Reinventarea originalului: MINI Cooper Electric, o nouă perspectivă asupra mărcii

BY: stiridinromania.ro In Auto, STIRILE ZILEI
Reinventarea originalului: MINI Cooper Electric

Noul MINI aduce o serie de tehnologii şi inovaţii moderne într-o istorie bogată de 60 de ani, caracterizată de o tradiţie şi o imagine puternică. Această nouă generaţie adaugă funcţii care aduc universul experienţelor digitale, sisteme moderne de asistenţă şi un sistem de propulsie electric, oferind o mobilitate locală fără emisii. Astfel, noul MINI combină tradiţia mărcii cu viitorul complet electric.

Designul noii generaţii de modele MINI este modern, digital şi inconfundabil. Acest nou limbaj de design, numit “Charismatic Simplicity”, conferă fiecărui model MINI un caracter puternic şi individual, concentrându-se pe elementele esenţiale ale mărcii. Exteriorul modelelor MINI Hatch 3 uşi păstrează proporţiile caracteristice ale mărcii, oferind o imagine fascinantă cu caracteristici de design clasice. Detaliile precum mânerele discrete ale uşilor şi absenţa evazărilor pentru aripi şi semnalizatoare laterale susţin designul modern al exteriorului.

Partea frontală a noului MINI Cooper este caracterizată de farurile LED circulare emblematice MINI şi de noua grilă frontală octogonală. Acestea contribuie la imaginea distinctivă a mărcii. Partea laterală a modelului prezintă o abordare simplificată şi clar definită, iar secţiunea din spate are suprafeţe clare şi stopuri integrate discret. Linia puternic definită a umerilor conferă maşinii un aspect foarte puternic.

Modelul MINI Cooper electric este disponibil în patru linii de echipare diferite, fiecare cu propriile detalii şi accente distinctive. Interiorul maşinii este minimalist, digital, captivant şi cald, inspirat de clasicul Mini. Panoul de bord curbat prezintă suprafeţe textile şi materiale calde şi plăcute, creând o atmosferă confortabilă. Iluminarea ambientală extinsă şi scaunele disponibile în diferite variante completează imaginea modernă a interiorului.

Noul MINI aduce o combinaţie perfectă între tradiţia mărcii şi tehnologia inovatoare, oferind o plăcere a condusului fără emisii locale. Această nouă generaţie de modele reprezintă un pas important în direcţia complet electrică a mărcii şi promite să ofere o experienţă unică şi captivantă în mediul urban., a transmis astăzi www.press.bmwgroup.com.

 

Noul MINI adaugă un pachet de tehnologii şi inovaţii moderne pe o
istorie bogată de 60 de ani definită de o tradiţie şi imagine
puternică. Poveste mărcii se construieşte printr-un automobil care
oferă cea mai mare utilizare posibilă a spaţiului pentru pasageri, în
ciuda dimensiunilor exterioare compacte, totul împachetat într-un
design unic, puternic conturat de evoluţia generaţiilor. Noul MINI
adaugă funcţii ce aduc universul experienţelor digitale, sisteme
moderne de asistenţă şi un sistem de propulsie electric care
garantează o mobilitate locală fără emisii. Prin urmare, a cincea
generaţie este un MINI tipic şi, în acelaşi timp, simbolizează
viitorul complet electric al mărcii.

 

“Cu propulsia electrică şi designul purist, noul MINI Cooper se
potriveşte perfect pentru un stil de viaţă urban. În cea de-a cincea
generaţie a MINI Cooper, combinăm ADN-ul MINI tradiţional cu
tehnologia inovatoare, de avangardă, permiţând în acelaşi timp
plăcerea condusului fără emisii locale, atât de tipică MINI”,
declară Stefanie Wurst, directorul MINI.

 

Charismatic Simplicity: noul limbaj de design MINI

Designul noii generaţii de modele MINI este modern, digital şi
inconfundabil. Cu noua familie MINI, brandul duce plăcerea condusului,
experienţa de utilizator şi o atitudine responsabilă într-o nouă eră.
Această transformare de amploare pe drumul spre a deveni un brand
complet electric până în 2030 se reflectă în designul autentic al
noilor modele, combinând tehnologia de avangardă cu elemente puternic
înrădăcinate în istoria mărcii.

