După cinci meciuri oficiale ale voleiului de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj în acest sezon vă prezentăm primele impresii și constatări despre actuala ediție de campionat și echipa ce reprezintă orașul în elită alături de antrenorul sârb Ugljesa Segrt (41 ani), tehnicianul care se ocupă de pregătirea a echipei pentru al șaselea an consecutiv.
Sub conducerea acestuia s-au obținut cele mai importante succese din istorie ale voleiului din Lugoj și Banat: câștigarea a două trofee naționale (SuperCupa României 2021-2022, Cupa României 2022-2023), adjudecarea medaliilor de bronz în Campionatul Național Divizia A1 ediția 2022-2023 și calificarea într-o finală europeană – medalii de argint în CEV Challenge Cup 2022-2023.
– Ugljesa Segrt, felicitări pentru sezonul de excepție trecut. Tocmai pentru că rezultatele acestuia au depășit orice așteptare, susținătorii au fost extrem de curioși cum se va derula în continuare drumul voleiului. Cu ce gânduri și cu ce obiective ați pornit în acest nou episod de poveste?
– Mulțumesc pentru apreciere. Sunt foarte recunoscător celor care ne-au înțeles, ne-au ajutat și au fost în sală să ne încurajeze. Am dedicat victoriile și trofeele tuturor prietenilor din Lugoj, care au venit la meciuri acasă și s-au pus la drum să susțină echipa și în deplasare, în România și în Europa. Am pornit serios la drum cu oamenii din conducere în primăvară, când am hotărît să încercăm să păstrăm în lot un nucleu de sportive pe care le-am considerat importante și pe care le-am dorit neapărat. Au fost și fete care au dorit să plece la alte echipe, din motive sportive sau materiale. Și ne-am propus ca, dacă aceste cinci voleibaliste rămân, ele să fie nucleul pentru o echipă care să aibă obiectiv calificarea în semifinalele Campionatului Național în primăvara lui 2024.
– Alte obiective nu v-ați propus? Cupa, Supercupa, Cupele Europene?
– Sigur că ne-am fi dorit să fim cât mai buni, să obținem performanțe mari, dar era foarte greu, aproape imposibil, să se repete sezonul la același nivel înalt. Nu se întâmplă asta decât la echipele foarte mari, de multe ori nici acolo. Dar ne-am propus atunci, în mai, să încercăm să câștigăm tot ce putem în România și să avansăm cât mai mult în Europa.
– Jucătoarele pe care le-ați dorit au rămas, și ați mai făcut câteva transferuri. Totuși, acum sunt probleme din punct de vedere al lotului sportiv, mai bine zis al rezultatelor.
– Da, așa este. Dar s-au întâmplat multe de atunci. Au rămas la echipă, dintre străine, atacantele Ruban, Martiniuc și libero-ul Popovic. Oameni de bază în concepția noastră, în teren cu Gemănariu și Popa, cele două sportive românce care era obligatoriu, conform regulamentului, să fie permanent în teren. Acolo unde au mai venit două fete cu experiență pe care le știam, Canak și Skrypak. Plus alte voleibaliste în lot care nu au mai jucat la nivel înalt, dar care trebuia să ne ajute în pregătire și, câteodată, în jocurile mai lejere, să zic așa. Am format un lot de 14 jucătoare, alcătuit o treime din sportive mature și cu meciuri în picioare, o treime din oameni care să ajute și să se dezvolte și o treime din tinere care să crească în valoare pentru viitor. Dar am avut foarte mult ghinion, am pierdut, din motive medicale, trei voleibaliste pe care ne bazam sută la sută. Mai întâi centralul Andreea Gemănariu, a cărei indisponibilitate a apărut foarte târziu, când nu mai puteam face transferuri de valoare, apoi accidentul urât din finala de SuperCupă de la Blaj pentru extrema Georgiana Popa, care a fost operată la București și e greu să credem că mai joacă în acest campionat. Ultima mare problemă este universalul Aliona Martiniuc. A patra atacantă ca eficiență în România anul trecut, moldoveanca este indisponibilă de trei săptămâni, fiind în tratament pentru o problemă la genunchiul stâng. A fost în Turcia, acum e la București. Din păcate, sunt oameni pe care nu-i putem înlocui. Dacă îi aveam sănătoși cu noi, aveam curaj să spun că puteam ajunge spre finală, să ne batem la titlu!
