„Zece persoane s-au autoevacuat, iar 2 persoane sunt evaluate la faţa locului de către echipajul medical”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Potrivit martorilor, incendiul se manifestă lângă fosta staţie GPL care a explodat în 2023.
Polițiștii din Răcari au fost sesizați prin serviciul de urgență 112 la ora 21:03 că ar fi izbucnit un incendiu pe raza comunei Crevedia.
Incendiul a afectat paleți de lemn pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, 4 containere şi 2 autovehicule.
„Din primele verificări, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit la patru containere de locuit şi două vehicule. Până la acest moment nicio persoană nu a fost rănită”, a transmis IPJ Dâmboviţa, citat de News.ro.
Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale, dintre care 9 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi.
De asemenea, Garda de Intervenţie Corneşti este prezentă cu un echipaj SMURD, a transmis, vineri seară, ISU Dâmboviţa. „Până în prezent nu au fost identificate victime”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Traficul pe DN 1A a fost blocat până la stingerea incendiului.
Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT.
Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează pentru lichidarea acestuia.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!





