 

“Inspiraţi de istoria noastră, am dezvoltat propriul nostru
limbaj de design, definindu-ne ADN-ul. Îl numim «Charismatic
Simplicity». Ideea din spatele acestuia este un design care conferă
fiecărui model MINI nou un caracter puternic, individual şi se
defineşte printr-un limbaj de design clar, redus, concentrat intuitiv
pe elementele esenţiale ale mărcii”, declară Oliver Heilmer,
directorul MINI Design.

 

Exterior: reducere maximă la esenţial

În noua generaţie de modele, MINI Hatch 3 uşi întruchipează nucleul
mărcii. Cu sistemul său de propulsie electric, noul MINI Cooper este
orientat în mod clar către plăcerea condusului urban, transportând
caracterul modelului emblematic în viitorul electric al mărcii.

 

Silueta dinamică şi compactă prezintă proporţiile MINI
caracteristice: console scurte, capotă scurtă şi ampatamentul lung cu
roţile mari. Aceste elemente oferă celei de-a cincea generaţii de
modele MINI Cooper o imagine fascinantă cu caracteristici de design
clasice. În acelaşi timp, aceste elemente subliniază caracteristicile
dinamice şi caracterul urban ale noului model.

 

Detalii precum mânerele discrete ale uşilor şi absenţa evazărilor
pentru aripi şi semnalizatoarele laterale clasice susţin designul
modern al exteriorului, oferind suprafeţelor forme clare şi elegante.
Reducerea la elementele esenţiale pune şi mai mult accent pe culoarea
exterioară a caroseriei. În acest fel, caracteristicile tipice de
design MINI, cum ar fi diviziunea vizuală în trei volume a caroseriei,
suprafaţa ferestrelor de jur-împrejur şi plafonul contrastant, au un
impact mai mare, ajutând noul stil de design să aibă efect.

 

 

 

Parte frontală atractivă o imagine modernă: faruri MINI LED cu
moduri Signature

La noua generaţie de modele, partea frontală a modelului MINI Cooper
electric este caracterizată din nou de farurile circulare emblematice
MINI şi de grila. Acestea contribuie împreună la imaginea distinctivă
MINI. Noua grilă frontală octogonală, cu conturul său filigran, este o
evoluţie de la generaţia anterioară, hexagonală. În loc de crom, noua
culoare de accent Vibrant Silver adaugă exteriorului o linie mai elegantă.

 

Luminile de zi ale farurilor LED vin cu o tehnologie în premieră şi o
imagine modernă. Grafica luminoasă orizontală face parte din echiparea
Essential. Opţional, se poate comuta între trei designuri de lumini de
zi, pentru un plus de personalitate. În plus, toate modurile de lumină
încep şi se termină cu o animaţie special orchestrată de bun venit şi
rămas bun. Aceasta adaugă un nou element de a interacţiona cu modelul
MINI chiar şi înainte de a intra în automobil.

 

Detalii reduse pentru o prezenţă puternică şi performanţă
dinamică sporită

Ca şi în cazul designului caroseriei, farurile nu mai sunt încadrate
cu elemente cromate. Astfel, secţiunea frontală are o expresie mai
clară. Împreună cu curbele tipice capotei şi designul clar al
spoilerului faţă, noul MINI Hatch 3 uşi are un aspect distinct şi
sportiv. Această impresie este susţinută de lăţimea ecartamentului
automobilului şi de concavitatea dinamică a pasajelor roţilor.

 

Imaginea laterală a noului MINI Cooper vine, de asemenea, cu o
abordare simplificată şi clar definită. Pentru prima dată, modelul
apare fără bandă neagră de jur-împrejur din zona montanţilor Reducerea
numărului de componente aduce culoarea caroseriei în prim plan,
asigurând astfel o prezenţă puternică. Pragurile negre apropie vizual
MINI Cooper de drum. Automobilul combină o interpretare modernă a
designului MINI distinctiv cu proprietăţi aerodinamice remarcabile.
Coeficientul Cd de 0,28 este remarcabil pentru segmentul maşinilor
mici şi face ca MINI să fie extrem de eficient.

 

Noua estetică MINI oferă şi secţiunii din spate o imagine modernă, cu
suprafeţe clare şi stopuri integrate discret. Blocurile optice
verticale rememorează luminile MINI clasice şi pot fi comutate în
diferite moduri, la fel ca luminile de zi. A treia lumină de frână şi
stopul de ceaţă sunt integrate discret în designul spatelui,
subliniind calitatea înaltă a secţiunii sculptată modern. Linia
puternic definită a umerilor conferă noului MINI Cooper un aspect
foarte puternic. O bandă neagră atractivă la nivelul mânerului divide
secţiunea spate, orientarea sa orizontală evidenţiind laţimea
automobilului şi imaginea sportivă.