– Se schimbă obiectivul în noile condiții?
– Da, normal. Știți și dumneavoastră ce adversari avem! În primul rând fostele campioane ale țării – Blaj, Târgoviște, Rapid, Dinamo și CSM București. Toate au tradiție, bugete mari și loturi valoroase. Mai e Voluntari, care cred că are cel mai bun lot și o să urce în top, în clasament. Cum suntem acum, nu putem fi favoriți când jucăm cu ei, indiferent de teren. Mergem, ne luptăm, încercăm. Dar nu suntem favoriți. Avem, deocamdată, în teren, trei zone cu probleme, care ne fac vulnerabili din păcate. Asta e situația, trebuie să ne obișnuim cu ea și să avem răbdare. Să fim atenți la toți adversarii și să facem cât mai multe puncte, în principal cu adversarii din zona a doua, a clasamentului.
– Avem, în continuare, în lot o campioană mondială, europeană și vicecampioană olimpică (Popovic) și atacantul numărul 2 din campionatul trecut (Ruban) și o imagine excelentă pe plan intern și continental. Plus o experiență demonstrată în organizarea activității, care a dus și ea la rezultatele remarcabile din ultimele sezoane. Cât de mult ne putem sprijini pe atu-urile noastre?
– Bine, noi lucrăm serios și ne batem cum putem. Avem oricum valoare și o echipă care face spectacol, chiar dacă nu câștigă cât dorim. Indiferent de probleme, simt că majoritatea oamenilor sunt alături de noi și avem datoria să ne facem treaba. Pentru noi, pentru ei, pentru cei care ne ajută și ne sprijină moral, și material. Principalul lucru e ca oamenii să înțeleagă exact în ce situație suntem acum. Ca antrenor, nu am dreptul să caut alibi, să găsesc scuze, dar chiar a fost mult, mult ghinion. Faptul că e obligatoriu două românce în teren, face necesar să ai patru sportive de aceeași valoare în lot, să poți înlocui în orice moment, dacă sunt probleme. Noi acum, practic, după accidentări, pe aceste posturi nu avem schimbări deloc, sau nu avem înlocuiri viabile în meciuri tari. Și asta creează și mai mare presiune pe titularele de acum care, în anii trecuți, n-au jucat la nivel de top. Nu spun, ele se antrenează bine, nu am reproșuri de făcut, dar nu au cum să rezolve, deocamdată, problemele pe care le avem.
– Te știu un tip sensibil. În ce măsură te influențează comentariile negative care apar pe rețelele sociale sau în tribună atunci când lucrurile nu merg ca anul trecut, când toată lumea aplauda evoluția echipei?
– Nu mi-e totuna. Dar oamenii au dreptul să spună ce cred. Din păcate, unii nu înțeleg, alții nu vor să înțeleagă niște lucruri care se întâmplă și pe care nu le putem controla. Tocmai de asta vreau să transmit situația în care suntem și să spun tuturor că un lucru e sigur: cât știm noi și cât putem, sper să scoatem maximum din acest an, chiar dacă e cel mai greu acum.
– Un pronostic pentru clasamentul final al primei ligi în acest an?
– Chiar nu se poate spune exact ce va urma. Blajul rămâne o forță și nu-și permite să scadă nivelul, mai ales că joacă bine și în Liga Campionilor. Voluntari are, se pare, cele mai bune condiții materiale din Divizia A1 și un lot foarte puternic. Târgoviște e vicecampioana care nu cedează, Rapid a ratat sezonul trecut și a întărit bine lotul. CSM București poate să fie surpriza campionatului, a câștigat la Voluntari și a cedat foarte greu la Blaj, sunt greu de bătut, mai ales acasă. Iar Dinamo nu e sub nivelul anului trecut. Îmi e greu s-o spun, dar noi suntem sub acel nivel.
Și sezonul trecut am avut perioade grele, însă știam că avem potențial și o să jucăm foarte bine la un moment dat. Lucrurile mergeau spre bine. Acum, lucrurile s-au schimbat brusc. Oricum, CSM Lugoj e un adversar la care toată lumea trebuie să fie atentă, chiar dacă nu e la fel de periculos ca acum șase luni. Dar, poate faptul că nu mai suntem favoriți în meciurile cu echipele importante o să fie un avantaj. Ne-am dori să fim între primele șase echipe din clasament la final de retur, înainte de Play-Off. Sper să și putem.