Proiectul de reabilitare a Parcului “Mircea cel Bătrân” prinde contur 🇪🇺 Proiectul „Reabilitarea Parcului Mircea cel Bătrân”, care a beneficiat încă din faza documentațiilor tehnice de finanțare europeană prin Programul Operațional Asistență Tehnică – POAT, prinde contur odată cu finalizarea primei faze a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție. ✅ Conform planurilor elaborate până la acest moment, parcul de la kilometrul „0” al Râmnicului va beneficia de modific…ări importante care îl vor transforma într-o zonă de mare interes pentru categorii de vizitatori dintre cele mai diferite. ℹ️ Principalele intervenții vor viza: 🔹 reconfigurarea accesului dinspre bulevardul Tudor Vladimirescu; 🔹 crearea unui nou acces (scări și ascensor) dinspre colțul de sud-est; 🔹 retrasarea unor alei; 🔹 montarea de echipamente noi de joacă, de mobilier urban adecvat, de pergole; 🔹 crearea unui sistem de iluminat public, atât în interior cât și perimetral (pentru punerea în valoare a zidului înconjurător); 🔹 plantarea de arbori, arbuști și flori de a căror îngrijire va fi responsabil un sistem automat de irigare. 👉 Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2021 – 2027. 🚵 Un alt proiect care a beneficiat de bani europeni prin POAT este cel de creștere a mobilității urbane pietonale și cicliste în municipiu, pentru care licitația de atribuire a proiectării a fost reluată, urmând a se finaliza la sfârșitul lunii martie; și acest proiect – prin care se intenționează realizarea a peste 46 de kilometri de piste de biciclete, a unor centre de închiriat biciclete și a trei punți pietonale și cicliste peste râul Olănești – urmează a fi depus pentru obținerea unei finanțări în cadrul POR 2021 – 2027. #fondurieuropenepentrurâmniceni #parculmirceacelbatran #pentruramniceni #ramnicuvalcea #valcea
Sursa si foto: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
În plus, ar putea să-ți placă