
Se apropie evenimentul de decernare a premiilor oferite de Societatea Timișoara, o gală care marchează, an de an, recunoașterea personalităților și inițiativelor civice ce au contribuit la apărarea...

Palatul Copiilor din Timișoara a participat la Gala de Excelență „Simfonia creației”, un eveniment național dedicat educației nonformale, desfășurat la Palatul Parlamentului din București. Evenimentul a reunit elevi și...

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, în incinta complexului The Nook din Pădureni a avut loc premierea Campionatelor de Automobilism & DrifTimShow & Karting Timiș 2025, denumită "Gala Campionilor Automobilism &...

Gala Dynamite Fighting Show, desfășurată la Timișoara, s-a încheiat nu doar cu un meci intens între Daniel Corbeanu și Flavius Biea, ci și cu un moment extrem de...

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului revine la Ghiroda. Este vorba despre Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la...

Gala Premiilor Lugojene revine în atenția publicului ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoașterii performanței și implicării în comunitatea locală. Lansată în 2008 și organizată cu sprijinul...

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara s-a reunit seara trecută, la Teatrul Național din Timișoara, pentru a recunoaște meritele și performanțele remarcabile ale membrilor săi,...

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat Gala Premiilor UVT 2025, unde membrii comunității academice au fost recompensați pentru meritele și performanțele lor remarcabile. Evenimentul a avut loc...

A opta ediție a Galei Burselor ANIS a avut loc în spatiul academic al Aulei „Carmen Sylva” a Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi (TUIASI) pe data de 12...

Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara au fost premiați la Gala Burselor ANIS 2025. În spațiul academic al Aulei „Carmen Sylva” a Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași...

Primăria municipiului Vaslui va organiza vineri, 14 noiembrie 2025, „Gala Excelenței în Educație”, un eveniment special destinat elevilor din învățământul preuniversitar de stat care au obținut performanțe remarcabile la...

Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a găzduit la finalul lunii octombrie cea de-a 32-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din județul Timiș. Evenimentul...

Momente festive, aseară, la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș unde s-a desfășurat cea de-a 32-a ediție a GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDEȚUL...

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș onorează, an de an, în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, companii, instituții și organizații care se...

În perioada 7–14 octombrie, elevii și profesorii din învățământul profesional și tehnic au participat la atelierele „Dualul Contează”, o serie de sesiuni interactive care stau în centrul Galei Inovației și...

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță o surpriză de excepție pentru participanții la cea de-a 32-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul...

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș) pregătește o surpriză inedită pentru participanții la cea de-a 32-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor...

Pe 29 octombrie 2025, de la ora 19, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara va găzdui un eveniment cinematografic de o puternică încărcătură istorică și emoțională: proiecția de...

Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timis va fi gazda celei de-a 32-a editie a GALEI EXCELENTEI IN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDETUL TIMIS, un eveniment important pentru...

Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește cea de-a 32-a ediție a GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDEȚUL TIMIȘ, în data de 31 octombrie,...

Asociatia Hands Across romania (HAR), in parteneriat cu Consiliul Judetean Timis, Primaria Municipiului Timisoara si Ministerul Educatiei si Cercetarii, anunta deschiderea inscrierilor pentru Gala Inovatiei si Performantei in Invatamantul...

Asociația Hands Across România (HAR), în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării, anunță deschiderea înscrierilor pentru Gala Inovației și Performanței în...

(Japan) — Technology and Art Acknowledged for their innovative approach to blending technology and artistic expression.“Noh Yugao” and Japanese Ikebana (Japan) — Performing Arts Celebrated for their harmonious fusion...

Adina Rizea, director general adjunct al companiei Lemet, a fost recompensată în cadrul Galei Capital Femei de Succes 2025 pentru contribuția sa la digitalizarea proceselor de producție a obiectelor...

Primăria municipiului Galați va organiza Gala Excelenței în Educație pentru a premia peste 1.000 de elevi, studenți și profesori performeri ai anului școlar 2024-2025. Evenimentul va avea loc în...
Ellis Island Honors Society (EIHS) a acordat Medalia de Onoare Ellis Island pentru anul 2025, unui număr de 80 de personalități remarcabile, printre care se numără: Majestatea Sa Regina...
Industria filmului din China continuă să domine piața globală, conform celor mai recente date furnizate de Administrația Națională a Filmului. Veniturile de la box office au depășit deja marca...

Presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis, Florica Chirita, a participat joi, 13 martie, la editia anuala a Galei Investitorilor Italieni din romania – Timisoara, eveniment organizat de...

Filmul „Anora” a reușit să se impună ca marele câștigător de la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, în 2025. Din cele șase nominalizări, pelicula regizată de Sean...

Gala Premiilor Lugojene – ”Lugojeni cu care România se mândrește” – Premiile “Josif Constantin Drăgan” 2024 au avut loc joi, 19 decembrie 2024, la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”. Organizată...

Administrația municipală din Lugoj va sărbători performanțele remarcabile ale elevilor și sportivilor în cadrul unei gale a excelenței care va avea loc pe data de 16 decembrie. Evenimentul va...

Gala Premiilor Lugojene, eveniment devenit o tradiție emblematică pentru comunitatea lugojenilor, revine în 2024 cu cea de-a zecea ediție, după o pauză de cinci ani. Organizată de Fundația Europeană...

Universitatea de Vest din Timișoara a sărbătorit aseară cea de-a 10-a ediție a Galei Premiilor UVT, un eveniment festiv organizat în sala Operei Naționale Române din Timișoara, în cadrul...

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a fost gazda unui eveniment deosebit, Gala Cercetării 2024, care a reunit cadre didactice, cercetători și studenți într-o manifestare dedicată promovării rezultatelor obținute în cadrul...

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara s-a reunit în seara de 19 noiembrie 2024, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, pentru a recunoaște meritele și performanțele...

Anul acesta, Gala "Topul Firmelor" din județul Dâmbovița a avut loc într-un decor de excepție la Ballroom Del Ponte din Târgoviște. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie și...

Primăria comunei Șag a fost recent premiată pentru contribuția sa deosebită în dezvoltarea comunității prin investiții durabile, în cadrul Galei „romania eşti TU” din regiunea sud-vest a țării. Diploma...

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Gala Burselor ANIS, acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care recompensează cadrele didactice universitare care inovează în procesul...

Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș a avut loc în această seară la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș. Evenimentul a reunit 15.854 de...

Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș a avut loc vineri seara, reușind să adune reprezentanți de marcă ai comunității de afaceri, înalți oficiali ai Guvernului...