Radio România – 95 de ani de pasiune și creație

Acum, la celebrarea a 95 de ani de existență pe tărâmul culturii și informației valide a Postului Radio România, deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a scris un text inspirat, o scurtă trecere literară, sensibilă și sinceră prin noianul de nume celebre care, prin talentul, pasiunea și creația lor au construit această instituție fanion al mediei românești.

„95 de ani înseamnă de două ori vârsta pe care o am. Undele scurte care au venit, în timp, dinspre strada Nuferilor devenită general Berthelot, au fost dintre cele mai longevive în educația mea.

Copilăria mea a fost bătrânețea comunismului. Când mă trezeam duminica dimineața și așteptam vocea inconfundabilă a Alexandrinei Halic, la ora Teatrului Radiofonic pentru copii. Tom Sawyer, Huckleberry Finn și atâția alții, așa cum mai târziu am “întâlnit” întâi vocile marilor noștri actori, înainte de a-i vedea la televizor sau a-i cunoaște in carne si oase.

De neuitat rămâne pentru mine, desigur, “Fotbalul minut cu minut” al copilăriei mele, dintre cele mai frumoase povești care mi-au marcat acei ani, cu vocile lui Gheorghe Minoiu, Ion Ghițulescu, Teoharie Coca-Cozma, Sebastian Domozină, Nicolae Secoșan, Teodor Mateescu, Dan Voicilă, Ilie Dobre, Corneliu Mihăilescu si toți ceilalți.

Le recunoșteam vocile, știam stadioanele de pe care relatează. În noaptea mare când Craiova a jucat la Lisabona, cu Benfica, pentru că nu se televiza si pentru ca meciul era la miezul nopții la noi, din pricina fusului orar, părinții mei au încercat să mă păcălească și să adorm. Am visat însă că joacă Universitatea și m-am trezit, în jurul radioului, unul din cele mai cu suflet obiecte pe care le-am avut vreodată.

Ani mai târziu, la Mondialul din America, lângă radio am plâns, după meciul cu Suedia, pentru că înțelesesem că nu vom mai putea fi niciodată campioni mondiali, în timpul vieții noastre. Cenzura nu se simțea atât de tare la radio. Poate și pentru că tot dinspre radio, de la radio Europa liberă sau Vocea Americii, se auzea Speranța.

Apoi, după Revoluție, Matinalul și vocile lui Paul Grigoriu, Ion Ghitulescu, Teoharie Coca Cozma sau Octavian Vintilă. Revista presei făcută de Anca Florea. Sau cronica parlamentară a lui Dionisie Șincan. Să nu uit de cele cinci minute de sport de pe altă planetă aduse de Ovidiu Ioanițoaia la magazinul sportiv care era luni seara. Sau de vocea gravă a lui Eugen Preda. Sau, mai târziu, de neuitatele Invitații ale Eutherpei ale nemuritorului Iosif Sava, profesorul atâtor generații.

Arhiva Radio România este o parte esențială a identității acestei țări. Vocile marilor săi scriitori și creatori, momente unice de istorie a clipei eternizate. Radio România e o formă de a păstra memoria și de a cultiva emoție si sensibilitate.

La mulți ani Radio România și tuturor celor care, cu talent și generozitate, duc această poveste mai departe”, a scris, pe pagina sa de facebook, deputatul Ionuț Vulpescu.