stiridinromania.ro

Protecţia interioară a maşinii: 4 reguli de aur

In Auto, STIRILE ZILEI
virtualmag.ro

Habitaclul maşinii reprezintă locul în care te bucuri de experienţa la volan sau ca pasager. Felul cum arată îţi poate influenţa starea de spirit în timpul deplasării. Dacă la condiţiile grele de trafic din ţara noastră mai adaugi şi un interior respingător, ai toate motivele ca drumul să se transforme într-un coşmar. În schimb, cu ajutorul instrumentelor potrivite, interiorul maşinii tale poate atinge o clasă superioară de echipare. Iată câteva reguli de aur:

Protecţie împotriva luminii solare

Razele soarelui sunt la fel de nocive pentru interiorul maşinii tale cum sunt şi pentru ochi. Efectul de lupă pe care îl creează parbrizul, luneta şi geamurile laterale produce efecte în special asupra planşei de bord, tapiţeriei, scaunelor şi banchetei. În zilele toride de vară, primele secunde petrecute într-o maşină care a fost parcată în soare sunt un coşmar. O bună parte din aceste neajunsuri poate fi obţinută prin ionizarea geamurilor sau prin aplicarea unei folii de protecţie. Pentru şi mai multă siguranţă, foloseşte un parasolar de parbriz de fiecare dată când parchezi. Geamurile din spate pot fi accesorizate cu perdele dedicate, în special dacă ai copii care călătoresc cu maşina.

Covoarele potrivite

Maşinile din echipate cu mochetă încă din fabrică. Aceasta este din material textil şi acoperă întreaga suprafaţă, cu decupaje în dreptul scaunelor şi al banchetei. Deasupra mochetei poţi avea diferite tipuri de covoare, pentru fiecare loc în parte. Alegerea lor se face în funcţie de condiţiile în care circuli. Un material textil fin, de culoare deschisă, are un plus la capitolul estetic, dar este foarte greu de întreţinut, în special în sezonul ploios şi cel rece. Dacă adaugi şi pasageri copii sau animale de companie, e practic imposibil să nu-l deteriorezi rapid. Pentru condiţiile de drum din ţara noastră, din toate punctele de vedere, cel mai înţelept este să alegi un pachet de preşuri auto de tip tăviţă, personalizate după forma maşinii tale. Acestea reţin apa, noroiul şi preiau lichidele care se varsă sau gunoaiele care cad, prevenind răspândirea lor pe mochetă. Odată ajuns într-o parcare poţi arunca la coşul de gunoi conţinutul preşurilor.

Huse pentru scaune

Şi în cazul scaunelor şi al banchetei din spate, cele mai frumoase modele sunt şi cele mai pretenţioase. Fie că vorbim de materiale textile sau din piele, acestea sunt expuse razelor soarelui, accidentelor provocate de vărsarea mâncărurilor sau băuturilor în timpul deplasării, zgârieturilor şi altor defecte. În funcţie de timpul pe care îl petreci în maşină şi de frecvenţa drumurilor pe care le faci vei putea alege produsul potrivit. Spre exemplu, dacă foloseşti maşina personală doar pentru naveta la serviciu, drum pe care îl parcurgi singur, nu ai nevoie decât de protejarea scaunului de şofer. În schimb, atunci când mergi cu familia în concediu, trebuie să adaugi protecţie pentru spătarul scaunelor din faţă şi pentru bancheta din spate, pe care copiii se vor juca, vor bea apă sau vor mânca în scaunele auto. Atunci când mergi cu maşina la spălătorie sau la service, foloseşte protecţie scaun auto de la Bramitech, cu efect dovedit împotriva lichidelor şi a mizeriei.

Aspirator de maşină

Un accesoriu care nu trebuie să lipsească din portbagajul şoferilor care ţin la maşinile lor este aspiratorul de mână. Modelele compacte sunt uşor de transportat şi te ajută să strângi firimiturile şi gunoaiele mici care se depun pe scaune sau mochetă. Dacă le laşi prea mult timp pe jos, acestea se solidifică şi devin greu de îndepărtat. Curăţenia în maşină este mult mai uşor de întreţinut prin gesturi mici, dar constante.

Interiorul maşinii trebuie protejat pentru prelungirea duratei de viaţă a materialelor din habitaclu şi pentru îmbunătăţirea experienţei tale în timpul deplasării. Foloseşte instrumentele şi accesoriile potrivite ca să întârzii cât mai mult uzura tapiţeriei, a scaunelor şi a mochetei din automobilul tău.


Informatiile publicate de stiridinromania.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

NTI Monkeypox

Monkeypox sau Variola Maimutei, scenariul NTI de acum 1 an

In Noiembrie In 2021, NTI facea un scenariu privind Monkeypox sau variola maimutei. Un scenariu cu multe similitudini sau

Read More...
OMS tratat international

OMS si Tratatul International privind Pandemiile

OMS anunta pe 30 martie ca Liderii globali (Inclusiv Romania) se unesc în apelul urgent referitor Tratatului International privind

Read More...
Diana Sosoaca SRI

Diana Sosoaca: SRI a raspuns la Memoriul „Neutralitatea României. Pacea de la București”

Diana Sosoaca: La 2 luni după ce a fost trimis Memoriul: "Neutralitatea României. Pacea de la București", s-a primit

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online