 

Patru decoraţiuni individuale pentru şi mai mult caracter

Modelul MINI Cooper electric este disponibil în patru linii de
echipare diferite. Linia Essential este evidenţiată de o abordare
simplificată, şi aduce în prim plan o serie de detalii precum logo-ul
în noua culoare Vibrant Silver. Noua gamă de culori subliniază
modernitatea noului logo şi vine cu accente pozitive cu tonuri
strălucitoare precum Sunny Side Yellow.

 

În timp ce linia Classic este definită în primul rând la interior,
cea Favoured include detalii deosebit de expresive la exterior.
Această variantă de echipare oferă noul design Spray-Tech, opţional,
al acoperişului Multitone distinctiv al mărcii, cu o combinaţie de
trei culori diferite, precum şi o grilă frontală în Vibrant Silver.

 

Linia John Cooper Works pune un accent maxim pe imaginea sportivă al
MINI Cooper electric, cu un design distinctiv atât în faţă, cât şi în
spate. Cadrul grilei frontale şi sigla în negru, acoperişul
contrastant în Chili Red – inspirat de motorsport – şi dungile capotei
specifice JCW, în roşu sau negru, oferă accente vizual distinctive.

 

Interior: minimalist, digital, captivant şi cald

La interior, designul zonei frontale este un omagiu al faimosului
design minimalist al clasicului Mini. Pentru primul model din 1959,
inventatorul Mini, Alec Issigonis, a proiectat un interior cu un grup
de instrumente rotund în centru şi bara de comutatoare caracteristică
dedesubt. La noul MINI Cooper, tocmai aceste două elemente, în
combinaţie cu volanul, sunt cele care structurează interiorul cu
designul său clar şi simplificat. Reducând totul la esenţial, noul
interior remarcă printr-un număr mai mic de componente care sunt
proiectate şi implementate inteligent, folosind tehnlogii de ultimă.
În spatele volanului, Head-Up Display opţional asigură că tot
conţinutul relevant apare în câmpul vizual al conducătorului. Prin
urmare, tabloul de bord nu necesită un ecran suplimentar, deci
deschide câmpul vizual spre înainte.

 

Panoul de bord curbat, de dimensiuni ample, prezintă pentru prima
dată suprafeţe textile. Materialele calde şi plăcute caracterizează
noua atmosferă confortabilă din interiorul MINI Cooper. Un proces de
tricotat special dezvoltat este utilizat pentru a crea structura
textilă uşor de întreţinut , în design bicolor, din poliester
reciclat. Există o gamă de culori diferite pentru suprafeţele textile
şi scaune, în funcţie de designul liniilor de echipare. Pentru a face
tabloul de bord cât mai subţire şi asigura un spaţiu interior cât mai
mare, gurile de ventilaţie sunt foarte plate.

 

Liniile clare şi spaţiul generos pentru locurile din faţă conferă
interiorului un o imagine modernă, în timp ce plafonul panoramic din
sticlă, disponibil opţional, face interiorul deosebit de luminos şi
prietenos. Iluminarea ambientală extinsă contribui la atmosferă
specială a interiorului. Scaunele sunt disponibile într-o versiune de
bază şi într-o variantă JCW, cu panouri laterale care sunt laminate cu
material textil de înaltă calitate, care acoperă butoanele de reglare.
Cotiera, montată pe scaunul conducătorului, elimberează şi mai mult
spaţiu în zona consolei centrale. Partea din spate a automobilului e
definită de simplitate şi confort maxime, în timp ce accesoriile de
încărcare pot fi depozitate convenabil într-un spaţiu suplimentar
aflat sub podea, în portbagaj. Prin rabatarea banchetei într-un raport
de 60:40, portbagajul poate fi extins flexibil de la volumul standard
de 200 de litri pentru a oferi o capacitate de până la 800 de litri.

