Crucea Roșie Dâmbovița este una dintre cele mai active filiale din țară. Bine organizată, bine structurată, cu echipe de voluntari statornici, profesioniști, cu vocație, pregătiți să intervină atunci când situația o cere, și cu o conducere deschisă, transparentă, mereu atentă la nevoile comunității și dispusă să se adapteze din mers la cerințele impuse de schimbările survenite în plan mondial. Vorbim aici de criza economică, de pandemie și de războiul din Ucraina, care ține Crucea Roșie Română într-o continuă stare de alarmă.
Astăzi – 30 august 2024, la Târgoviște, a fost inaugurat un depozit regional al Crucii Roșii. În această locație vor fi comasate materiale indispensabile, folosite în caz de intervenții în situații de urgență. Complexul Crucii Roșii Dâmbovița este amplasat într-un perimetru din apropierea Gării Târgoviște Sud. Vorbim despre o suprafață de 4.000 mp achiziționată de Crucea Roșie pe care urmează să fie dezvoltate, rând pe rând, toate capacitățile necesare. Deocamdată, a fost construit primul depozit de materiale. Un obiectiv modern, proiectat astfel încât să fie ușor de exploatat.
Gazda evenimentului a fost președintele Crucii Roșii Dâmbovița, preotul Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, implicat și motivat și de poziția de responsabilitate administrativă și spirituală pe care o are în Arhiepiscopia Târgoviștei să facă să funcționeze la capacitate maximă, pe principii moderne, juste, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița. Părintele Ionuț Ghibanu a mulțumit tuturor celor prezenți la acest moment inaugural, reprezentanților autorităților publice locale și județene, membrilor mediului de afaceri, colaboratorilor și voluntarilor.
După ce adolescenții voluntari au prezentat, așa cum cere tradiția, principiile de bază ale Crucii Roșii, președintele Ionuț Ghibanu i-a invitat să rostească alocuțiuni pe oaspeții de seamă ai evenimentului. Primul vorbitor a fost directorul general al Societății Naționale de Crucie Roșie – Adrian Halpert.
Coordonatorul Crucii Roșii Române a mulțumit colegilor de la Dâmbovița pentru implicare, pentru activitatea depusă și, în contextul dat, pentru faptul că au muncit și au acceptat ca Dâmbovița să devină un hub logistic regional. A mai spus directorul general al Crucii Roșii Române că ceea ce s-a pornit la Târgoviște face parte dintr-un proiect mai amplu al organizației, care are o întindere pe 5 ani și care are ca scop îmbunătățirea capacitățiilor logistice ale Crucii Roșii Române, urmărindu-se îmbunătățirea intervenției în situații de urgență și în caz de dezastre. Vorbim de o structură formată dintr-un depozit central, la care se adaugă șapte depozite regionale cu toată infrastructura și dotarea specifică. Din câte a lăsat să se înțeleagă Adrian Halpert, directorul general al Societății Naționale de Crucie Roșie, imboldul pentru crearea acestor capacității a fost dat de anumite situații generate pe fondul conflictului din Ucraina. După experiența trăită, s-a ajuns la concluzia că este bine să ai la dispoziție depozite, capacități încărcate cu tot materialul necesar pe care să îl accesezi rapid în caz de nevoie. Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, prin reprezentanții săi, a răspuns prompt la acest apel și, iată, astăzi, unul dintre centrele logistice regionale a fost înființat la Târgoviște.
Lucrurile nu sunt încă gata. Mai este nevoie de racordarea depozitului la utilități și cea mai mare problemă o reprezintă conectarea la rețeaua de electricitate. Costurile sunt destul de mari. Este nevoie de circa 30.000 de lei pentru definitivarea acestui demers. Tocmai de aceea s-a solicitat sprijin din partea autorităților publice locale și județene.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a răspuns în permanență solicitărilor puse pe tapet de Crucea Roșie, i-a felicitat pentru reușita acestui proiect și pentru faptul că Dâmbovița a fost inclusă în acest circuit important. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița i-a asigurat pe responsabilii Crucii Roșii că instituția pe care o conduce va fi în permanență alături de Crucea Roșie și îi va sprijini în toate acțiunile întreprinse. Consiliul Județean, a mai spus Corneliu Ștefan, a fost totdeauna un partener corect și implicat al Crucii Roșii Dâmbovița.
Prefectul Claudia Gilia consideră că, prin decizia de a se amplasa la Târgoviște a unui depozit regional, Crucea Roșie Dâmbovița devine o filială reprezentativă, potențialul de încredere este valorizat la maxim. A mai adăugat Claudia Gilia că, acordând sprijin Crucii Roșii, practic îi ajutăm pe oamenii aflați la nevoi, loviți la un moment dat de problemele existențiale.
Directorul Crucii Roșii Dâmbovița, Raul Pavelescu, a făcut o prezentare sintetică a proiectului derulat la Târgoviște, afirmând că ne aflăm doar la jumătatea unui drum început cu ceva vreme în urmă. Fondurile acumulate, a precizat Raul Pavelescu, au ajuns pentru achiziționarea terenului și realizarea gardului împrejmuitor. Hubul logistic regional al Crucii Roșii va dispune pe viitor de mai multe hale prevăzute cu rampe de încărcare și utilaje specifice. Vor fi montate panouri solare pentru a fi asigurată o parte a energiei electrice folosite în activitățile desfășurate în cadrul depozitului. Se vor căuta în continuare oportunități de finanțare din sursă externă nerambursabilă pentru continuarea acestui proiect deosebit de important.
Ionuț Ghibanu a ținut să mulțumească, pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul timpului pentru Crucea Roșie Dâmbovița, fostului director Gheorghe Popescu, celorlalți membri implicați, voluntarilor care, prin activitatea depusă în slujba comunității și a oamenilor aflați la nevoie, au solidificat încrederea în această instituție etalon în societatea românească.
La inaugurarea depozitului regional al Crucii Roșii de la Târgoviște au mai participat: secretarul general al județului – Dan Popa, viceprimarul municipiului Târgoviște – Cătălin Rădulescu, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița – Valentin Calcan, comandanții Poliției și Jandarmeriei și numeroși oameni de afaceri angrenați în activitatea Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița.
Urmărește Incomod Media și pe Google News