Manifestanții s-au oprit noaptea trecută în orașul Inđija (la 40 de kilometri de Belgrad), după ce au parcurs puțin peste jumătate din drumul de aproximativ 75 de kilometri în prima zi a acțiunii, pe care au preconizat să o încheie la sfârșitul zilei de 31 ianuarie chiar în orașul în care s-a prăbușit acoperișul gării pe 1 noiembrie 2024, ucigând 15 persoane și rănind grav alte două.
Studenții din Belgrad care mărșăluiesc spre Novi Sad au făcut o pauză în noaptea de joi spre vineri la Stara Pazova, aflată la 10 kilometri de Inđija – 30 ianuarie 2025.
Înainte cu 10 kilometri de Indija ei au făcut o oprire la Stara Pazova.
Pe tot drumul spre Novi Sad, studenții au fost întâmpinați de cetățeni care i-au ovaționat, care au claxonat la volan sau au ieșit din case pentru a le oferi apă și mâncare.
La Batajnica au fost primiți cu aplauze, dulciuri, răcoritoare…
Îți mai recomandăm
…dar și cu lacrimi.
Studenții care treceau pe lângă cetățenii din Batajnica au strigat „Vă mulțumim pentru sprijin” și i-au invitat pe localnici să li se alăture.
După un marș de peste șaptezeci de kilometri, studenții belgrădeni li se se vor alătura studenților din Novi Sad pe 1 februarie pentru a bloca cele trei poduri din acel oraș, scrie Associated Press.
Pe parcurs, susținătorii studenților au înființat stații de alimentare și au ridicat pancarte prin care au salutat „Pașii către justiție”.
„Studenții sunt eroii noștri” – mesaj de sprijin pentru studenții care merg pe jos la Novi Sad.
Protestatarii s-au confruntat în mod repetat cu atacuri, inclusiv asupra studenților, cu șoferi care au intrat cu mașinile în demonstrații, de două ori până acum.
La Belgrad, pe 31 ianuarie, o mașină a intrat într-un protest tăcut care avea loc în sprijinul victimelor de la Novi Sad.
Presa locală a scris că două femei au fost rănite în al treilea incident de acest gen în ultima săptămână, după ce mașinile au intrat în protestele studențești care au precedat marșul.
Furia a cuprins întreaga țară, zeci de mii de oameni ieșind în stradă ca parte a unei mișcări care cere o mai mare responsabilitate a puterii politice și justiție.
Principalele lor solicitări sunt ca autoritățile să ia mai multe măsuri pentru a stabili a cui este responsabilitatea penală și politică pentru prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad și să facă o anchetă amănunțită asupra atacului asupra studenților care au fost bătuți cu violență în timpul protestului.
Una dintre victime, o studentă, a suferit răni grave și se recuperează la spital în urma unei intervenții chirurgicale la cap.
Atacatorii nu au fost încă identificați.
Valul de proteste care a avut loc de la accident pune presiune pe președintele populist sârb Aleksandar Vučić, care se confruntă cu cea mai mare provocare de la preluarea mandatului în urmă cu un deceniu.
Vučić a declarat pe 29 ianuarie că partidul său de guvernământ va decide în următoarele 10 zile dacă va prezenta un nou guvern sau va convoca alegeri parlamentare anticipate.
Gara din Novi Sad a fost renovată de două ori în ultimii ani de un consorțiu condus de chinezi, format din patru companii.
Căile Ferate Sârbe au insistat că renovarea nu a inclus surmonta de beton care s-a prăbușit, dar unii experți au contestat acest lucru, în timp ce mulți oameni dau vina pe corupție și slaba supraveghere a construcțiilor.
Aleksandar Vučić, al cărui guvern a încercat să mențină legături strânse cu aliatul tradițional Rusia, promovând totodată speranțele de aderare a țării la Uniunea Europeană, a declarat că este gata să ofere o amnistie tuturor studenților și profesorilor care se confruntă cu acuzații penale în urma arestării lor în timpul recentelor proteste.
La începutul acestei săptămâni, premierul sârb Miloš Vučević și primarul din Novi Sad, Milan Đurić, au demisionat sub presiunea protestelor.
Guvernul susține că cererile studenților au fost îndeplinite, dar studenții nu sunt mulțumiți.
„La nivel de bază, da, unele cerințe au fost îndeplinite”, a spus Dimitrije, student la Universitatea din Belgrad.
„Dar nu cred că ei înțeleg esența acestor cereri”, a declarat el entru RFE/RL.
„Esența lor o reprezintă schimbarea sistemică, nu doar niște demisii. Deci, nu, cererile noastre nu au fost încă îndeplinite”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!
Subsemnata, Gabriela-Violeta IORDĂCHIȚĂ, președintele Organizatiei Județene Galați a Partidului S.O.S. ROMÂNIA, din data de 28.06.2022 și Secretar al Comitetului...
Folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Facem acest lucru pentru a îmbunătăți experiența de navigare și pentru a afișa anunțuri personalizate. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.