 

MINI Interaction Unit: ecranul OLED de înaltă rezoluţie
revoluţionează experienţa de utilizator

Ecranul OLED central stabileşte un nou etalon prin rezoluţia înaltă.
La fel ca instrumentul rotund din modelul predecesor, noul monitor
central este caracteristica definitorie a interiorului. Ca grup de
instrumente, MINI Interaction Unit este un centru atât al experienţei,
cât şi al confortului. Datorită sistemului de operare MINI 9, toate
funcţiile automobilului pot fi operate intuitiv cu control tactil sau
vocal. Ecranul din cockpitul reproiectat a fost mutat mai aproape de
conducător, astfel încât acesta poate fi accesat foarte convenabil.
Diametrul ecranului tactil subţire, cu o margine de sticlă de înaltă
calitate, a crescut la 240 mm. Logica sa de funcţionare aminteşte de
standardele cunoscute de la smartphone-uri.

 

Prezentarea grafică a conţinutului este modernă şi se concentrează pe
elementele esenţiale. Zona superioară conţine informaţii relevante
legate de automobil, cum ar fi viteza şi starea bateriei. Când este
apăsat indicatorul de viteză, apare un afişaj mare, cu vitezometru pe
tot ecranul, care pune un accent clar pe condus.

 

În meniul Home, celelalte widgeturi sunt afişate în miniatură în
stânga şi în dreapta funcţiei curente de meniu. Ele pot fi afişate şi
selectate prin glisarea orizontală. În zona inferioară a ecranului
OLED, elementele de meniu Navigation, Media, Phone şi Climate pot fi
selectate direct în orice moment. Toate celelalte funcţii pot fi
accesate prin meniu, în acelaşi mod ca la un smartphone. Ecranul
revine la setarea implicită prin intermediul butonului de pornire.

 

O experienţă MINI cu totul nouă: noile moduri MINI Experience

Modurile MINI Experience – Core, Green şi Go-Kart -, fiecare cu
designul specific al interfeţei de utilizator, sunt disponibile
standard, cu până la patru moduri suplimentare disponibile cu
echipamentul opţional MINI Experience Modes. Proiectorul MINI opţional
de pe spatele ecranului OLED scufundă tabloul de bord în scheme de
culori şi modele potrivite. Interacţiunea dintre proiecţie, iluminarea
ambientală şi MINI Interaction Unit are ca rezultat o experienţă
unică, captivantă, care se extinde în panourile uşilor.

 

Această experienţă de utilizator captivantă face interiorul şi mai
expresiv pe baza unor soluţii noi, dând astfel naştere la opţiuni de
personalizare complet noi la noul MINI Cooper. În modul Personal, de
exemplu, o imagine selectată individual poate fi setată ca fundal al
ecranului prin intermediul aplicaţiei MINI. Culorile dominante ale
imaginii se extind apoi pe suprafeţele tabloului de bord textil prin
intermediul unui selector digital de culori. De asemenea, culoarea
iluminării ambientale de sub tabloul de bord şi din oglinda exterioară
este de asemenea sincronizată cu imaginea de fundal.

 

Fiecare mod are un fundal şi o schemă grafică special. Când unul
dintre cele şapte moduri este selectat, ecranul preia configraţia şi
aplicaţiile relevante. În modul Go-Kart există un accent extrem de
dinamic asupra ADN-ului de curse al MINI, de exemplu. Ecranul şi
interiorul în ansamblu prezintă culorile antracit şi roşu, iar
afişajele analogice specifice dinamicii completează acest mod MINI
Experience inspirat de John Cooper Works. Modul Vivid se bazează pe
culorile copertei de album pentru iluminarea ambientală. Modurile Core, Green, Timeless, Balance şi Personal
sunt de asemenea disponibile pentru selecţie în funcţie de dispoziţie
şi nevoi personale.

 

Pur şi simplu MINI tipic: bara de comenzi reproiectată

Sub planşa de bord, designul noului MINI
Cooper este simplu şi clar definit. Aici, unul dintre factorii-cheie
este bara de comenzi nou proiectată. Cele mai importante funcţii de
condus (frâna de parcare, selectorul de viteze, butonul de
pornire/oprire, comutatorul modurilor Experience, controlul volumului)
sunt accesibile direct. Fiecare elemnt are un design individaul.

 

Opţiunile de selecţie directă de pe bara de comenzi elimină nevoia de
schimbare a vitezei, astfel că noul MINI Cooper oferă mai mult spaţiu
de depozitare în consola centrală. Pe lângă suporturile pentru pahare
lărgite, există şi un compartiment mare de depozitare deschis. Acesta,
cu suprafaţă tricotată şi curea textilă, este disponibil standard în
linia Favoured. Smartphone-urile pot fi încărcate wireless în zona din
partea frontală a consolei şi sunt mai uşor de găsit datorită zonei
centrale de stocare.

