Printre aceste măsuri urgente se află: organizarea de noi alegeri în municipalitățile din nord, întoarcerea polițiștilor și oficialilor din sistemul de justiție la posturile lor, crearea Asociației municipiilor cu majoritate sârbă, declararea Kosovo ca zonă specială de protecție socială pentru sârbi și declararea ca „ilegale a tuturor instituțiilor din Kosovo instituite după declarația unilaterală de independență”.
Într-un mesaj adresat sârbilor, preluat de koha.net, Vučić a spus că va lansa o campanie diplomatică în toată lumea pentru rezolvarea cererilor sale. El a anunțat întâlniri cu 60 de lideri mondiali, cărora le va prezenta cele șapte măsuri ale sale.
„Serbia se află într-o situație juridică și politică foarte dificilă cu privire la Kosovo. Din punct de vedere economic, ne dezvoltăm foarte repede, poate miraculos, dar ceea ce rămâne punctul nostru cel mai dureros este, fără îndoială, Kosovo”, a spus el în prezentarea mesajului său.
Măsurile, pe care le-a prezentat ca pe „precondiții necesare pentru progrese semnificative în procesul de dialog”, privesc cinci domenii.
Prima măsură ar fi revenirea „la tot ceea ce s-a realizat în procesul de dialog”. El a spus că Serbia a fost cea „mai responsabilă în întregul proces”.
Într-un document furnizat jurnaliştilor, liderul sârb spune că va cere „înlăturarea tuturor consecințelor acțiunilor unilaterale și necoordonate ale regimului Kurti”.
Pe lângă alegerile imediate, el a mai cerut revenirea procurorilor și judecătorilor sârbi în funcțiile lor și retragerea forțelor de poliție din nordul Kosovo. Cealaltă cerere urgentă a lui este formarea Asociației municipiilor cu majoritate sârbă.
El a spus că în apropierea graniței cu Kosovo vor fi deschise birouri pentru sârbii din nord, astfel încât aceștia să aibă acces la serviciile de protecție socială.
„Nu renunţăm la Kosovo, ci vrem să ne ajutăm poporul şi de aceea facem asta. Nu vrem război, dar ne dorim drepturile în pace”.
Lista lui Vučić
- Alegeri locale libere și democratice în nordul Kosovo, cu participarea OSCE și sub supravegherea UE;
- Revenirea polițiștilor, judecătorilor și procurorilor sârbi în posturile lor;
- Retragerea forțelor speciale ale Poliției din Kosovo din bazele și punctele de control din nord;
- Retragerea Poliției din instituțiile care „din 1999 și până la închiderea ilegală din 2024 au asigurat servicii publice și administrative vitale”;
- Formarea Asociației municipiilor cu majoritate sârbă;
- Implementarea imediată a garanțiilor Uniunii Europene și Statelor Unite din 28 decembrie 2022 și eliberarea imediată a tuturor deținuților politici” arestați de Poliția din Kosovo;
- Plata serviciilor poștale în dinari sârbi.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA
În plus, ar putea să-ți placăDaca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!