Ungaria. Biroul pentru Protecția Suveranității anchetează Transparency International pentru „influențarea deciziilor electoratului”

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Autoritatea maghiară însărcinată cu apărarea suveranității împotriva influenței străine investighează filiala din Ungaria a organizației Transparency International (TI). Organizația anticorupție e acuzată că a fost implicată în activități finanțate din străinătate și că „influențează deciziile electoratului”.

Potrivit RFE/RL, Biroul pentru Protecția Suveranității a solicitat informații financiare și operaționale și a declarat că a inițiat „o investigație specifică și cuprinzătoare” privind activitățile Transparency International Ungaria. Organizația anticorupție a transmis că se va conforma, dar că este de părere că biroul este neconstituțional.

De asemenea, publicația ungară de investigație Atlatszo.hu a anunțat că a primit o scrisoare de la Biroul pentru Protecția Suveranității care anunță că și ea face obiectul unei anchete. În scrisoare, biroul a întrebat în ce fel a cooperat Atlatszo cu Transparency International, scrie The Associated Press (AP).

Într-o replică publicată de Transparency International Ungaria, organizația afirmă că legea care permite investigarea vocilor critice servește intenției autorităților „de a intimida cetățenii și organizațiile civile care critică guvernul, în timp ce este deghizată ca presupusă protejare a suveranității naționale”.

„Acest lucru este împotriva Constituției Ungariei, precum și a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene”, a mai transmis Transparency Internațional.

La sfârșitul anului trecut, mass-media independentă și ONG-urile au semnat o scrisoare deschisă prin care condamnau legea privind protecția suveranității ca pe o modalitate de a-i reduce la tăcere pe criticii guvernului lui Orban.

Comisia Europeană, care monitorizează aplicarea legislației în cele 27 de țări membre ale UE, a lansat în februarie o acțiune în justiție împotriva Ungariei din cauza acestei legi, afirmând că „încalcă mai multe prevederi” ale legii blocului.

Biroul pentru Protecția Suveranității a fost înființat în decembrie de partidul de guvernământ al premierului ungar Viktor Orban. Are puterea de a aduna informații despre orice grupuri sau persoane care beneficiază de finanțare străină și influențează dezbaterea publică, iar serviciile secrete ale Ungariei pot ajuta la investigațiile sale.

Guvernul de la Budapesta a transmis că legea a fost concepută pentru a împiedica partidele politice să primească finanțare din străinătate pentru campaniile electorale.

Dar opoziția a asemănat legea dată de partidul premierului Viktor Orban cu cea a agenților străini din Rusia și susține că prevederile vagi ale legii pot fi folosite pentru a viza în mod arbitrar criticii guvernului, inclusiv ONG-uri și jurnaliști. Orice persoană condamnată pentru încălcarea legii riscă pedepse cu închisoarea de până la trei ani.

Guvernul lui Viktor Orban este criticat de opoziția internă și de lideri europeni pentru că slăbește instituțiile democratice ale țării și pentru că a preluat controlul asupra unei mari părți din mass-media.

UE a înghețat peste 20 de miliarde de euro, fonduri destinate Ungariei, pentru încălcări ale standardelor privind statul de drept, combaterea corupției și democrația.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Proiectul AUR pentru protejarea familiilor amenințate de executare silită, respins în Senat

Senatorul Cătălin Silegeanu a luat apărarea familiilor aflate în fața executorilor, prin susținerea proiectului de lege L350/2026 în Senat....

Read More...

Amenzi de peste 1 milion de lei date de ITM Timiș în august 2026

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș au desfășurat, sub coordonarea doamnei inspector șef, o serie...

Read More...

Senator AUR cere intervenția autorităților române pentru protejarea dreptului copiilor români din Ucraina de a studia în limba maternă, după desființarea unei clase cu predare în limba română.

Senatorul AUR Cristina Dumitrescu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, a solicitat autorităților române să intervină în apărarea...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online