 

 

Patru decoraţiuni nou proiectate pentru un aspect individual

În conformitate cu simplificarea
consecventă a interiorului, noul concept contemporan de culoare şi
material este şi el minimalist. Sunt
utilizate numai materiale nou dezvoltate, de înaltă calitate şi
ecologice. Planşa de bord şi panourile uşilor cu suprafeţe tricotate
din poliester reciclat creează o atmosferă plăcută, punând în acelaşi
timp accentuări specifice prin designul lor în două tonuri. Patru
decoraţiuni nou proiectate transmit o imagine caldă la interior.
Începând cu linia Classic, volanul de bază cu două braţe este înlocuit
cu o versiune cu trei braţe, cu o nouă curea textilă în braţul de la
ora şase.

 

Linia Essential prezintă un interior simplificat. Scaunele sport
negre cu material textil multiton cu model distinct se armonizează cu
o bandă textilă colorată pe bord. Anumite părţi funcţionale din
interior şi exterior sunt evidenţiate cu noua culoare de accent
Vibrant Silver. La exterior, de exemplu, sigla apare în noua culoare,
contrastând puternic cu grila frontală octogonală de culoare neagră.

 

În linia Classic, MINI foloseşte pentru prima dată un material textil
modern, tricotat 2D, în interiorul unui automobil de serie. Pe tabloul
de bord şi mânerele uşilor, materialul tricotat negru în două tonuri
oferă un contrast fascinant cu scaunul din piele sintetică de înaltă
calitate. Este disponibil în gri şi negru, cu un model croşetat
perforat, în timp ce partea laterală contrastează prin materialul
textil albastru.

 

Linia Favoured modernă, de înaltă calitate, este cea mai expresivă
opţiune, prezentând un model croşetat în două tonuri pe panoul de bord
din material textil tricotat. Disponibil în două culori şi cu cusături
decorative tradiţionale, scaunele sport Vescin perforate completează
acest interiorul. Exteriorul cu grila frontală în Vibrant Silver poate
fi combinat într-un mod potrivit cu noul plafon Spray-Tech, care
prezintă o combinaţie de trei culori diferite.

 

Linia JCW oferă cea mai sportivă interpretare a noului concept de
material. Combinat cu material textil tricotat multicolor şi piele
sintetică neagră cu cusături roşii, scaunul JCW cu geometria sport
face o trimitere al conceptului de culoare al tabloului de bord şi al
ornamentelor uşilor. Un design distinct în faţă şi în spate
evidenţiază, de asemenea, ADN-ul de curse al liniei la exterior, grila
şi logo-ul automobilului în negru lucios subliniind impresia generală
puternică. Dotările opţionale includ un acoperiş Chili Red contrastant
şi benzi roşii sau negre de capotă specifice JCW.

 

“Hey MINI!”: primul Asistent Personal Inteligent MINI

La noul MINI Cooper, numeroase funcţii pot fi controlate folosind
primul asistent vocal complet al mărcii. Asistentul Personal
Inteligent MINI poate fi activat cu mesajul de salut “Hey
MINI” sau folosind butonul push-to-talk de pe volan.
Interacţiunea controlată prin voce are loc pe ecranul OLED rotund sub
forma unei animaţii de elemente grafice, scris şi un avatar. Pentru
vizualizare, utilizatorii au opţiunea de a alege între
“MINI” – o reprezentare stilizată a unui MINI – sau
“Spike”, deja familiar pentru mulţi fani MINI. Comunicarea
cu acest partener virtual de călătorie este deosebit de reală datorită
recunoaşterii vocale îmbunătăţite. Pentru a asigura o comunicare
nanturală clară, comenzile sunt procesate instantaneu şi vizualizate
pe ecran. În acest fel, conducătorul poate controla prin comandă
vocală navigaţia, telefonia, divertismentul şi numeroase alte funcţii
ale automobilului.

 

În timpul interacţiunii dintre utilizator şi automobil, Asistentul
Personal Inteligent MINI învaţă continuu din manevrele repetitive.
Bazându-se pe date geografice, de exemplu, automobilul poate învăţa să
deschidă automat geamul atunci când intră într-o parcare, pentru
accesarea butonului de deschidere al barierei, de exemplu. Acest lucru
face ca rutinele de zi cu zi să fie mai convenabile şi mai personale.

 

MINI se conectează: noul sistem de
operare MINI 9

Noul limbaj de design “Charismatic Simplicity” se reflectă
şi în estetica interfeţei de utilizator, care reuneşte elemente
funcţionale şi emoţionale. Designul redus foloseşte o grafică complet
nouă pentru a crea un aspect foarte modern. Elementele statice şi
dinamice se îmbină în mod natural în forma circulară a ecranului OLED,
urmând o structură clară. Microanimaţiile completează interacţiunea
deja extrem de intuitivă dintre conducător şi instrumentul central şi
subliniază caracterul digital al noii familii MINI.

 

Sistemul de operare MINI 9 este o dezvoltare internă de către BMW
Group şi se bazează pe o stivă de software Android Open Source Project
(AOSP). Operarea este intuitivă şi respectă standardele familiare din
electronicele de larg consum.

 

În centrul ecranului se află meniul de pornire, unde conţinutul
personalizat poate fi selectat prin glisare în lateral. În secţiunea
inferioară a ecranului se află bara de stare fixă care conţine
elementele de meniu “Navigation”, “Media”,
„Telephony”, “All Apps” şi, în funcţie de situaţie,
“Home”, care pot fi selectate direct. Glisarea în sus de la
marginea inferioară a ecranului dezvăluie o bată de instrumente, un
proces cu care clienţii vor fi familiarizaţi de la multe dispozitive
electronice de larg consum. Funcţiile preferate pot fi stocate aici şi
apelate din nou rapid, de exemplu destinaţii de navigaţie, posturi de
radio, dar şi funcţii de meniu. Bara de instrumente poate fi activată
şi prin intermediul butonului stea de pe volanul multifuncţional. Zona
de sus a ecranului este rezervată pentru conţinut relevant pentru
condus, cum ar fi viteza automobilului şi informaţii importante despre
starea acestuia. Disponibil opţional, Head-Up Display arată cele mai
importante informaţii pentru conducător în câmpul său vizual.

 

Temperatura pentru conducător şi pasagerul din faţă este afişată
permanent pe marginea din stânga şi din dreapta a ecranului. Setările
de control al climatizării sunt integrate în MINI Interaction Unit şi
pot fi ajustate întotdeauna pe stratul superior prin atingere sau
comandă vocală.

 

În funcţie de modul Experience selectat, o singură atingere pe
afişajul vitezei transformă întreaga MINI Interaction Unit într-un
vitezometru tipic MINI.

 

“Noul sistem de operare MINI 9 se caracterizează printr-o
operare tactilă simplă, emoţionantă, specifică MINI. Împreună cu noua
MINI Navigation bazată pe cloud pentru calculul foarte precis şi rapid
al traseului, conectivitatea de mare viteză şi capacitatea 5G
opţională, noul MINI Cooper face un salt uriaş în lumea digitală,
subliniind astfel moştenirea charismatică a mărcii”, spune
Stefanie Wurst, directorul MINI.

 

În timpul condusului, pachetul MINI Navigation complet împreună cu
pachetul MINI Connected opţional oferă suport sub formă de vizualizări
3D realiste în situaţii de intersecţii complexe, afişarea situaţiei
curente a traficului chiar şi fără ghidarea pe traseu rută, informaţii
despre opţiunile de parcare, inclusiv opţiunile de plată digitală, şi
multe altele. În plus, este disponibilă o funcţie opţională de
realitate augmentată pentru navigaţie. O rută optimizată pentru
încărcare poate fi calculată pentru MINI Cooper electric imediat după
introducerea destinaţiei.

 

În plus, MINI Connected Upgrades permit rezervări flexibile pentru
funcţii suplimentare ale automobilului – pur şi simplu digital.
Împreună cu pachetul MINI Connected disponibil opţional, MINI
Connected Store oferă acces la o varietate în continuă evoluţie de
aplicaţii practice şi distractive, inclusiv jocuri, muzică şi
streaming video. Noua aplicaţie AirConsole oferă o formă unică de
jocuri în automobil pentru toţi pasagerii, în care smartphone-ul
devine controlerul jocului pe ecranul OLED.

 

Noile sisteme de asistare a condusului uşurează viaţa de zi cu zi

Pe lângă funcţiile de parcare automată oferite de Parking Assistant,
noul Parking Assistant Plus, disponibil opţional, face procesul de
parcare şi mai uşor. Datorită celor 12 senzori cu ultrasunete şi celor
patru camere surround-view, automobilul poate identifica mai clar
posibilele locuri de parcare şi poate chiar să controleze complet
independent manevre de parcare în spaţiu limitat. În plus, un proces
de parcare manuală poate fi transferat în orice moment către Parking
Assistant Plus. Modul Explore oferă o soluţie convenabilă, unică
pentru acest segment de automobile, permiţând noului MINI Cooper să
fie parcat pur şi simplu folosind un smartphone dacă spaţiul lateral
este prea limitat pentru acces.

