ENKIDU CU CĂRȚI ȘI FILME se întoarce, pentru al treilea an consecutiv, în Sectorul 5!

BY: stiridinromania.ro In Actualitate

Caravana cu filme și cărți se reîntoarce acolo unde a avut curajul să înceapă!

Copii din școli din Sectorul 5 se vor intersecta în luna noiembrie 2023 cu universurile create de Ion Puican în PIFONUL POMPILIU ȘI CĂLĂTORIA DINCOLO DE CURCUBEU, vor dialoga în direct pe zoom cu scriitorul DANIEL HORIA care a lăsat amintirile din EPOCA MEA DE AUR pentru Spania unde locuiește acum. Discuțiile despre grafică, bandă desenată, despre cum se construiesc poveștile și personajele cu doi autori români contemporani vor fi completate cu atelierele ținute de Ciprian Nedelcu cu PIPPI ȘOSEȚICA PE MĂRILE SUDULUI de Astrid Lindgren și FETIȚA CARE VOIA SĂ SALVEZE CĂRȚILE de Klaus Hagerup și Lisa Aisato, un autor suedez intrat în istoria literaturii universale pentru copii și doi autori norvegieni contemporani.

Sigur nu va lipsi dintre proiecțiile de film OPINCI în regia lui Anton și Damian Groves, drama animată bazată pe o poveste adevărată, despre un globetrotter şi tată singur care încearcă să-i ofere fiicei sale o lecţie despre moarte, eroism şi absenţa mamei din viaţa lor.
Scurtmetrajul este bazat pe povestea reală a lui Dan Dumitru și realizarea lui incredibilă, cea de a fi primul român care a făcut înconjurul lumii pe jos. În 1910, în perioada când studia la Paris, acceptă provocarea creată de Clubul de Turism din Franța: cei ce parcurgeau 100 000 de km cu piciorul în jurul lumii câștigau marele premiu în valoare de 100 000 de franci! Treisprezece ani mai târziu, Dan câștigă provocarea și primește premiul… dar descoperă că banii s-au devalorizat din 1910.

LAȘUL, producția norvegiană de scurt metraj a ajuns în România la peste 50.000 de spectatori unici. Filmul de groază pentru copii care vorbește cu mult suspans și… umor despre curaj cu siguranță va aduna un număr considerabil de admiratori și de această dată.

Idunn are șapte ani și îi este frică de întuneric. Într-o zi de iarnă mama întârzie la serviciu. Even, fratele ei mai mare, refuză să facă pe dădaca și o șicanează cu teama ei de întuneric. În ciuda fricii și a faptului că este supărată pe Even, Idunn rămâne singură în casă știind că va petrece cele mai înspăimântătoare ore din viața ei, dar pune la cale și o răzbunare. Este totul așa de înspăimântător pe cât pare? Și cine este de fapt cel laș?

Bullyingul, una dintre cele mai acute probleme ale generațiilor actuale de copii, este tema principală a filmului CEI MAI DURI DIN CURTEA ȘCOLII regizat de Christian Lo, unul dintre cei mai apreciați și premiați regizori de film pentru copii din Norvegia.

Modulf, de 11 ani, crede că este un super erou. În fiecare zi el este agresat de cei mai răi băieți din școală. Și asta e bine. Pentru că dacă Modulf este singurul agresat ceilalți copii nu vor fi. Într-o zi, o fată nouă, Lise, se mută alături. Lise nu este de acord cu teoriile lui Modulf. Ei îi pasă și creează dezastru în ierarhiile din școală – și dintr-o dată ea este cea din mijlocul furtunii care trebuie salvată. Modulf este forțat să se confrunte cu propria lui situație și să facă ceva în legătură cu aceasta.

Proiecțiile de film vor cuprinde scurt și lung metraje de ficțiune, animații și filme documentare. Caravana continuă… ne oprim atunci când vine iarna-n calendar!

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

o cameră a fost cuprinsă de flăcări după ce au sărit scântei din sobă – stiriest.ro

Incendiu devastator într-o locuință din cauza scânteilor din sobă

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o locuință din localitatea Iana, iar pompierii din Bârlad au intervenit...

Read More...

Festivalul Filmului European la Timișoara, 8-10 mai: Cinema fără margini

Ediția din acest an a Festivalului Filmului European sărbătorește 30 de ani de existență și revine la Cinema Studio...

Read More...

De la Seherezada la Osama bin Laden: Incursiune în istoria și conflictele Orientului Mijlociu

Timișoara devine, în luna mai, gazda unui eveniment cultural care aduce în prim-plan una dintre cele mai complexe și...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online