Statele Unite și Uniunea Europeană au răspuns până acum relativ prudent la rezultatul alegerilor, în care Visul Georgian a obținut aproximativ 54% din voturi, iar cele patru forțe de opoziție cooperante, aproximativ 38%.
La scurt timp după ce rezultatele au fost anunțate în seara zilei de 26 octombrie, partidele de opoziție au declarat că au fost furate, invocând inconsecvența lor cu ceea ce indicaseră sondajele la ieșirea de la urne.
Opoziția a fost susținută în seara următoare de președintele georgian Salome Zurabișvili, a cărui poziție este tehnic una mai mult onorifică, dar care s-a afirmat ca un susținător critic și un broker de putere în rândul grupurilor de opoziție.
Ea a spus că rezultatele au fost o „falsificate total” și că rezultatul lor este rodul unei „operațiuni speciale rusești”.
Dar vocile din Occident au fost mult mai măsurate.
Misiunile de observare a alegerilor au identificat încălcări flagrante ale regulilor de vot, inclusiv intimidarea alegătorilor, umplerea urnelor de vot și votul dublu, dar s-au abținut să judece rezultatul final al votului.
Uniunea Europeană a cerut autorităților georgiene să investigheze neregulile, iar Departamentul de Stat al SUA a remarcat că „observatorii internaționali nu au declarat rezultatul ca fiind liber și corect”, dar nici unii, nici alții nu au spus că rezultatul votului ar fi ilegitim.
Această lipsă de reacție i-a dezamăgit pe mulți lideri ai opoziției georgiene și pe susținătorii lor, care se așteaptau la sprijin din partea SUA și Europa.
„Nu este momentul pentru compromisuri sau cuvinte blânde”, a declarat pentru Financial Times Nika Gvaramia, unul din liderii blocului de opoziție Coaliția pentru Schimbare. „Nu este vorba despre diplomație, ci despre geopolitică”.
„Occidentul trebuie să decidă: fie să abandoneze poporul georgian, fie să rămână ferm alături de el și să refuze să recunoască alegerile. Nu există cale de mijloc”, a scris pe X Mariam Geguchadze, una din activistele care au fondat Mișcarea Rușinii.
Zeci de mii de georgieni au ieșit la o demonstrație în seara zilei de 28 octombrie, pe care Zurabișvili a convocat-o. Ea nu l-a numit un protest, ci mai degrabă un „act simbolic pentru a arăta lumii voința noastră”.
Participanții la protest au purtat pancarte pe care cereau societății internaționale să nu-i abandoneze.
La miting, partidele de opoziție au cerut organizarea de noi alegeri „sub administrație internațională”, a declarat Giorgi Vashadze, șeful partidului Strategia Aghmeshenebeli.
Au existat mai mulți factori pentru reacția internațională slabă, spun analiștii.
Reacția UE va fi constrânsă de relația strânsă dintre premierul naționalist-conservator maghiar Viktor Orbán și Visul Georgian.
Orban a felicitat partidul de guvernământ pentru victoria sa chiar înainte de anunțarea rezultatelor finale și a călătorit la Tbilisi pe 28 octombrie pentru a se întâlni cu lideri de rang înalt. El a spus apoi într-o conferință de presă că victoria partidului este „incontestabilă”.
„Acțiunea UE va fi subminată de Orbán”, a declarat Thomas de Waal, cercetător senior la Carnegie Europe.
Un alt factor este natura complexă a presupusei fraude și întrebarea dacă aceasta e sursa victoriei partidului Visul Georgian.
O misiune georgiană de observare, My Vote, a declarat că a găsit dovezi ale unei „scheme ample” a partidului Visul Georgian de a frauda alegerile, cu crearea unui „carusel” organizat de vot multiplu.
Pe 28 octombrie, grupul a cerut autorităților electorale să anuleze voturile în secțiile cu peste 300.000 de alegători și a spus că numărul va crește pe măsură ce vor fi adunate mai multe dovezi.
Având în vedere marja largă de victorie – în jur de 335.000 de voturi – s-ar putea ca rezultatele să fie în acceptate.
„Marja de victorie a Visul Georgian este importantă, deoarece angajamentul internațional serios este dificil și potențial costisitor. Dacă UE se implică profund, riscă polarizarea și conflictul suplimentar. Unii ar putea crede că nu merită efortul, având în vedere cât de strânsă ar fi putut fi cursa chiar și cu alegeri curate”, a declarat Sonja Schiffers, directorul biroului din Tbilisi al Fundației Heinrich Boll din Germania.
„Unii s-ar putea întreba ce rost are?'”
Totuși, a spus ea, „dacă protestele continuă și după o anumită coordonare, ar putea exista o reacție mai puternică. În acest moment, insistarea asupra unei misiuni internaționale independente pentru a investiga încălcările pare cea mai bună opțiune pentru UE și statele sale membre pro-democratice”.
După ce votul a arătat că zonele populate de etnici armeni și azeri din sudul Georgiei au votat în număr covârșitor pentru Visul Georgian, a existat o reacție negativă pe rețelele de socializare.
Alții au susținut că a fost parțial vina opoziției pentru neglijarea acestor regiuni. „Aceste ultime alegeri au fost mai rele ca niciodată: niciun lider al opoziției nu a vizitat regiunea, nicio campanie reală nu a apărut în mass-media locală și doar câteva afișe au fost afișate cu câteva zile înainte de ziua alegerilor”, a scris Olesia Vartanian, un analist din Tbilisi cu familie în acea regiune.
Directorul Festivalului Internațional de Film de la Tbilisi, Gaga Chkheidze, a scris o postare pe Facebook în care descrie experiența sa ca observator electoral într-un sat din centrul Georgiei.
Ziua a trecut calm, cu doar încălcări minore care au fost corectate, iar când au apărut rezultatele, a văzut că Visul Georgian câștigase 58% în secția sa.
El a pus acest lucru pe seama ademenirii de către partid a alegătorilor „apatici”, pe care partidul „i-a întrebat, i-a amenințat, le-a promis, i-a mituit, i-a intimidat”, a scris el.
„A devenit foarte evident că Visul Georgian a făcut o treabă grozavă în avans în acest sat și probabil a făcut-o în toate satele din Georgia. Iar rezultatele au confirmat-o.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăDaca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!