 

Opţiunea inovatoare MINI Digital Key Plus cu comunicare UWB foloseşte
smartphone-ul şi pentru a asigura o interacţiune şi mai simplă cu
automobilul. Astfel, smartphone-ul se transformă într-o cheie,
permiţând deschiderea automată a maşinii. Proiecţia de bun venit a
farurilor şi stopurilor începe de îndată ce conducătorul se află la
mai puţin de trei metri de maşină; uşile sunt deblocate când
conducătorul se află la mai puţin de un metru şi jumătate. Cheia
digitală poate fi transferată către diferiţi utilizatori şi
înlocuieşte predarea cheii clasice a automobilului pentru un
car-sharing mai simplu.

 

Aplicaţia MINI oferă şi alte funcţii care măresc siguranţa
utilizatorului. Cu opţiunea Remote 360, de exemplu, împrejurimile
automobilului parcat pot fi vizualizate în aplicaţia MINI. O cameră
din interior oferă o vedere a acestuia. În plus, funcţia Snapshot
oferă posibilitatea de a surprinde momentele împărtăşite într-o
fotografie şi de a le încărca prin WiFi direct pe smartphone.

 

Sentiment go-kart îmbunătăţit datorită tehnologiei de
propulsie electrificate

Noul MINI Cooper combină mobilitatea locală fără emisii şi plăcerea
condusului electric. Cu un sistem de propulsie complet nou,
automobilul este disponibil în varianta Cooper E, dar şi Cooper SE, cu
o putere şi o autonomie mai mari.

 

Motorul electric de 135 kW/184 CP al MINI Cooper E generează un cuplu
de 290 Nm, accelerând automobilul de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde.
Cu o putere de 160 kW/218 CP, MINI Cooper SE sprintează de la 0 la 100
km/h în 6,7 secunde, având un cuplu maxim de 330 Nm. Autonomia
determinată conform ciclului de testare WLTP este de până la 305 de
kilometri pentru MINI Cooper E pe baza bateriei de înaltă tensiune cu
o capacitate de 40,7 kWh. La MINI Cooper SE, autonomia calculată
creşte până la maximum 402 kilometri datorită unei capacităţi a
bateriei de 54,2 kWh.*

 

Dinamica excelentă oferă o mobilitate confortabilă şi sportivă

Lăţimea ecartamentului şi ampatamentul uşor crescute oferă baza
pentru o dinamică excelentă. Automobilul este echipat cu un sistem de
suspensie şi amortizare care este reglat pentru o manevrabilitate
dinamică. Combinat cu sentimentul de direcţie precisă tipică MINI,
frânele puternice şi un centru de greutate coborât datorită bateriei
de înaltă tensiune instalată în podea, noul MINI Cooper sporeşte
confortul de zi cu zi.

 

Cu suporturi stabilizatoare cu preîncărcare mare pe punţi,
conducătorul experimentează un răspuns semnificativ îmbunătăţit al
caroseriei în virajele dinamice, precum şi un câştig valoros în
precizia şi acurateţea direcţiei. Rezultatul este o susţinere
excelentă a caroseriei combinată cu confortul lin al rulării. De
asemenea, MINI Cooper este echipat cu un lonjeron pentru o experienţă
de condus şi mai sportivă.

 

Cu diametrul anvelopelor crescut la 635 mm, MINI Cooper are o
prezenţă vizuală mai puternică, oferind în acelaşi timp performanţe
dinamice şi confort îmbunătăţite. În plus, lăţimea anvelopei pentru
jantele de 17 inchi şi 18 inchi, disponibile opţional, este mărită cu
10/20 mm, la 205/225 mm pentru a sublinia sentimentul go-kart tipică
MINI. Dimensiunile jantelor disponibile variază de la 16 la 18 inchi.

 

Configurarea precisă a direcţiei şi a tuturor sistemelor de control
al stabilităţii, pentru a asigura atât un condus confortabil, cât şi
unul sportiv, garantează o experienţă excepţională în toate situaţiile
de condus.

