Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Analiza făcută în această dimineață împreună cu mai mulți colegi din Guvern arată că sunt…

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Articole



Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Analiza făcută în această dimineață împreună cu mai mulți colegi din Guvern arată că suntem pe drumul cel bun în privința absorbției fondurilor europene puse la dispoziția României prin diferitele instrumente de finanțare. Peste 8.500 de contracte în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro au fost semnate pentru a fi finanțate prin #Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, am adus clarificările necesare pentru aprobarea celei …de a doua cereri de plată în valoare de 3 miliarde de euro și continuăm programul de reforme pentru pregătirea celei de a treia cereri de plată. Pentru #cadrulfinanciar2014-2020, ne apropiem de 80% rata absorbției. Vom asigura cadrul legal necesar astfel încât, până la sfârșitul anului, să ne atingem obiectivul asumat de atragere a minimum 90% din fondurile puse la dispoziția României pentru această perioadă de programare, având în vedere că suntem în al treilea an de complementaritate. Pregătim foarte serios absorbția pentru fondurile din #cadrulmultianual2021-2027, un volum de finanțare de 46 de miliarde de euro pentru infrastructura de transport, de sănătate, de educație, inclusiv fondurile alocate pentru persoanele și familiile aflate în situație vulnerabile. Completăm legislația pentru a finaliza sistemul informatic al fondurilor europene și, începând cu luna mai, vom lansa primele apeluri de proiecte pentru acest buget de investiții extrem de important pentru România. Este nevoie în continuare de coordonare între ministere și de menținerea dialogului transparent cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a dovedi, încă o data, disponibilitatea și capacitatea Guvernului României de a face reforme și de a asigura investițiile așa cum ne-am asumat prin programul de guvernare.

Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook. Link catre articol 


Informatiile publicate de stiridinromania.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.



Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Diana ŞOŞOACĂ: Renunțarea la dreptul de veto în Consiliul Uniunii Europene reprezintă un act de înaltă trădare!

Ministerul de Externe a dezvăluit că România s-a alăturat grupului de 9 ţări, printre care cele 6 fondatoare ale

Read More...

Prima ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, organizat la Bistrița, a adunat la start în jur de 600 de alergători la probele de semimaraton, cros …

Prima ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, organizat la Bistrița, a adunat la start în jur de 600 de alergători

Read More...

Căpitanul lotului masculin de șah, Ivan Sokolov, antrenează echipa pentru europene….

Căpitanul lotului masculin de șah, Ivan Sokolov, antrenează echipa pentru europene. La SportsFestival, astăzi va avea loc Blindfold

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro