“Mâna tânără care a salvat vieți: Povestea mea de chirurg la numai 16 ani”

“Mie nu îmi vine să cred că eu am făcut așa ceva. Operam, mâna a doua, cu doctorul, la 16 ani. Nu era altcineva.Operam zi și noapte acolo, că veneau soldații săracii cu cangrene.”
La 95 de ani, doamna Lucia Cerghizan încă mai poartă, pe antebrațul stâng, cicatricea schijei care a atins-o în altă viață, pe când avea 14 ani și era “sora Lica”, așa cum îi spuneau doctorii și cum o strigau pacienții cu dureri atroce.
A învățat medicină ca asistentă a doctorului Gafencu, al cărui nume îl poartă acum Spitalul Militar din Constanța.

“Am ieșit în curtea spitalului să pansez un rănit. Nu știu cum am reușit, ca dârdâiau ferestrele de la bombe. Atacau cu aviația, veneau neîncetat formații. Soldații din curte se lipeau de pereții clădirii, să se protejeze, că toate ușile erau încuiate după evacuarea spitalului. Mai rămăsesem doar noi, o echipă mică, făceam operaţii în subsol.
Noroc că m-a văzut un soldat, mi-a dat boneta jos și mi-a pus o cască pe cap, că din cer tot curgeau flăcări dintr-un avion avariat…. dar uitați, aici pe mâna m-a atins, am văzut abia când am întrat înapoi că am sânge.” Vorbește ca și cum ar fi o zgârietura, nu o rană care i-a rămas mărturie vreme de 80 de ani.
Să știți dumneavoastră, cât ar fi de bărbați, când erau răniți și în dureri, după cuvântul sacru “mama”, venea cuvântul “soră”. Asta le eram.”

“Aveți ochii de atunci.” i-am zis, după ce am privit fotografia copilei cu fața rotundă și dârză, ținută acum de degetele firave ale bătrânei de 95 de ani.
Câte a văzut în cei 3 ani petrecuți ca sora medicală la Spitalul Militar Constanța, nu știm dacă și le mai amintește pe toate. Nu era pe front cu arma în mână, dar lupta ei era pe viață și pe moarte, pentru soldații răniți.

Text: cpt. Mirela Vîță, interviu realizat în aprilie 2023
Fotografii: arhiva personală, 1942-1945
#veterani #istorie #medicina #militar #mapn #sora #CruceaRosie