 

Noile moduri MINI Experience asigură plăcerea personalizată a condusului

Diversele moduri MINI Experience pot fi activate printr-o apăsare a
comutatorului “Experiences”. Modul GO-KART subliniază ADN-ul
de curse al MINI Cooper într-un mod deosebit de emoţionant, de
exemplu, ajustând agilitatea şi stabilitatea configuraţiei şasiului.
În acest mod, proiectorul din spatele ecranului OLED central luminează
şi cockpitul în nuanţe de antracit şi roşu inspirate de John Cooper
Works. Totodată, alte opţiuni individuale de setare permit
configurarea răspunsului direcţiei şi a limitelor de intervenţie ale
controlului tracţiunii pentru a asigura o plăcere şi mai mare la volan.

 

În schimb, modul Green optimizează eficienţa transmisiei, orientând
motorul electric spre autonomia maximă pe baza diferiţilor parametri.
Gestionarea îmbunătăţită a generării la noul MINI Cooper este unul
dintre factorii care contribuie aici: aceasta furnizează energia în
exces către baterie la frânare sau la coasting, crescând astfel
autonomia automobilului. Vizualizările permit să se înţeleagă mai uşor
condiţiile de condus şi influenţa lor asupra autonomiei maşinii.
Recomandările pentru un condus mai efiecient şi un contor de putere
cresc motivaţia pentru condus economic într-un mod distractiv. De
exemplu, conducătorul poate înţelege în mod specific efectul
comportamentului lor prin obţinerea de “autonomie bonus”.

 

Aceste experienţe captivante de condus sunt îmbunătăţite de
universuri acustice complet noi create de MINI Sounds digitale.
Repertoriul include sunete de condus complet noi în interior, un sunet
inconfundabil al mărcii MINI ca semn de identificare, jingle-uri
pentru noile moduri MINI Experience şi 30 de semnale sonore noi pentru
funcţii de informare şi avertizare. Acest lucru creează o
caracteristică distinctivă de recunoaştere care este tipică pentru
MINI şi la nivel acustic.

 

Încărcare simplificată şi eficientă a bateriei

Bateria de la MINI Cooper poate fi încărcată prin curent alternativ
cu 11 kW. Încărcarea rapidă cu curent continuu este posibilă la MINI
Cooper E cu 75 kW şi la Cooper SE cu până la 95 kW. La o staţie de
încărcare rapidă, acest lucru permite încărcarea bateriei de la 10% la
80% în mai puţin de 30 de minute. În funcţie de condiţiile meteo,
navigaţia activă prin MINI Navigation asigură că bateria de înaltă
tensiune atinge temperatura ideală pentru o încărcare eficientă în
avans. Acest lucru poate reduce semnificativ timpul de încărcare, în
special la temperaturi exterioare scăzute.

 

Pentru un proces de încărcare transparent şi simplu, clientul poate
optimiza încărcarea bateriei automobilului prin setări uşor de
înţeles. Ora de începere a încărcării poate fi selectată sau se poate
seta, de exemplu, o anumită fereastră de timp pentru încărcare. De
asemenea, un anumit nivel-ţintă pentru capacitatea bateriei poate fi
determinat în prealabil. Precondiţionarea şi încărcarea poate fi
setată să fie finalizată până la o oră de plecare selectată, iar
interiorul automobilului poate fi climatizat la temperatura dorită
până la această oră.

 

Aplicaţia MINI oferă o imagine de ansamblu convenabilă asupra
procesului de încărcare, chiar dacă clientul nu se află în apropierea
automobilului. Aceasta oferă detalii despre starea curentă a bateriei,
un plan de traseu optimizat pentru încărcare şi istoricul de încărcare
– inclusiv toate costurile şi economiile.

 

* Datele tehnice specificate sunt provizorii.



Acest articol a fost scris de inteligență artificială Chat GPT, unele date pot fi incorecte. Pentru stirea originala, verificati sursa: Link catre sursa

Sursa si foto: www.press.bmwgroup.com




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Campionii la Șah Rapid în 2024

Evenimentul de Șah Rapid din 2024 a adus în prim plan micii campioni ai acestei competiții. Printre aceștia se...

Read More...

Victorie în primul derby al finalei mici

Echipa masculină de baschet a Rapidului a obținut o victorie importantă în primul derby al finalei mici a campionatului...

Read More...

Balansul caloric: cheia unei vieți sănătoase

Balansul caloric: cheia unei vieți sănătoase Balansul caloric este un concept fundamental în ceea ce privește menținerea unei vieți sănătoase...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro