Deputata POT de Dolj, Gabriela Porumboiu, a depus o inițiativă legislativă care introduce contul escrow pentru garanțiile bănești din contracte, pentru a elimina abuzurile și conflictele dintre părți.
„De multe ori, atunci când semnăm un contract care prevede o garanție în bani, apar neînțelegeri sau chiar abuzuri legate de eliberarea acestor sume. Rezultatul? Litigii costisitoare, timp pierdut și lipsă de încredere între părți. Pentru a rezolva această situație, am depus în Parlament o inițiativă legislativă clară și simplă: banii care reprezintă garanția să fie depuși într-un cont special, numit escrow, administrat de o bancă, un notar sau un avocat. Acești bani nu pot fi retrași sau folosiți decât în condiții precise și transparente. (…) Destul cu abuzurile și șmecheriile pe banii oamenilor! Prin această lege, regulile devin clare, banii sunt protejați, iar economia românească scapă de haos și nesiguranță.” a declarat deputata Gabriela Porumboiu.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, subliniază importanța acestei propuneri legislative pentru sănătatea mediului economic din România. Ea arată că inițiativa nu vizează doar mediul de afaceri, ci și protejarea cetățenilor obișnuiți, care au nevoie de reguli clare și de garanții atunci când semnează un contract.
„Într-o economie sănătoasă, încrederea este esențială. Contul escrow elimină arbitrarul și abuzurile, oferind un cadru transparent și echitabil pentru toți cei implicați. Este o schimbare reală care sprijină atât cetățenii, cât și mediul de afaceri”, a declarat Anamaria Gavrilă.
Partidul Oamenilor Tineri susține că România are nevoie de reguli simple și corecte, care să pună capăt abuzurilor și nesiguranței din mediul economic. Această propunere legislativă oferă un cadru clar și predictibil, în care banii oamenilor sunt protejați, iar parteneriatele de afaceri se pot desfășura cu încredere și respect reciproc.
În plus, ar putea să-ți placăMai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!



































