvernul României a aprobat Memorandumul prin care Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este mandatat să coordoneze, la nivel național, etapele tehnice necesare participării României la Proiectul Important...

În județul Tulcea, tot mai mulți locuitori solicită cardul european de asigurări sociale de sănătate, document extrem de util pentru cei care călătoresc în Europa. În anul 2025...

În perioada 6–8 martie 2026, la Atena, s-a desfășurat runda internațională regională a concursului „European Human Rights Moot Court Competition Helga Pedersen”, competiție prestigioasă dedicată studenților de drept, care...

Runda internațională a unui prestigios consurs studențesc de drepturile omului „European Human Rights Moot Court Competition Helga Pedersen” s-a desfășurat de curând la Atena. La concurs a participat...

Doi sportivi ai Politehnica Timișoara vor participa la Campionatul European de floretă pentru juniori și cadeți, programat în perioada 24–27 februarie, la Tbilisi, capitala Georgiei. Ingrid Miti Bikfalvi va...

Parlamentul European a adoptat un document în favoarea drepturilor pasagerilor aerieni, votând cu 652 de voturi pentru, 15 împotrivă și nouă abțineri împotriva propunerii Consiliului UE de a limita...

Aquatim este partener într-un proiect european lansat în luna decembrie, care își propune să facă muzeele dedicate apei mai prietenoase, mai accesibile și mai ușor de înțeles pentru...

Potrivit unui anunț publicat de Dragoș Pîslaru pe Facebook, au fost identificate situații în care același model de microbuz electric, cu capacitate de 16+1 locuri, a fost achiziționat la...

Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) reprezintă un element esențial pentru persoanele asigurate care călătoresc temporar în statele Uniunii Europene, Spațiului Economic European, Elveția sau Regatul...

Teatrul National din Timisoara va gazdui o noua editie a Festivalului European al Spectacolului Timisoara – Festival al Dramaturgiei Romanesti, intitulata FEST-FDR 2025, care va avea loc in perioada...

Savorile Banatului vor fi descoperite la European Young Chef Award 2025, unul dintre cele mai importante concursuri gastronomice din Europa. Visit Timiș anunță că tânărul bucătar Bogdan-Andrei Lovin va...
![[FOTO] ACS Voința rescrie clasamentul continental! Tinerii sportivi ai Lugojului aduc României titluri europene la Pangration Athlima](https://stiridinromania.ro/wp-content/uploads/judo-acs-vointa-2-303x178.jpg)
România a obținut rezultate remarcabile la Campionatul European de Pangration Athlima, desfășurat în perioada 6–10 noiembrie, în localitatea Alexandroupoli, Grecia. Din delegația țării noastre, formată din 40 de sportivi,...

Crescătorul veteran Constin Iorga a devenit campion european și Euro Meister la Expoziția Europeană de Porumbei, Găini, Iepuri și Păsări Exotice desfășurat la Nitra, în Slovacia, în perioada 7-9...

România extinde Sistemul european de Intrare/Ieșire (EES), un mecanism digital care va înlocui treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor, inclusiv în vestul țării, la punctele de frontieră intens tranzitate...

Șase sportivi de la ACS Voința Lugoj reprezintă România la Campionatul European de Pangration Athlima, care are loc în perioada 6–10 noiembrie, la Alexandroupoli, Grecia. Aceștia sunt Alexandru Zuzac,...

momentul în care titularul nu mai are calitatea de asigurat; În cazul pierderii sau neprimirii la timp a cardului, se poate solicita Certificatul Provizoriu de Înlocuire (CIP), care...

Ministerul Economiei (ME) publică ghidul de evaluare privind preselecția potențialilor participanți direcți și indirecți la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor. Aplicațiile participanților se redactează...

Sportivii timișoreni care au participat la Campionatul European de Karate IKU, desfășurat în perioada 23-26 octombrie, în Szczecin, Polonia, s-au întors cu o salbă strălucitoare de medalii, majoritatea de...

România a semnat Declarația comună a Coaliției Semiconductorilor, devenind astfel parte din efortul european de a asigura reziliența și competitivitatea industriei de cipuri. Evenimentul a fost organizat la Bruxelles,...

Deputatul de Tulcea, Laura-Elena Toader, a efectuat o vizită de lucru la Parlamentul European din Bruxelles, la invitația președintei Partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă. Însoțită de Angela Abramov,...

„Acum este momentul să implementăm protecția comună a spațiului aerian european cu un sistem de apărare aeriană multistratificat. Toate tehnologiile necesare sunt disponibile”, a declarat Zelenski pe rețele. „Avem...

Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti este parte a unui proiect european de interconectare si inovare în învățământul superior, intitulat ERASMUS+ KA220- HED PROJECT, “Partnership for...

Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara (UMFVBT) finalizeaza proiectul european realizat cu un consortiu de cinci universitati din patru tari (romania, Italia, Croatia, Slovacia) si o...

Patrick Pascotă a câștigat cele mai recente etape ale Campionatului European Alpe Adria și e la numai un pas de a deveni campion european. Circuitul din Grobnik din Croația...

Lugojeanca Natalia Valentina Dragoș a reușit să obțină locul IX la proba de 100 de metri garduri la Festivalul Olimpic al Tineretului European, desfășurat în premieră la Skopje, Macedonia...
În timpul celui de-al treilea weekend Sprint al GT World Challenge Europe powered by AWS, Valentino Rossi a sărbătorit o altă victorie emoționantă pe teren propriu. La volanul BMW...

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, Comisar European pentru Economie și Productivitate a transmis ieri, după consiliul ECOFIN, că pachetul prezentat de ministrul român al finanțelor Alexandru Nazare "𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧...

„Astăzi este cu adevărat o zi importantă pentru Bulgaria. Suntem pe punctul de a atinge un obiectiv strategic pentru țara noastră”, a declarat ministrul bulgar de Finanțe, Temenujka Petkova,...

Timișoara are un nou motiv de mândrie! Victor Dominic Onică, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Bănățean, a cucerit locul I și titlul de campion...

Microsoft lansează un program european de securitate pentru a consolida apărarea digitală în Europa. Dan Gavojdea, liderul vânzărilor Microsoft pentru securitate cibernetică în Europa Centrală, subliniază importanța acestui program...
Un eveniment cultural de amploare se pregătește să aibă loc în orașul Timișoara, Festivalul Filmului European urmând să aibă loc la Cinem Studio în perioada 15-18 mai. Unul dintre...