❄️🌨❄️ Imagini foarte frumoase cu un râs într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmat de o cameră de monitorizare a faunei instalată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului. 🟢 Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru. Este un carnivor foarte de discret, fiind văzut foarte rar de oameni în libertate. 🟢 Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada p…e neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare. 🔵 Pădurile din Parcul Natural Apuseni asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos. ℹ️ Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva , are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor #Cluj , #Bihor și #Alba, din acestea 50.793 fiind păduri. ‼️ Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN. ***** ℹ️ 🇬🇧 #lynx in heavy snow into a forest of Apuseni Nature Park, in #Romania #Păduri #DezvoltareDurabilă #ConteazăPentruViitor #Silvicultură #Silvic #Pădure #natură #mediu #forests #forest #forestry #nature #environment #wildlife #Păduri
Sursa si foto:
În plus, ar putea să-ți placă
Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de
Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la
admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de
Facebook stiridinromania.ro!