☀️ Un campion internațional de breakdance s-a întors acasă, la Deva! M-am întâlnit astăzi, la Primărie, cu un campion al breakdance-ului, Lucas Anghel. Lucas s-a născut în Montreal, Canada, dar mama sa, care este din Deva, l-a convins să se întoarcă acasă, anul trecut. La insistențele mamei sale, Lucas a început în toamna anului 2015, cursurile de hip hop ale școlii de dans Ecole de Danse San Tropez Point Claire din Montreal, Canada. Primul său instructor a fost celebrul dansator din Montreal Sonik Bloom, breaker și membru în grupul – Break City All Stars, care în prezent performează la Cirque du Soleil. Acesta l-a introdus pe Lucas în lumea hip hop-ului și breaking-ului, stârnindu-i interesul pentru dans. Pasiunea băiatului pentru dans s-a transformat de-a lungul anilor într-un mod de viață. A participat la peste 60 de competiții (breaking battles) în Canada și Europa (Ungaria, Belgia, Finlanda, Anglia) și a avut rezultate deosebite. În 2021, Lucas a participat la Cupa României, calificându-se în top 8. În anul 2022, Lucas a câștigat: – locul I la Campionatul Național de Breaking , categoria tineri 16-18 ani – locul I Cupa României, categoria tineri 16-18 ani – locul I HHI, Hip Hop International România Lucas a primit propunerea să facă parte din Lotul Olimpic Național al României. În luna februarie 2023 a participat cu lotul național la WDSF BFG WORLD SERIES BREAKING FOR GOLD (Kitakyushu, Japonia), unde România s-a calificat pentru campionatul din Brazilia care va avea loc peste două săptămâni. Am hotărât să îl susținem și noi, administrația publică locală, și i-am pus la dispoziție o sală în care să se antreneze. Suntem mândri de Lucas și de realizările lui și ne dorim să promoveze imaginea Devei peste tot în lume. Felicitări Lucas și succes! Nicolae-Florin Oancea Primarul Municipiului Deva
Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook.
În plus, ar putea să-ți placă
Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de
Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la
admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de
Facebook stiridinromania.ro!