Oana Țoiu a discutat cu ambasadorul SUA la NATO, despre parteneriatul româno-american și obiectivele comune

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Externe, STIRILE ZILEI

Ministra de Externe a României, Oana Ţoiu, a anunțat că a avut o „conversație importantă” cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, în care au discutat despre parteneriatul româno-american și obiectivele comune.

„Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forţă catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre”, a transmis Oana Ţoiu, citată de News.ro.

Discuția a avut loc în contextul în care, recent, că își redimensionează trupele din România, la fel ca din alte țări din regiune.

„Am avut o conversaţie importantă cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, o voce esenţială în domeniul securităţii euroatlantice, despre următorii paşi în cadrul parteneriatului dintre România şi Statele Unite şi despre obiectivele noastre comune”, a scris ministra de Externe, Oana Țoiu, pe reţeaua de social media X.

Ea a mai spus că, de-a lungul celor peste 20 de ani de când România și SUA colaborează ca aliaţi în cadrul NATO acestea au construit încredere.

„Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forţă catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre”, a adăugat Oana Ţoiu.

Ministra de Externe a anunțat că a discutat şi despre „importanţa securităţii la Marea Neagră, despre bunele relaţii interpersonale – militare şi civile – în cadrul NATO şi al parteneriatelor noastre strategice”.

„Dincolo de orice decizie individuală punctuală, ambasadorul şi cu mine împărtăşim aceeaşi înţelegere privind importanţa pe care românii o acordă relaţiei dintre România şi Statele Unite, fie că este vorba despre istoria noastră recentă, despre prezentul nostru sau despre planurile comune de viitor”, a punctat Oana Țoiu.â

Ministerul Apărării a informat miercuri dimineață, 22 octombrie, că Statele Unite ale Americii (SUA) „redimensionează” prezența trupelor americane din Europa.

Până la 1.000 de militari americani vor fi retrași de la Baza Mihail Kogălniceanu din Constanța, iar alți 1.000 vor rămâne în țară, potrivit ministrului român al Apărării, Ionuț Moșteanu.

Reducerile vizează o brigadă cu forțe dislocate în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria, potrivit Ministerului.

La o zi distanță, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că reducerea numărului de trupe americane în România „nu este foarte semnificativă”, potrivit AFP.

„Aceasta nu este o retragere americană din Europa și nici un semnal de diminuare a angajamentului față de NATO și Articolul 5”, a transmis Comandamentul Statelor Unite pentru Europa și Africa.

Doi importanți parlamentari republicani din Comitetele Congresului SUA care supraveghează Pentagonul, senatorul Roger Wicker, președintele Comitetului pentru Servicii Armate din Senat, și reprezentantul Mike Rogers, președintele omologului din Camera Reprezentanților, au criticat decizia.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

„Donând sânge, donăm viață” – stiriest.ro

Donând sânge, oferim o șansă la viață

Medicul Nelu Tătaru a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, subliniind importanța...

Read More...

Strategii valutare pentru dealerii bancari în contextul propunerii de premier a lui Nicușor Dan

Evolutia leului in aceasta perioada este puternic influentata de nivelul aversiunii fata de risc din pietele internationale, mai putin...

Read More...

Admiterea la Politehnica Timișoara: 2.000 de locuri bugetate disponibile

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online