18 persoane ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, STIRILE ZILEI

Atacul de miercuri a distrus o parte din unitatea administrată de ONU în care locuitorii din Gaza căutaseră adăpost, transmite AFP.

„Pentru a cincea oară, forțele israeliene au bombardat școala Al-Jawni condusă de UNRWA, ucigând 18 cetățeni, inclusiv doi membri ai personalului UNRWA, copii și femei, și rănind alți peste 18”, a postat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile din Gaza, Mahmud Bassal, pe Telegram.

Școala Al-Jawni din Nuseirat a fost deja bombardată de mai multe ori pe parcursul celor 11 luni de război din Gaza.

Îți mai recomandăm
Loading RSS Feed

UNRWA a declarat ulterior că șase dintre angajații săi au fost uciși în două raiduri aeriene israeliene asupra școlii Nuseirat și a împrejurimilor, numindu-l cel mai mare număr de morți în rândul echipei sale într-un singur incident.

„Printre cei uciși s-a numărat managerul adăpostului UNRWA și alți membri ai echipei care au oferit asistență persoanelor strămutate”, a scris agenția ONU pe rețeaua X.

„Școlile și alte infrastructuri civile trebuie protejate în orice moment, nu sunt o țintă”, a mai transmis UNRWA.

În Fâșia Gaza, multe clădiri școlare au fost adaptate pentru a adăposti familiile strămutate, în condițiile în care sute de mii de locuitori din Gaza au fost nevoiți să își părăsească locuințele din cauza războiului.

Forțele israeliene au lovit mai multe astfel de școli în ultimele luni, motivând că militanții palestinieni se ascund printre civilii strămutați, acuzații respinse de organizația Hamas.

Armata israeliană a declarat într-un comunicat că a realizat un „atac precis” asupra unui centru de comandă și control Hamas din complexul Al-Jawni. Fără a detalia rezultatul, armata a transmis că au fost luate „numeroase măsuri” pentru a reduce riscul pentru civili.

Șeful UNRWA, Philippe Lazzarini, a declarat după atacul asupra școlii că cel puțin 220 de membri ai personalului agenției au fost uciși în războiul din Gaza.

„Ucidere fără sfârșit și fără sens, zi de zi”, a postat el pe rețeaua X. „Personalul umanitar, spațiile și operațiunile au fost ignorate în mod flagrant și neabătut de la începutul războiului”, a adăugat oficialul ONU.

Mai la nord, tot în Fâșia Gaza, un purtător de cuvânt al agenției de apărare civilă, Bassal, a declarat că trei persoane au fost ucise în timpul nopții în bombardamentele israeliene asupra taberei de refugiați Jabalia.

Mai mult, în orașul Gaza, două lovituri mortale car fi dus la moartea a cel puțin șapte persoane, a mai spus oficialul Bassal.

Atacul Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului, care a declanșat războiul, a dus la moartea a 1.205 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre oficiale israeliene. Printre morții incluși în acest număr se numără și ostatici uciși în captivitate.

De cealaltă parte. represaliile israeliene au ucis cel puțin 41.084 de persoane în Gaza, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriu. Biroul ONU pentru drepturile omului spune că majoritatea morților sunt femei și copii.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

IMPACTPRESS

A treia editie a Midnight Market on Fire

Piete24 și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” organizează a treia ediție a Midnight Market on Fire la...

Read More...
Programul lucrărilor de infrastructură rutieră în perioada 14 – 20 octombrie 2024 – incomod-media.ro

Informații Despre Traficul Rutier în Dâmbovița, octombrie 2024

Consiliul Județean Dâmbovița a anunțat că, în perioada 14 - 20 octombrie 2024, vor avea loc lucrări de infrastructură...

Read More...
A man wearing a gray NASA shirt posing to the left of a subscale model or an aircraft that is orange and white with the NASA meatball on it. In the background, there are aviation posters located on the wall and another subscale model on display that is yellow and red.

De la Internat la Inginer de Zbor: Povestea lui Felipe Valdez

Un tânăr american de origine mexicană, Felipe Valdez, a reușit să-și îndeplinească visul de a lucra la NASA, pornind...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro