Premierul Ilie Bolojan se întâlnește, la Berlin, cu cancelarul Germaniei, Fredrich Merz

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Tot miercuri, premierul României se întâlnește cu vicepreședintele Bundestagului, Andrea Lindholz, cu liderul grupului parlamentar CDU, Jens Spahn, precum și cu președinta Fundației Konrad Adenauer, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Potrivit Executivului de la București, „vizita premierului se înscrie în cadrul relaţiei excelente dintre România şi Germania, care, deşi nu se întemeiază formal pe un Parteneriat strategic propriu-zis, are caracter strategic şi pune accent pe domenii de interes actuale şi de perspectivă, precum cooperarea economică şi comercială, afaceri europene şi securitate”.

Componenta economică: comerț și investiții

Premierul Bolojan s-a întâlnit marți cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Germania.

Premierului Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Volker Treier, Șef al Direcției de Comerț Exterior al Asociației Camerelor de Comerț și Industrie din Germania.

Germania este cel mai important partener comercial al României, concentrând peste 20% din totalul exporturilor românești.

În anul 2024, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost estimat la aproximativ 42 de miliarde de euro, dintre care exporturile României au însumat 19 miliarde de euro, iar importurile 23 de miliarde de euro.

La finalul aceluiași an, Germania era principalul investitor străin în economia românească, cu investiții de peste 18,66 miliarde de euro, reprezentând aproape 15% din valoarea totală a investițiilor străine directe.

Cooperarea în domeniul Apărării

Pe agenda vizitei oficiale a delegației României se află și o întâlnire directă între ministrul român al Apărării, Radu Miruță, și omologul său german, Boris Pistorius.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, discuțiile vor viza „prioritățile cooperării dintre cele două state în domeniul apărării, rolul României și Germaniei în asigurarea stabilității și securității Flancului Estic al NATO, precum și necesitatea dezvoltării și intensificării dialogului strategic de apărare la nivel înalt, ca răspuns la un mediu de securitate dinamic și în continuă transformare”.

Din delegația premierului României mai fac parte generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, și generalul-maior Ion-Cornel Pleșa, șeful Direcției generale pentru armamente a MApN.

Vizita oficială a premierului Bolojan are loc în contextul în care investițiile germane în industria de Apărare din România au accelerat semnificativ în ultimii ani, mai ales datorită proiectelor grupului Rheinmetall.

Compania dezvoltă în România o rețea industrială complexă, care include producția de muniție, vehicule blindate și formare profesională.

Cel mai amplu proiect este fabrica de pulberi pentru muniție de la Victoria, județul Brașov, realizată în parteneriat cu statul român, prin Romarm și Pirochim Victoria.

Investiția este estimată la peste 500 de milioane de euro, ceea ce o plasează drept cea mai mare investiție germană recentă în industria românească de apărare.

Fabrica va avea o capacitate anuală de aproximativ 300.000 de încărcături de pulberi pentru muniție de calibru mediu și mare, destinate artileriei și sistemelor de apărare aeriană.

Construcția este programată să înceapă în 2026 și să dureze aproximativ trei ani, urmând să creeze circa 700 de locuri de muncă.

Această investiție se integrează într-o strategie mai largă a grupului Rheinmetall, care include și producția locală a vehiculului blindat de luptă Lynx, în parteneriat cu Automecanica Moreni.

De asemenea, Rheinmetall urmează să dezvolte o fabrică de muniție de calibru mediu și să înființeze un centru de excelență pentru instruire și transfer de expertiză militară.

Rheinmetall colaborează, totodată, cu firme românești din domeniul IT și al telecomunicațiilor militare, pentru integrarea furnizorilor locali în lanțurile europene de apărare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Explorarea creativitatii la Scoala de Arte Timisoara

Anul 2026 a început sub semnul expresiei artistice și al creativității la Școala de Arte Timișoara, instituție aflată în...

Read More...
când controalele pun vieți în pericol și umilesc pacienții – stiriest.ro

Abuzuri sub pretextul sigurantei: cazul ISU Vaslui

Inspectorul ISU Vaslui, Veronica Ursachi, a devenit protagonistul unor acțiuni controversate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Sub...

Read More...

Traficanti de droguri, prinsi in flagrant delict

Autoritatile din Timisoara au reusit sa documenteze activitatea infractionala a doua persoane, de 31 si 46 de ani, cercetate...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online