Gândul zilei de 16 august 2025

BY: Iordachita Gabriela In Articole, Lumea Tarei

Ieri, la orele 22.05, la baza Joint Base Elmendorf-Richardson, din Alaska, pe aeroportul Anchorage, a avut loc o întâlnire istorică, cu mare încărcătură simbolică, între președintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin. Intitulată pe platforma de întâmpinare „ALASKA 2025”, ceremonia de la sol a fost marcată de un covor roșu, un fly-over cu avioane de luptă americane şi un schimb cordial de saluturi între lideri.
Întâlnirea, inițial planificată ca una „față-în-față”, a fost transformată într-un format „3-la-3”: Trump a fost însoțit de secretarul de stat Marco Rubio și de trimisul special Steve Witkoff, iar Putin i-a avut alături pe ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul prezidențial, Iuri Ușakov.
În conferința de presă comună, Trump a calificat întâlnirea drept una „productivă”, exprimând o oarecare satisfacție, dar fără să anunțe un acord formal. Putin, la rândul său, a descris dialogul ca fiind „constructiv și respectuos”, recunoscând, totodată, necesitatea asigurării securității Ucrainei.
Deși nu s-a încheiat cu un acord, ambii lideri au obținut câștiguri simbolice:
Trump a câștigat imaginea de „pacificator” pragmatic, iar Putin a câștigat recunoaștere internațională și validare diplomatică.

În acest context, e clar că discutiile vor continua, poate chiar în inima Rusiei, la Moscova, un acord de pace fiind tot mai aproape.
Problema e că România, inglodata în datorii, sărăcita și aservita unor interese străine de interesul național, cu o conducere incapabilă și o politică externă dezastruoasă, cu Nicu in concediu și Toiu în frunte, la Externe, e din nou prinsa, din punct de vedere istoric, în propria neputință.
Asa cum am mai spus cu alte ocazii, grație noilor configurari geopolitice europene, care se schițează in urma acestor intalniri Trump-Putin, astept ziua când Ursula și camarila ei toxica de neomarxisti sorosisti isi vor face frumușel bagajelul și vor pleca, dar nu oricum, judecati pentru ce au făcut Europei in plandemie și cu mascarada ajutorarii Ukrainei pentru a alimenta un război fratricid cu Federația Rusă.
Schimbarea e aproape.

Autor: Gabriela-Violeta Iordăchiță

Sursa foto: AI

Pentru consiliere psihologică online accesați: www.cabinetonline.ro

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara deschide anul universitar cu un workshop dedicat Cybersecurity

Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara a deschis noul an universitar la programele de masterat...

Read More...

Austria expulzează un diplomat rus implicat în cazul de spionaj în favoarea Rusiei care a dus la concedierea unui director OMV

Ministerul austriac de Externe a declarat „persona non-grata” un diplomat rus implicat în cazul care a dus la concedierea...

Read More...
Beneficiile unui șemineu din fontă pe lemne

Beneficiile unui șemineu din fontă

Un șemineu pe lemne din fontă este o investiție valoroasă pentru casa ta. Fonta este apreciată pentru conductivitatea termică...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online