Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir: Condamn ferm orice act de sabotaj îndreptat împotriva României  

BY: stiridinromania.ro In Comunicate

Declarația ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, ca urmare a comunicatului Serviciului Român de Informații privind identificarea unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM:

„Condamn ferm orice act de sabotaj îndreptat împotriva României, a industriei naționale de apărare și a obiectivelor strategice ale statului.

Informațiile comunicate de Serviciul Român de Informații privind identificarea unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicată în incendiul din 14 septembrie 2026 de pe platforma industrială Carfil din Brașov, reprezintă un semnal de alarmă și trebuie tratate cu maximă seriozitate.

Industria națională de apărare este un sector economic strategic și o componentă esențială a securității naționale. Orice tentativă de sabotare a infrastructurii industriale, de intimidare a personalului sau de afectare a capacităților de producție reprezintă o amenințare directă la adresa interesului național.

Cazul Carfil arată că riscurile la adresa economiei nu se limitează la presiuni comerciale sau concurențiale. În actualul context de securitate, ele pot îmbrăca forma unor operațiuni deliberate de sabotaj, menite să producă pagube, să genereze nesiguranță și să submineze încrederea în capacitatea statului de a-și proteja infrastructura strategică.

Susțin activitatea instituțiilor responsabile de investigarea și contracararea acestor amenințări și consider esențială continuarea cooperării dintre structurile de securitate, autoritățile judiciare și instituțiile care administrează obiective industriale strategice. Identificarea responsabililor, stabilirea tuturor circumstanțelor și prevenirea unor incidente similare trebuie să rămână priorități ferme.

Este, de asemenea, necesară consolidarea măsurilor de securitate pentru infrastructura industrială critică, îmbunătățirea mecanismelor de prevenție și creșterea capacității de reacție în fața riscurilor de sabotaj. Protejarea industriei de apărare înseamnă nu doar investiții în producție și modernizare, ci și securitate, reziliență și continuitate operațională.

Apreciez profesionalismul structurilor implicate în identificarea acestei rețele și cooperarea cu partenerii europeni și transatlantici. Amenințările care depășesc granițele unui singur stat cer solidaritate europeană și un schimb eficient de informații.

Fac, totodată, un apel la vigilență. Încercările de recrutare pentru activități de sabotaj prin rețelele sociale, sub pretextul unor sarcini aparent banale și remunerate, trebuie tratate cu maximă prudență. Ele pot ascunde operațiuni cu consecințe grave pentru siguranța publică și securitatea națională.

România își va proteja interesele economice strategice, capacitățile industriale și securitatea cetățenilor săi. Nicio tentativă de sabotaj nu ne va abate de la obiectivul de a construi o industrie națională de apărare puternică, modernă și rezilientă.”

Daniel Zamfir
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Link catre sursa si foto

Pentru stirea originala, verificati sursa.

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

România își promovează oferta turistică la World Travel Market Londra 2026. Delegația este condusă de ministrul Daniel Zamfir

România își prezintă oferta turistică la World Travel Market (WTM) Londra 2026, unul dintre cele mai importante târguri internaționale...

Read More...

Vechi magneți, trucuri noi: efortul Europei de a reduce dependența de pământurile rare

Magnetii permanenți reprezintă un component esențial al majorității motoarelor de tracțiune pentru automobile electrice, care pun în mișcare roțile,...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online