Drone în Polonia | Țări est-europene din NATO limitează traficul aerian după incursiunea dronelor rusești în Polonia

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Un purtător de cuvânt al autorității aviatice poloneze a spus că restricțiile vor rămâne în vigoare până pe 9 decembrie de-a lungul frontierei cu Belarus și Ucraina, acoperind altitudini de la nivelul solului până la 3.000 de metri.

Ce zboară mai sus de 3 km poate zbura mai departe – adică tot tranzitul aerian civil de mare distanță.

Zona de restricție se întinde între 26 și 46 de kilometri în interiorul teritoriului polonez, se precizează într-un comunicat.

Dronelor civile le este impusă o interdicție de zbor permanentă, în timp ce restricțiile pe timp de zi se aplică aeronavelor civile, care trebuie să fie echipate cu transpondere specifice pentru a menține comunicarea cu controlul traficului aerian.

Pe fondul atacurilor aeriene rusești nocturne asupra Ucrainei, Varșovia a declarat miercuri dimineață că 19 drone au intrat în spațiul aerian polonez. Unele dintre drone au fost doborâte de forțele aeriene poloneze și de alți aliați NATO.

A fost prima dată când drone rusești au fost doborâte deasupra teritoriului NATO, iar unii comentatori vorbesc de un punct de cotitură major în răspunsul occidental la amenințarea reprezentată de Moscova.

Restricții pentru o săptămână în Letonia

Letonia își va închide spațiul aerian la granița sa estică cu Belarus și Rusia pentru o săptămână, în urma incursiunii dronelor rusești peste Polonia, a anunțat joi ministrul apărării al țării baltice membră în UE și NATO.

Ordinul va fi valabil până pe 18 septembrie, cu posibilitatea unei prelungiri, a declarat ministrul apărării Andris Sprūds într-o conferință de presă la Riga.

Sprūds a afirmat că incursiunea dronelor rusești a constituit o încălcare flagrantă a spațiului aerian al NATO și că Letonia trebuie să răspundă. El a asigurat locuitorii că în prezent nu există o amenințare directă, dar că sunt necesare măsuri preventive.

Elicoptere americane Apache în Letonia, sosite imediat după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Închiderea spațiului aerian facilitează detectarea obiectelor zburătoare neautorizate, a explicat el.

„Vehiculele aeriene fără pilot rusești în spațiul aerian al NATO sunt un semnal de avertizare și trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni o escaladare a atacurilor cu drone”, a mai spus Sprūds.

Continuă ecourile politice ale incidentului cu drone

Polonia a anunțat joi că la cererea sa Consiliul de Securitate al ONU va ține o reuniune de urgență pentru a discuta despre incursiunile dronelor în spațiul său aerian, pe care președintele Karol Nawrocki le-a descris ca fiind o încercare a Rusiei de a testa reacția Varșoviei și a NATO.

Joi, Kremlinul a respins declarațiile Varșoviei și ale altor țări europene cu privire la doborârea dronelor rusești deasupra Poloniei, considerându-le neimportante, și a promis că Moscova nu va mai face alte comentarii cu privire la această situație.

„Nu vor fi alte comentarii. Ministerul Apărării a comentat acest lucru”, a declarat reporterilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

„În ceea ce privește retorica și declarațiile pe care le auzim de la Varșovia, ei bine, de fapt, nu este nimic nou. Această retorică a fost caracteristică aproape tuturor capitalelor europene în ultima perioadă”, a mai spus el.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat joi aliații Kievului să adopte o poziție mai dură față de presupusa incursiune a dronelor rusești în Polonia, afirmând că această acțiune are probabil scopul de a încetini livrările de sisteme de apărare aeriană către Ucraina înainte de venirea iernii.

Zelenski, vorbind la o conferință de presă la Kiev alături de președintele finlandez Alexander Stubb, a îndemnat aliații să-și reconsidere propriile capacități de apărare aeriană, adăugând că sistemele bazate pe rachete sunt prea scumpe pentru a fi utilizate împotriva dronelor mai ieftine.

Știre scrisă pe baza relatărilor AFP, Reuters și dpa.

Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Anchetă în desfășurare: Instigare la violență online

Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă,...

Read More...

Importanța Diagnosticului în Hemofilie

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global,...

Read More...
E oficial! ARBDD are de azi un nou Guvernator: Florin Stăneață!

Noul Guvernator ARBDD: Florin Stăneață

Deciziile primului ministru Ilie Bolojan, la propunerea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, au fost publicate în...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online