Doamna Ana Pâncă, veteran de război, zâmbește la vârsta de 97 de ani

“Vărul Ștefan m-a întrebat dacă nu vreau să ne înscriem voluntari pentru Ardeal. Împreună cu buna mea prietenă, Rafila, ne-am înrolat voluntari. Îmi amintesc că a doua zi am depus și jurământul și că-n aceeași zi am plecat cu un tren special din Gara de Nord către Alba Iulia. Eram însoțiți de câțiva medici și mai multe asistente medicale. Ajungând la Alba Iulia, am fost instalați în niște barăci și echipați în ținute albastre cu bonete, la fel ca aviatorii. Eram ferm convinsă că voi ajunge acasă la tatăl meu, dar la Alba Iulia am stat doar câteva zile, ulterior fiind trimiși pe linia frontului la Someșul Rece”, ne-a relatat cu emoție distinsa veterană.

În perioada 1944-1945, venerabila veterană a participat pe front pe post de soră medicală, pe Ambulanța nr. 18 din cadrul Diviziei 2 Vânători de Munte, în zona Ardealului, Ungariei și Cehoslovaciei.

„Pentru prima dată am văzut ce înseamnă să fii în război. M-a marcat profund prima operație la care a trebuit să particip. Am ținut de piciorul unui copil de 14 ani, în timp ce medicul chirurg i-l amputa. Copilul fusese rănit într-un raid aerian. În clipa în care mi-a rămas piciorul în mână am simțit că leșin. A trebuit să fiu scoasă afară ca să-mi revin. A fost groaznic.

În fiecare zi ne deplasam dintr-o localitate în alta, odată cu linia frontului. Era greu cu mâncarea, cu dormitul, chiar și cu spălatul. Am ajuns până în localitatea Debrecen (Debrețin), din Ungaria. Aici toți se ascundeau de noi. Orașul era pustiu. De aici am plecat spre localitatea Miskolc, unde un ofițer ne-a anunțat că suntem înconjurați. Ulterior Armata Română a respins trupele germane care ne înconjuraseră, deplasându-ne în continuare pe linia frontului, până în Cehoslovacia”.

Veterana noastră își amintește cu emoție faptul că-n Cehoslovacia, chiar în noaptea de Anul Nou, a fost cazată la doi bătrâni, unde a fost primită cu multă ospitalitate și amabilitate.

„M-au tratat foarte bine și mi-au dat un pat cu niște așternuturi călduroase pe care nu le uit nici acum. Nu am stat mult pentru că a doua zi a trebuit să plec. Spălam faşe pentru că nu aveam altele noi, le uscam pe gard, apoi pansam răniții care erau aduși tot timpul”.

Întru târziu, împreună cu prietena sa Rafila, s-au hotărât să se întoarcă acasă, așa că au ieșit la raport la comandantul diviziei din care făceau parte. Acesta le-a dat un bilet și le-a spus că pot pleca pentru că erau voluntari. A doua zi s-au urcat într-o mașină cu răniți ce se întorcea la spitalul din Oradea. De aici au luat trenul până acasă.

Ajunsă acasă a aflat printr-un decret al regelui, că urma să primească două pogoane și jumătate de pământ de la primărie.

„După război am revenit în București împreună cu sora mea Maria, lucrând în diferite domenii. Primul serviciu l-am avut la o întreprindere care monta instalații și calorifere unde am învățat chiar să sudez. În anul 1982 am ieșit la pensie de la Întreprinderea Optică Română”.

Doamna Ana este vizitată de o strănepoată din partea unuia din frați, care locuiește la Arad. Plăcerea dânsei cea mai mare este ca dimineața să își bea cafeaua împreună cu câteva prietene, mult mai tinere ca dânsa.

Vizita militarilor a bucurat-o nespus pe distinsa doamnă, transmițându-ne succes în toate acțiunile noastre.

𝐂𝐢𝐧𝐬𝐭𝐞 ș𝐢 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫ă𝐳𝐛𝐨𝐢!

Mulțumim sponsorilor pentru susținerea acestui proiect de suflet: Parohia Găvana III-Pitești, Fornetti Románia, Luna Solai, , S.C. Jidvei S.C. Display Total Grup SRL, Asociația Națională a Veteranilor de Război și S.C. MediaUno SRL.

#mapn #dcvp #veteran #aniversare

Text: F.p. Mirela Florian
Foto Plt.adj. Răzvan Nae