
Conducerea Iranului se confruntă cu presiuni crescânde din străinătate și cu disidențe interne, pe măsură ce protestele stradale legate de economia aflată în declin și amenințarea unei noi runde...

Protestele din Iran legate de prăbușirea monedei și de temerile legate de inflație au continuat în capitala Iran, luni, pe 29 decembrie, pentru a doua z, în ciuda încercărilor...

Președintele fondator al Asociației „Basarabia” a Românilor din Regiunea Odesa, Anatol Popescu, scrie pe contul său de Facebook că în prezent în Ucraina „există 28 de localități în care...

Prim-ministrul Kosovo, Albin Kurti, a obținut o victorie clară în alegerile parlamentare anticipate, a potrivit anunțului făcut luni dimineață de autoritatea electorală a țării. Partidul de stânga al lui...

China a desfășurat luni dimineață, trupe, nave de război, avioane de vânătoare și artilerie pentru exercițiile denumite „Misiunea de Justiție 2025”.Comandamentul Teatrului de Operațiuni Estic al Chinei a declarat,...

Volodimir Zelenski a spus că secretarul Consiliului pentru Securitate și Apărare Națională, Rustem Umerov, i-a prezentat agenda următoarelor contacte cu negociatorii americani, transmite Serviciul Ucrainean al RFE/RL.„Nu pierdem nici...

Ales Bialiațki, cunoscutul apărător belarus al drepturilor omului și laureat al Premiului Nobel, simțea că se va întâmpla ceva. Colegii lui activiști fuseseră deja hărțuiți și arestați.Momentul a venit...

Uniunea Europeană a convenit acordarea unui împrumut de până la 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, destinat susținerii financiare a statului ucrainean în contextul continuării conflictului cu Rusia....

Președintele Vladimir Putin a susținut pe 19 decembrie, în conferința sa de presă anuală, că forțele ruse dețin inițiativa strategică în Ucraina și că armata ucraineană se află în...

O companie de investiții fondată de Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, s-a retras dintr-un proiect controversat de construcție a unui hotel în valoare de 500 de milioane...

Zelenski și Sandu s-au întâlnit în marja unei reuniuni ținută marți la Haga, în Olanda, cu ocazia înființării Comisiei Internaționale de Despăgubiri pentru Ucraina, o structură care ar urma...

Dispozitivul „a fost detectat și urmărit în cadrul procedurilor de rutină” și identificat ca „un vehicul aerian fără pilot care și-a pierdut controlul”, a precizat ministerul într-un comunicat, citat...

Statele estice ale Uniunii Europene ar urma să ceară autorităților de la Bruxelles, la un summit organizat la Helsinki, fonduri pentru Apărare dedicate lor în bugetul multianual al UE,...

La o zi după ce au fost eliberați în urma unui acord mediat de Statele Unite cu Minsk, mai mulți prizonieri politici belaruși care au petrecut mai mult de...

„Întâlnirea de la Berlin dintre președintele Zelenski, trimisul special Witkoff, Jared Kushner și delegații din Statele Unite și Ucraina a durat peste cinci ore”, a postat Witkoff pe...

Asghar Husaini, Jalil Yaqoobi, Ashore Akbari și Daud Rasa sunt membri ai grupului autoproclamat „Thomas Shelby” și sunt cunoscuți de localnici sub numele de Jabrael Shelbys, după cartierul din...

Timp de decenii, programul spațial rus cu echipaj uman a fost o minune a ingineriei, un sistem relativ simplu, fără tehnologie avansată, care a transportat însă în mod fiabil...

Un petrolier confiscat recent de forțele americane în Caraibe este din 2022 sub sancțiuni ale Trezoreriei SUA, fiind suspectat că face parte dintr-o flotă globală de nave implicate în...

Tribunalul raionului Harju a constatat că Peterson și colaboratorul său Dmitri Roots, ambii cetățeni estonieni, „au ajutat Federația Rusă în activitățile sale de influențare împotriva Estoniei”.Aivo Peterson, în vârstă...

Armata rusă anunță că a doborât 287 de drone-uri ucrainene în timpul nopții 10-11 decembrie, într-unul dintre cele mai extinse atacuri aeriene de acest tip de la izbucnirea războiului.Ministerul...

Președintele Volodimir Zelenski spune că a avut o „discuție substanțială” cu membrii parlamentului Ucrainei privind posibilitatea organizării unor alegeri. Discuțiile au avut loc în contextul presiunilor venite din partea...

Autoritățile australiene spun că legea vizează protejarea sănătății mintale a tinerilor, care sunt expuși pe rețelele sociale la dezinformare, hărțuire și imagini dăunătoare ale corpului.Guvernul australian obligă platformele sociale...

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit să organizeze alegeri în Ucraina, dacă Statele Unite și alți parteneri pot asigura condițiile necesare pentru siguranța votului.Casa Albă a...

Guvernul lituanian a instituit stare de urgență după o lungă serie de incidente în care baloane lansate din Belarus au pătruns în spațiul aerian al țării. Autoritățile de la...

La o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Franța, la Ambasada României de la Paris, președintele Dan a spus că e nevoie de intensificarea colaborării dintre statul român și...

Prăbușirea regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, după o conducere îndelungată, s-a resimțit în tot Orientul Mijlociu, dar mai ales în Iran, cel mai apropiat aliat al său.Căderea lui Assad...

Potrivit autorităților ucrainene, forțele aeriene au reușit să doboare 131 din cele 149 de drone lansate, inclusiv modele Shahed și Gerbera, lansate din multiple regiuni ale Rusiei dar și...

Într-o mișcare fără precedent, Iranul intenționează să importe apă – ca strategie oficială de stat pentru a face față uneia dintre cele mai grave crize de apă din istoria...

Un cutremur minor cu magnitudinea de 3.3 a avut loc în zona de graniță dintre Lancashire și Cumbria. Poliția a confirmat că nu au fost raportate răni sau pagube...

Conform datelor comunicate de ministerul Energiei al Ucrainei, atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au lăsat fără curent electric peste 60.000 de consumatori în regiunea Donețk, peste 51.000 în regiunea...

Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluție prin care solicită „returnarea imediată, sigură și necondiționată” a tuturor copiilor ucraineni „transferați forțat sau deportați” în Rusia. Problema copiilor...

După ce un muncitor chinez în vârstă de 25 de ani a murit vara trecută pe șantierul unei centrale solare din Bosnia-Herțegovina, puțini se așteptau ca incidentul să se...

Situația din Belarus – considerat mult timp unul dintre cele mai represive state din Europa – a devenit și mai dură după represiunea brutală care a urmat alegerilor prezidențiale...

Dronele, identificate ca fiind de model „Gherbera”, au intrat pe teritoriul R. Moldova venind din direcția Stanislavka, aflată în regiunea ucraineană Odesa și s-a îndreptat spre o zonă din...

Cecenia a introdus o nouă interdicție pentru vestimentația doamnelor, care interzice îmbrăcămintea tradițională care are „elemente masculine”.Nu este prima dată când autoritățile republicii ruse impun restricții asupra aspectului femeilor,...

Așezat lângă președintele rus Vladimir Putin, liderul maghiar a declarat că livrările energetice din Rusia reprezintă fundamentul aprovizionării energetice a Ungariei în prezent și vor rămâne astfel și pe...

„Dacă forțele ucrainene părăsesc teritoriile pe care le dețin, atunci noi vom opri operațiunile de luptă. Dacă nu o fac, atunci vom realiza acest lucru prin mijloace militare”, a...

Autoritățile din Statele Unite au anunțat că opresc toate cererile de imigrare legate de Afganistan după ce un cetățean afgan a împușcat doi membri ai Gărzii Naționale, în apropiere...

Atacul a avut loc în jurul orei 14:15 (ora locală), lângă stația de metrou Farragut Square, pe colțul străzilor 17th și I, într-o zonă aglomerată, plină de restaurante și...

Actualizare 15:17 - Plenul reunit al Parlamentului a adoptat Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2025-2030Au fost înregistrate 314 voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și trei abțineri.Actualizare 14:40 - Poziții...