
Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, în această dimineață, după ce flăcări violente au cuprins remorca unui tir aflat în mers. S-a întâmplat pe autostrada A1,...

O explozie urmată de incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-un apartament de pe strada Cerna din Timișoara. Incidentul a provocat panică în rândul locatarilor, care au...

Dezastru în comuna Lovrin, unde clădirea unei școli a fost mistuită de flăcări în doar câteva minute. Incendiul, izbucnit în urmă cu două zile, a distrus complet clădirea...

Pompierii au fost solicitați să intervină în această după amiază, la un incendiu de vegetație uscată în localitatea Ghilad. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la vegetația...

„La momentul de faţă, ancheta fiind într-un stadiu incipient, nu se pot emite concluzii certe cu privire la cauzele aprinderii pulberii, însă nu există indicii cu privire la existenţa...

Pompierii intervin de urgență, în aceste momente, să lichideze incendiul violent care a cuprins un autobuz în care erau șoferul și 25 de călători. S-a întâmplat pe raza orașului...

Comisarii din cadrul GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU – COMISARIATUL JUDEȚEAN TULCEA au finalizat ancheta privind incendiul de pe strada Forestierului, constatând că acesta s-a desfășurat la o societate de...

Un incendiu devastator a avut loc într-o gospodărie din Târgoviște, în jurul orei 5:00 dimineața. Pompierii au intervenit prompt, dar focul se manifesta deja violent la o anexă gospodărească...

Un incendiu a izbucnit la un autocamion care se deplasa pe DN24, între localitățile Solești și Miclești. Pompierii militari vasluieni au intervenit prompt cu două autospeciale de stingere cu...

Un incendiu a izbucnit sâmbătă într-o hală de producție a Întreprinderii de Rulmenți din Bârlad, iar pompierii militari au intervenit prompt pentru a lichida focul. Trei persoane au fost...

Un incendiu a izbucnit în localitatea Peștișu Mare din județul Hunedoara, afectând o mașină de gunoi parcată în garajul unei firme de salubritate. Potrivit informațiilor furnizate, gunoaiele aflate în...

Un incendiu violent a izbucnit la un autoturism aflat în apropierea unui service auto din municipiul Vaslui, ieșirea spre localitatea Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare. Detașamentul de pompieri Vaslui...

Un incendiu de proporții a izbucnit la vegetația uscată și stuful din jurul lacului Prodana, iar Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit prompt cu patru autospeciale de stingere și...
![[FOTO – VIDEO] Incendii de pădure, pe raza comunelor Pietroasa și V.V Delamarina! Au ars peste 40 de hectare](https://stiridinromania.ro/wp-content/uploads/2024/08/stingere-incendiu-28-303x178.jpg)
Un incendiu devastator a izbucnit într-un saivan din comuna Fădimac, luni, 19 august, mistuind 700 de baloți mici și 24 mari, precum și un hectar de vegetație uscată. Pompierii...

Incidentul din satul Anghelești, comuna Bucșani, județul Giurgiu, petrecut în noaptea trecută, a fost unul extrem de dramatic. Casa unui cetățean a fost mistuită de flăcări, iar proprietarul nu...

Incendiu la un imobil din Târgoviște: Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor Pompierii de la Detașamentul din Târgoviște au fost solicitați să intervină în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu...

Omul de afaceri kazah Daniyar Abulgazin a negat că el sau oaspeții săi de pe un iaht de lux închiriat ar fi fost responsabili pentru declanșarea unui incendiu de...

În urma unui incident major petrecut la Rafinăria Petromidia din localitatea Năvodari, autoritățile au fost alertate și au intervenit prompt pentru a gestiona situația. Potrivit informațiilor primite, incendiul a...

Incendiul care a izbucnit în localitatea Gura Văii din județul Mehedinți a fost lichidat cu succes datorită intervenției rapide a salvatorilor. Acest lucru a dus la localizarea incendiului, eliminând...

Un incendiu devastator a avut loc în a doua zi de Crăciun la complexul turistic "Ferma Dacilor" din Tohani, județul Prahova. În urma tragediei, opt persoane, inclusiv copii și...