Ramona Mocanu și vasluienii

Războiul coroanelor de la statuia lui Ștefan cel Mare a primit, recent, o nouă tură. După ce directoarea Muzeului Județean, Ramona Mocanu, a mutat coroana Primăriei din fața statuii chiar înainte de slujba de pomenire, primarul Lucian Braniște i-a trimis o adresă oficială, cu copie la CJ Vaslui, amintindu-i că statuia stă pe domeniul public administrat de Primărie și că orice eveniment organizat acolo trebuie anunțat în scris și avizat de Comisia municipală de avizare a adunărilor publice, potrivit Legii 60/1991. Cine nu respectă procedura riscă amendă, conform articolului 26 din aceeași lege. Cu alte cuvinte, un gest de orgoliu instituțional a ajuns, oficial, pe teritoriul contravențional. Dacă directoarea spera ca acest episod să treacă neobservat, reacția publicului spune cu totul altceva. Sub relatarea acestui nou capitol al conflictului, comentariile vasluienilor au fost, fără exagerare, un rechizitoriu colectiv. Nu politicieni, nu analiști, ci oameni obișnuiți din Vaslui și din satele județului au scris, unul după altul, ce gândesc despre gestul directoarei — și puțini au avut vorbe bune.

Tonul dominant a fost rușinea. Mulți comentatori au ținut să sublinieze că o instituție de cultură, care ar trebui să fie un reper de bun-simț și seriozitate, ajunge să fie condusă de cineva capabil să transforme o comemorare solemnă într-un moment stânjenitor pentru tot orașul. Alții au legat episodul de un tipar mai vechi, pe care îl resimt de ani de zile: sentimentul că funcțiile publice din Vaslui ajung, prea des, pe mâna unor oameni aleși nu pentru competență, ci pentru relații.

Un fir de discuție recurent, apărut spontan în mai multe comentarii independente, a fost statutul directoarei de soție de preot — un detaliu pe care oamenii nu l-au trecut cu vederea, ci l-au folosit exact ca argument moral împotriva ei: dacă ar fi fost cu adevărat conștientă de poziția pe care o ocupă, spun ei, ar fi arătat mai multă smerenie și mai puțin orgoliu instituțional, nu mai puțin. Alți comentatori au criticat direct și ținuta directoarei de la eveniment, considerată nepotrivită pentru un moment de comemorare atât de important.

Nu au lipsit nici vocile care au cerut o cale de mijloc și colaborare între instituții, argumentând că, indiferent cine are dreptate, cei care pierd cu adevărat din acest scandal sunt chiar vasluienii — cetățenii pentru care aceste instituții ar trebui, teoretic, să lucreze.

Dincolo de duritatea multor comentarii — unele dintre ele la limita bunului-simț, pe care nu le vom reproduce aici — mesajul de fond e limpede și greu de contestat: publicul larg nu a văzut în acest episod un simplu moft administrativ, ci confirmarea unei suspiciuni mai vechi, aceea că anumite persoane ajung în funcții de conducere fără să înțeleagă responsabilitatea morală care vine odată cu ele. Iar când o directoare de muzeu reușește să transforme o zi de comemorare a lui Ștefan cel Mare într-un subiect de rușine publică — și, pe deasupra, riscă acum și o amendă pentru asta — nu mai poate vorbi cu adevărat despre “incidente izolate”. La Vaslui, oamenii au dat deja verdictul, chiar dacă instituțiile continuă să tacă.